Miss BOBOC CNRV 2023

Lumea Disney Fantasy a fost transpusă de către o echipă de oameni implicați, care a reușit să creeze un loc fermecat, etern în esența copilăriei și a poveștilor, alături de boboace talentate, frumoase, inteligente și carismatice ale Colegiului Național ,, Roman-Vodă”, chiar în Casa de cultură, Roman. Poveștile cu final fericit pot părea demodate, mai ales cele Disney, în viziunea adolescenților, dar de fapt, acestea sunt indemodabile prin simplitatea lor caracteristică.

O zână care îsi găsește adevărata dragoste în timp ce-i ajută pe alții. (Răileanu Caterina – Miss Boboc CNRV 2023)

Un prinț și o prințesă, un blestem și un sărut magic. (Arghiopol Miruna – Miss Creativitate)

O frumoasă și o bestie care are un suflet mai mare decât multe ființe umane. (Grosu Oana – Miss Popularitate)

Un pantof de cristal pierdut și două inimi prețioase. (Blaj Bianca – Miss Adolescență)

Un turn, o prințesă cu plete lungi și aurii, un hoț și o escapadă încâlcită. (Dâscă Larisa – Miss Eleganță)

O lampă, un duh, trei dorințe și o iubire puternică indiferent de circumstanțe. (Alexa Bianca – Miss Fantasy)

O sirenă din adâncuri, salvarea unui prinț și iubirea interzisă. (Manolache Alexia – Miss Naturalețe)

Aceasta este o scurtă prezentare a boboacelor devenite prințese pentru o seară. Ființe mistice, plăpânde, pline de șarm, încrezătoare și determinate să-și descopere finalul fericit trecând peste emoții sau teama de antagoniști.

Miss Boboc CNRV 2023 a avut loc pe data de 17 noiembrie. Spectacolul a fost complex, conținând patru probe: de prezentare, de cultură generală, de talente și de defilare a rochiilor de seară. Am fost martorii unor momente de dans în perechi, oriental sau balet și un număr de canto, toate acestea realizate de talentatele boboace. Mai mult, am fost privitorii unei veritabile prezentări de modă. În pauza de vot s-a desfășurat un adevărat concert, în care am ascultat trupele Flamma, Romanța, Infinit și alte soliste romanvodiste. De asemenea, am fost martorii și câtorva momente spectaculoase de dans, marca Dance Art Valian.

Un spectacol magnific, al căror protagoniste magnetice au captat atenția publicului, purtându-i pe toți pe firul poveștii lor. Este de apreciat curajul și dorința puternică de afirmare a celor șapte concurente; ele și mai ales Miss Boboc CNRV 2023, reprezintă un cumul al eleganței, inteligenței, al unei povești spuse prin dans și muzică sau al voinței de a ieși din zona de confort și de a crea un moment magic în amintirea tuturor.

Miss Boboc reprezintă un eveniment unic în viața fiecărui proaspăt licean, iar Colegiul Național ,,Roman-Vodă”, împreună cu elevi, cadre didactice și sponsori, au reușit să recreeze o frântură din Disney Fantasy, un vis devenit realitate care să ne facă pe toți să ne reamintim de prinți și prințese, iubire, magie și finaluri fericite. 

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *