Vasilisk Donica: ,,Să re/devenim fii ai Luminii”

Ce vremuri trăim?

Cu adevărat vremuri de sfârșit de veac și încă veacul absurdului total.

Nu mai umblăm în lumină. Întunericul a acaparat tot și toate. A pus stăpânire pe întreaga fire cu adevărat ca în prezicerile scripturistice și ale sfinților părinți, până și soarele apune trist în fiecare seară și nu mai zâmbește lumii la răsărit.

Omul smintit de la orice mică stinghereală, ce pe drept vorbind, el singur și-o îndreaptă asupra lui, cum zicem uneori că singuri creăm probleme acolo unde ele de fapt nu există, în toate își găsește țap ispășitor un singur vinovat și nu e Baraba, căci el e din aceeași categorie, din același aluat, mai mult sau mai puțin, pe același cântar, balansând cu mici diferențe de unități.

Un singur vinovat se face răspunzător de toate, căci până în așa stare moralizatoare joasă am ajuns, că nu mai suntem capabili să deosebim binele de rău, păcatul de virtute, lumina de întuneric și pe Dumnezeu de Baraba, și, cel mai grav, nu suntem în stare să învățăm lecții din încercări și ispite.

Decăderea totală din lumină, depărtarea de aceasta a răcit până și soarele care mai are puțin timp și va exploda în mii de bucăți ale suprafeţei sale, așa cum prevăd astronomii din cadrul NASA, dar nu după circumstanţele și versiunea lor se va întâmpla acest lucru, ci pentru că nu mai suportă răzvrătirea planetei Terra, de la om, până la dobitoc.

Era de așteptat acest moment, se cerea împlinit, căci întunericul atât de mult a luptat să redevină stăpân adoptiv al acestei lumi, al omenirii. Dar mult nu va împărați, se știe, la fel se va lua de la el împărăția, căci nu-i aparține.

Omul modern, trăind în veacul modernității, întunecat de modernitate, s-a dezamăgit de scripturile învechite, de biserică și slujitorii ei, nu mai poartă semnul biruinței la piept și nici nu mai are în case icoane și candela aprinsă, nu mai sfințește locul și natura cum odinioară, ci, din contra, îl/o întinează prin păcat, prin obrăznicie, prin nepăsare, prin egoism.

Refuzul luminării și al corectării este dovada acceptării umblării în întuneric și urgiei ce încă va să vină. Va veni cu slavă multă să răsplătească fiecăruia. Va curăța totul cu foc, transfigurând omul și natura, aducând toate la starea inițiatică, cum odinioară în Grădina Edenului și ,,Lumina va lumina în întuneric, iar întunericul nu o va cuprinde.’’(Ioan 1)

Foarte puține candele își jertvesc undelemnul pentru Hristos și aproapele, și mai ard azi conectate la Lumină. Foarte puține făclii se topesc în și pentru Lumină. Întunerecul creşte rapid și se așterne ca un țol negru peste lume, se aşează în lumea întreagă o harababură și un haos nemaiîntâlnit până acum în toată istoria omenirii, dar cel mai rău este că oamenii se obişnuiesc cu starea aceasta. Hristos însă strigă prin Sfânta Scriptură ,,Eu sunt Lumina lumii! Umblați cât aveți Lumina ca să nu vă prindă întunericul. Căci cel ce umblă în întuneric nu știe unde merge. Cât aveți Lumina, credeți în Lumină, ca să fiți fii ai Luminii.’’ (Ioan 12)

Veniți toți cei care suntem încă treji, căci sunt sigur că mai suntem, să aprindem candele și făclii conectate la Lumina divină, ca întunericul să fie stârpit și doborât. Nu va fi ușor, însă vom re/deveni noi cu toți și toate ,,fii ai Luminii’’.