Generația Verde – Liceeni pentru un viitor sustenabil

Sub egida campaniei „Generația Verde”, elevii din Comitetul Eco CNRV au demonstrat că schimbarea începe cu fiecare dintre noi și că implicarea activă a tinerilor îi poate inspira pe cei din jur, chiar și pe cei mai mici.

În acest an școlar, liceenii voluntari au organizat și susținut trei serii de activități interactive adresate elevilor din ciclul primar și gimnazial. Scopul campaniei „Generația Verde”? Să aducem mai aproape de cei mici teme esențiale pentru protejarea mediului și pentru un stil de viață responsabil.

„Risipa alimentară” și „Adoptarea obiceiurilor eco-friendly în viața de zi cu zi” au fost cele două teme principale abordate. Prezentările susținute de membrii Comitetului Eco nu au fost doar informative, ci și dinamice – cu jocuri, ateliere, exemple concrete, discuții libere și provocări sustenabile pentru acasă. Copiii din învățământul primar au fost curioși, implicați și au venit chiar ei cu soluții creative și întrebări care ne-au pus și pe noi, liceenii, pe gânduri.

Am pornit de la ideea că educația ecologică trebuie să înceapă cât mai devreme, dar am descoperit și că avem multe de învățat unii de la alții, indiferent de vârstă. Am realizat cât de mult contează fiecare gest, mai ales când vezi cum cei mici te privesc ca pe un exemplu. E o responsabilitate frumoasă și o motivație în plus să continuăm. A fost o experiență care ne-a motivat și ne-a adus mai aproape ca echipă – o generație verde care crește, învață și acționează împreună.

„Generația Verde” continuă, iar noi abia așteptăm următoarele provocări!

Cu gândul la un viitor mai curat, noi – liceenii de azi – alegem să fim vocea schimbării. Pentru natură. Pentru ceilalți. Pentru noi toți.

Busuioc Denisa, membru al Comitetului Eco CNRV

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *