Daniela Herbei: „declicuri”

mi- aduc aminte-o toamnă, nebună de culori

și gânduri calde înfiorând prezențe

cu-apus în moliciune- nuanțe în esențe

extrase și păstrate în plusul de valori

explozie de simțuri și alean- în ploaie

șuvoi de frunze roșii, maron sau gălbejite

rătăcind agale, nătânge și greoaie

adunându-se grămadă, de soare amăgite

iar ochii tăi, albastru îmi surâd

îmi umplu aura de soare și lumină

declina riduri grele din răstimpul hâd

făcând ca primăvara verde să-mi revină

necuvinte împletesc tăcerile acceptate,

miros de reavăn și căldura mâinii tale

zumzet de gânduri invocau eternitate

uitând de timp și loc- sensuri banale

privirea ta mă urmărește- îndemn stăruitor,

făurind din vise iubirilor dezmierd

mi-e teamă să renunt. mi-e teamă să le pierd

ar insemna câte puțin, cu fiecare pas, să mor.

**