Comunicat de presă: „ZILELE BIBLIOTECII „TRANSILVANIA” – 35 DE ANI”

DE LECTURĂ, DIALOG ȘI INOVAȚIE PENTRU COMUNITATE

În perioada 30 august – 1 septembrie 2026, Biblioteca „Transilvania”, filială a Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”, marchează 35 de ani de activitate, printr-o serie de evenimente dedicate lecturii, cărții, memoriei culturale, dialogului profesional și comunității.

Programul aniversar pune în valoare istoria și identitatea bibliotecii, dar și rolul său actual ca spațiu deschis pentru lectură, educație, creație, întâlnire și participare comunitară.

Evenimentele debutează pe data de 30 august, la ora 10.00, cu mesaje aniversare și momente de reflecție asupra celor 35 de ani de activitate, reunind personalități și profesioniști din România și Republica Moldova, cu precădere colegi de la Biblioteca Județeană „Octavian Goga” din Cluj-Napoca, partener de tradiție al Bibliotecii „Transilvania”. Vor participa, de asemenea, reprezentanți ai instituțiilor culturale și academice, scriitori, bibliotecari și membri ai comunității. Un loc aparte îl vor ocupa personalitățile care au contribuit la crearea și dezvoltarea Bibliotecii „Transilvania”, alături de cei care au fost parte din parcursul său și au contribuit, de-a lungul anilor, la consolidarea acestei instituții ca spațiu de lectură, cultură, dialog și comunitate. Momentul festiv va fi completat de un recital muzical susținut de Ansamblul de violoniști „Corzile Fermecate” al Școlii de Arte „Alexei Stârcea”.

Un loc aparte în program îl ocupă Gala aniversară a recunoștinței și excelenței, prilej de a aprecia contribuțiile și realizările care au consolidat, de-a lungul timpului, identitatea Bibliotecii „Transilvania”.

Cartea și dialogul cultural vor fi în centrul Salonului de carte „Punte de carte între Chișinău și Cluj”, care va include o donație de carte valoroasă pentru bibliotecă.

Programul cultural va fi completat de momente artistice dedicate comunității și limbii române, precum și de expoziții care valorifică patrimoniul cultural și memoria orașului. Printre acestea se numără expoziția poster „Spiritul Chișinăului interbelic – oameni, locuri și ritmuri urbane”, realizată de Secția „Memoria Chișinăului” în parteneriat cu Fundația Heritage 21, dar și o expoziție de ii românești, dedicată valorii și frumuseții patrimoniului tradițional, din colecția personală a interpretei de muzică populară, folcloristă, jurnalistă, Veta Ghimpu-Munteanu.

Ziua de 31 august, dedicată limbii române, va aduce în bibliotecă două întâlniri cu scriitori îndrăgiți de cititori: la ora 12.00, publicul este invitat la o întâlnire cu Alex Moldovan, iar la ora 15.00, cu Doina Gecse-Borgovan.

Unul dintre momentele importante ale aniversării va avea loc la 1 septembrie, ora 11.00, când se va desfășura duplexul profesional Chișinău–Cluj „Ludicul în bibliotecă – metode inovatoare de promovare a lecturii și implicare comunitară”, dedicat explorării jocului ca instrument de dezvoltare a serviciilor bibliotecare, de stimulare a lecturii și de apropiere a bibliotecii de cititori. Evenimentul va reuni experiențe și practici din cele două comunități bibliotecare, punând în valoare metode inovatoare prin care ludicul poate transforma biblioteca într-un spațiu mai atractiv, participativ și conectat la nevoile comunității.

Programul profesional va include și prezentarea revistelor „Lectura” și „BiblioPolis”, publicații care reflectă experiențe, idei, cercetări și practici contemporane din domeniul bibliotecar și cultural.

Prin această aniversare, Biblioteca „Transilvania” își reafirmă misiunea de bibliotecă a comunității, construită în jurul cărții și lecturii, dar deschisă către noi forme de comunicare, creativitate, educație și participare.

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *