Comunicat de presă: „Cinci ani de „E TIMPUL pentru Carte și Teatru” se încheie pe scenă, la Maratonul Național de Poezie al Elevilor”

50 de elevi din 10 localități ale Republicii Moldova vor veni la Chișinău pentru un eveniment dedicat poeziei, lecturii și întâlnirii dintre copii și oamenii de cultură
După cinci ani în care, lună de lună, scriitorii Dumitru Crudu și Maria Ivanov au mers în școli din Republica Moldova pentru a organiza ateliere de lectură, scriere creativă și teatru, proiectul „E TIMPUL pentru Carte și Teatru” ajunge la un moment de bilanț printr-un eveniment care îi aduce pe copii în centrul scenei: Maratonul Național de Poezie al Elevilor.
Evenimentul va avea loc duminică, 30 august 2026, începând cu ora 13:00, la Digital Park, sala Community, și va reuni 50 de elevi din 10 localități ale Republicii Moldova. Timp de aproape două ore, copiii își vor prezenta propriile poezii în fața publicului, a scriitorilor și a invitaților evenimentului. Prin acest maraton, organizatorii marchează și Ziua Limbii Române, aducând în prim-plan chiar vocile copiilor care citesc, scriu și creează în limba română.
Timp de cinci ani, echipa proiectului a ajuns în fiecare lună, în cel puțin o școală din Republica Moldova, unde a organizat întâlniri cu elevii, ateliere de scriere creativă, lectură și teatru.
În cadrul proiectului, elevii au primit cărți semnate de scriitori contemporani de pe ambele maluri ale Prutului, precum și exemplare ale Revistei TIMPUL din România, ediția din Republica Moldova. Demersul editorial a fost susținut de Editura Revistei TIMPUL și Editura Paralela 45, partenere în programul de donații de carte.
O parte dintre textele scrise de copii în cadrul atelierelor au fost selectate și publicate în paginile Revistei TIMPUL, oferindu-le elevilor posibilitatea de a-și vedea textele publicate și de a intra, pentru prima dată, în contact direct cu lumea unei reviste literare.
Proiectul a inclus și ateliere de teatru, realizate în colaborare cu Teatrul „Alexie Mateevici” și Teatrul Fără Nume din Chișinău.
De-a lungul celor cinci ani, proiectul a beneficiat de sprijinul mai multor parteneri: StarNet, Rotary Club, Editura Paralela 45, Editura Revistei TIMPUL, Fundația Nagacevschi, Michael Way Charitable Fund și Moldmetal. Partenerul media general al proiectului, pe parcursul celor cinci ani, a fost TVR Moldova.
Maratonul Național de Poezie al Elevilor este construit ca o întâlnire directă între copiii care au participat la proiect și public.
Evenimentul va începe cu o retrospectivă video a celor cinci ani de „E TIMPUL pentru Carte și Teatru”, urmată de mesajele organizatorilor, Dumitru Crudu și Maria Ivanov, și de mesaje de susținere din partea partenerilor și a reprezentanților instituțiilor publice.
La eveniment vor participa Dan Suruceanu, ministrul Culturii, și Adriana Cazacu, secretar de stat la Ministerul Educației și Cercetării, alături de scriitori, parteneri ai proiectului, profesori, părinți și invitați.
Momentul central al maratonului va fi recitalul de poezie al elevilor.
Evenimentul va continua cu o defilare de modă marca Luchița, susținută de actrițele de la Teatrul Fără Nume, urmată de acordarea diplomelor și a cadourilor pentru participanți.
După Maratonul Național de Poezie, participanții vor merge la Muzeul de Istorie al Orașului Chișinău, unde este programat un tur ghidat. Astfel, ziua dedicată poeziei se va încheia cu o întâlnire a copiilor cu istoria și patrimoniul orașului.
Organizarea acestui maraton a fost posibilă cu sprijinul StarNet, Digital Park, Rotary Club, Luchița, Rifero și Teatrul Fără Nume, parteneri care au contribuit la realizarea logistică a evenimentului.
Inițiativa este susținută de Platforma CULTURA prin facilitarea participării profesorilor și elevilor de pe malul stâng al Nistrului la eveniment Prin susținerea acestei inițiative, Platforma CULTURA continuă să promoveze cooperarea dintre comunitățile de pe ambele maluri ale Nistrului, cu un accent deosebit pe implicarea tinerei generații în viața culturală și în crearea unor legături bazate pe dialog, încredere și experiențe comune. Platforma CULTURA este creată și susținută în cadrul Programului Uniunii Europene „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD Moldova, și contribuie la dezvoltarea cooperării culturale dintre comunitățile de pe ambele maluri ale Nistrului.
Pentru organizatori, Maratonul Național de Poezie al Elevilor este mai mult decât un eveniment. Este o întâlnire între copiii care au trecut, de-a lungul celor cinci ani, prin atelierele proiectului și o ocazie de a arăta ce au scris și ce au păstrat din aceste întâlniri.
Maratonul Național de Poezie al Elevilor
30 august 2026 | ora 13:00
Digital Park, sala Community
Mihai Viteazul 15, Chișinău
Coordonatori: Dumitru Crudu și Maria Ivanov
Partener media general: TVR Moldova
Proiect desfășurat sub patronajul Ministerului Culturii și al Ministerului Educației și Cercetării
Răspunsuri