gânduri_UZUC

O zi de septembrie, cobor din mașină și ochii rămân lipiți de această clădire. Simt dureri și răni, dar peste toate domnește vindecarea. Lucrarea îi aparține lui Giovanni Magnoli, artist italian de street art, cunoscut sub pseudonimul Refreshink. Fiind invitat la Festivalul Artown NOW, din Ploiești, de Livia Florea, fondatoarea acestui festival, artistul alege să-și intituleze lucrarea „Instauratio”. Da, este despre vindecarea trecutului, o conexiune cu prezentul prin firul roșu. Îmi aduce aminte de bunica. Ea mă punea să cos când eram mică în fiecare vacanță. Prin acest act artistic, delicat, spațiul brut al fabricii abandonate devine altceva, capătă o altă imagine. Dar ambele imagini sunt pagini din istoria Ploieștiului. Fabrica Uzuc devine vie, un loc în care artiștii contemporani se desfășoară, unesc oameni și invită la imaginație.

Pășesc și deschid ușile în mintea și inima mea.

Câțiva artiști lucrează; nu sunt stânjeniți de prezența noastră, ci chiar deschiși, alții și-au terminat lucrarea și s-au înapoiat în țara lor. E interesant să-i ascult, să încerc să înțeleg mai bine lucrarea și procesul artistic.

@mishadiaconu: Cum ai asamblat minunăția aceasta de pește?! Ai sudat cu măiestrie lanțuri, roți dințate, piese aruncate, resturi găsite prin fabrică pentru a transforma deșeul metalic într-o sculptură vie. O să te caut într-o bună zi, să mă înveți să sudez!

@liliana_marin81: Delicate sunt elementele tale de ceramică, aduc căldură și culoare, aduc viață sculpturii!

Îmi vine în gând Iona, de Sorescu. Este Uzuc o burtă uriașă în care este captiv peștele Mishei? Suntem uneori izolați, închiși în burta unui pește? Și dacă da, e un context perfect să fac pași spre conectare cu oamenii din jur. Peștele iese la final sub lumina strălucitoare a soarelui, în curtea fabricii, semn că izolarea e doar un moment de reflecție, de cunoaștere a sinelui, de conectare. 

@cristina_garabeteanu: Lucrările tale, ,,Grandmother” și ,,Mother”, îmi vorbesc despre transformare, dar și despre firul care ne unește cu mama, cu bunica, cu natura. Cuvintele tale despre reziliență, înțelepciune, memorie aduc imagini cu mama și bunicile mele. Mâinile tale știu să aleagă materialul potrivit pentru a spune această poveste!

Ajung la hala artistului Dumitru Gorzo. Intrăm. Artistul își vede de procesul său creativ, lucrează cu beton, fier armat, hârtie. Surprinde prin modestia și sinceritatea discursului său. Încearcă, testează, leagă povești, resemantizează. Te lasă să-i atingi arta; arta sa se transformă, ai ocazia să auzi perspectiva unui artist contemporan despre ce este arta contemporană.

Din 2019, artistul își mută studioul de lucru în spații neconvenționale, spații publice, industriale. Acest proiect a început în New York și se numește Continuos Studio. La Uzuc, este toată luna septembrie, și va încheia cu Finisajul în Hala Gorzo.

Pentru linia aceasta lungă de reliefuri din nuanțe pământii, a creat acest contrapunct/colții. Iviți chiar sub ochii noștri, colții ne trimit la Brâncuși, dar foarte diferit, desigur. Elemente de basm dau sens lucrării.

Acesta este artistul Gorzo, pentru el arta nu este cea care sta cuminte, intangibila, pe peretele unei muzeu, ci e praf, muncă brută, palme murdare, repetiție, practic demitizeaza actul artistic. Te invită chiar să simți/ să calci lucrarea sa. E un fermecător povestitor și cu răbdare pentru copiii care au lucrat în atelierul său.

@dumitrugorzostudio: Aștept cu multă curiozitate noul spațiu de lucru și următoarea poveste.

Artă murală, artiști, workshopuri, teatru, dialoguri! Ce temă superbă are festivalul în acest an: Gramatica libertății! Într-o lume fragmentată, îngrădită, disfuncțională uneori, suntem invitați să avem grijă de libertate și chiar să o construim. Spațiul industrial e ca o foaie mare albă pe care fiecare artist prin practica sa devine un element morfologic sau sintactic, exprimându-se pe sine, dar făcând parte din mesajul colectiv.

@liviaflorea.now și echipa: Felicitari, ați reușit! Uzuc = Urban Zone of Unconventional Culture

Când ești în Ploiești, ești mai aproape de Nichita Stănescu; nu pot să nu mă gândesc la versurile stănesciene…

„Noi suntem timpul. Noi suntem clipa.

Noi suntem viața, noi suntem aripa.

Noi suntem zborul pierdut în senin,

Un strop de lumină în oceanul divin.”

   Ies din curtea fabricii, privesc cum acul străpunge cu putere betonul și cu vârful îndreptat spre cer continuă. Vin și anul viitor, UZUC!