Bustul din curtea corpului A: „Cine a fost Alexandru Cojocaru?”

Bustul Profesorului emerit de matematică Alexandru Cojocaru, Colegiul Național „Roman-Vodă”

 

   Te plimbi liniștit prin curtea corpului A a Colegiului Național „Roman-Vodă”, admirând peisajul tomnatic în drum spre clasă, când observi ceva neobișnuit; lângă scara care duce spre intrarea principală se află bustul unui anume profesor emerit de matematică: Alexandru Cojocaru. În acest articol, vom răspunde întrebărilor: „Cine a fost el?” și „De ce merită un bust în curtea Colegiului?”

Domnul Profesor Alexandru Cojocaru s-a născut pe data de 10 februarie 1917 la Miroslovești, în județul Iași. Încă din tinerețe și-a demonstrat potențialul când a fost numit la absolvirea liceului „Roman-Vodă” drept șef al promoției 1936.

Iubea matematica! Prin urmare, a mers mai departe la Facultatea de Matematică a Universității din Iași. De acolo, s-a dus la Școala militară din Timișoara, a luptat pe front în al Doilea Război Mondial și s-a întors acasă cu „Coroana României în grad de Cavaler”.

Ajungând profesor de matematică, a predat pentru doi ani la liceul „Cuza Vodă” din Huși, înainte să fie dascăl la „Roman-Vodă”, unde și-a petrecut restul carierei, din 1947 până în 1985.

Deși multe universități l-au solicitat dea lungul timpului, Alexandru Cojocaru a preferat să rămână la liceu, deoarece găsea mai important procesul de formare al tinerilor care se petrece în adolescență, decât cel de finisare al studenților din universități.

Foștii săi elevi și-l amintesc cu drag ca pe un profesor sever la note, dar care scotea ce era mai bun din fiecare. Într-adevăr, Cojocaru a fost lăudat în timpul cât a stat la catedra de matematică pentru rezultatele excepționale pe care le obținea cu tinerii de la „Roman-Vodă”.

Mulți dintre cei care au avut norocul de a fi educați de către el, s-au răspândit în România și în străinătate, ajungând oameni de succes și de mare valoare: Prof. Univ. Dr. Ing. Vitalie Belousov, Prof. Univ. Dr. Constantin Ilioi, Prof. Univ. Dr. Petrică Mironescu – în prezent profesor la Universitatea din Lyon, Franța – , Prof. Univ. Dr. Anca Poplicher – în prezent profesor de matematică în Statele Unite ale Americii – , Prof. Univ. Dr. Andrei Rugină, Dr. Georgeta Scarlat Ursu, Șerban Ursu – fost ambasador al României la UNESCO.

Prin urmare, nu e de mirare că a câștigat atâtea titluri onorifice: „Profesor Emerit”; „Gradația de merit” (1976), „Ordinul Muncii clasa a III-a” (1957) și Cetățean de onoare al orașului Roman (1993).

Bineînțeles, toate lucrurile bune au un sfârșit, iar Alexandru Cojocaru s-a stins din cauze naturale, pe      6 noiembrie 1999.

La dezvelirea oficială a bustului său de pe 28 septembrie 2022 au fost prezenți mulți foști elevi și colegi ai Profesorului Alexandru Cojocaru care au descris cu multă nostalgie și admirație caracterul plăcut și genialitatea sa.

Pe scurt, putem spune că Domnul Profesor Alexandru Cojocaru a fost, un „badass” al lumii academice și o personalitate importantă în istoria recentă a Romanului care merită un bust în curtea corpului A a liceului la care a predat.

Sunt surprinsă că nu se vorbește mai mult de el în Colegiul Național „Roman-Vodă”.

   Pentru cei dintre voi care se întreabă:

Emerit este un titlu de onoare care se acordă oamenilor de știință, artiștilor, profesorilor, învățătorilor, medicilor și sportivilor care s-au distins prin activitatea lor. (sursă: Wikipedia)

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *