Civilizația și cultura

,,Azi civilizația și cultura sunt ca două trenuri ce merg pe linii paralele, dar în direcții diferite. Pe măsură ce civilizația crește, cultura scade.”

Cultura definește civilizația ca o unitate fundamentală a societății. O civilizație fără cultură este ca o pasăre care are aripi, dar nu își poate lua zborul.

Cultura, ani la rând, a fost una valorificată și considerată cartea de vizită a fiecărui popor. Diverse generații au adus abordarea și reactualizarea lor în compartimentul cultural, fapt confirmat de izvoarele istorice scrise spre exemplu, cărțile mai ales, cele de istorie în care se descrie și se demonstrează cum a evoluat și ce a mai rămas dintr-o cultură.

În prezent, asistăm la dezvoltarea tehnologică, dar nu și a culturii, lucru care mă face să mă gândesc la faptul că s-ar putea ca, în viitorul apropiat, să nu mai rămână nimic din tot ce înseamnă cultură acum, poate doar un termen sec în dicționar și câteva repere în cărțile de istorie. Dacă să facem o paralelă la poporul nostru, atunci vinovat de pierderea culturii se face migrația. De altfel, aceasta – migrația – reprezintă un fenomen firesc în ultimii ani. Oamenii pleacă în căutarea unui trai mai bun, mai decent fără a se gândi la viitorul acestei țări, la soarta culturii care apune. Plecând sunt nevoiți să se adapteze noilor rigori, uitând de lucrurile ce îi leagă de patrie. Rămân doar copii și bunicii în a căror grijă sunt. Copii fără părinți, fără acești semănători de valori, rămân fără o bază elementară. Bătrânii decedează, luând cu ei și întregul farmec a culturii. Copii cresc săraci, săraci din punct de vedere al tradițiillor, valorilor, educației care ne diferențiază ca neam.

Asistăm la creșterea unei generații la fel de săracă și din punct de vedere al sufletului. Mă sperie gândul că ne rămâne cultura să locuiască doar în filele cărților, nu și în sufletele noastre. Suntem ca niște pasageri rătăcitori în gară, alergând după trenul ce demult a plecat și doar un punct în depărtare se mai vede. Nu prețuim ceea ce ne-a fost lăsat din moși strămoși. Optăm pe tot ce înseamnă material, avansăm în tehnologie, dar cu ce preț, cu prețul propriei culturi?

 

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *