Nopți albe

Trec nopți cu privirea pierdută-n tavan,

Ascultând bătăile slabe ale bătrânului ceas,

Iar gândul mi-e dus către-un chip diafan,

Ce-n umbra amintirii mi-a rămas.

.

Se întoarce-n gând al tău zâmbet,

Ce demult, în inimă, mi s-a pus,

Ca o rază blândă de răsărit

Ce, din suflet, n-a mai apus.

.

Cuvintele-ți răsună în mintea mea,

Ca o șoaptă ce nu vrea să plece,

Lăsând urme adânci ce rămân în zori,

Un ecou atât de rece…

.

Sub mantia nopții, totul e tainic,

S-aude doar vântul fugar și pustiu,

Gândul se zbate ca-o frunza în vânt,

Că fără tine, rămân doar un cânt.

.

Luna mă ceartă cu raze tăcute,

Iar stelele tremură, palide, surde.

Pe tâmpla cerului se frâng clipe mute

Și timpul se oprește, tăcut și stingher.

.

Se scutură cerul de vise nespuse

Și nopțile plâng în tăceri ascunse,

Sub vălul de tăcere, speranțe distruse,

Își caută drumul printre stele pline.