Festivalul Internațional de Poezie „Râmnicul este metaforă” a ajuns la a doua ediție

În perioada 15-17 noiembrie, la Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea, s-a desfășurat Festivalul  Internațional de Poezie „Râmnicul este metaforă”, ediția a II-a. Evenimentul a adunat lume pasionată de poezie de pe ambele maluri ale Prutului.

Gheorghe Smeoreanu, fondatorul festivalului, a declarat pentru portalul „Timpul” că scopul acestui festival este de a sincroniza poeții români cu poeții din întreaga lume. „În antologia din această ediție au fost incluși 68 de poeți”, a mai specificat organizatorul. Scriitorul Nicolae Nistor, organizator, ne-a mărturisit că antologia este o selecție dintre poeții care au semnat în revista „Vâlcea literară”, la care este redactor-șef.

Invitații speciali ai festivalului „Râmnicul este metaforă” au fost scriitorii din Republica Moldova Dumitru Crudu, Maria Ivanov, Natalia Pîntea și Adelina Labic, autori care au obținut Premiul de excelență.  

Pe lângă lansarea antologiei festivalului „Râmnicul este metaforă”, în cadrul evenimentului, a avut loc prezentarea celui de al 14-lea număr al revistei „Vâlcea literară” condusă de scriitorul Gheorghe Smeoreanu și lansarea romanului „Daniel și Daniil”, semnat de același autor.

A doua zi, scriitorii premianți au avut posibilitatea să admire spectacolul de excepție susținut de teatrul „Ariel”. Selecția textelor îi aparține scriitorului Nicolae Nistor. Festivalul s-a încheiat cu o vizită la mănăstirea „Cozia” din România.

Evenimentul a fost organizat de Asociația „Ordessos” cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea, sub patronajul Arhiepiscopiei Râmnicului.

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *