„Mulan” – filmul care, lansat în plină pandemie, îndeamnă la curaj și încredere

Cu siguranță, animația Disney „Mulan” este bine cunoscută generației născute la începutul anilor 2000. Neînfricata tânără care se înrolează în armata chineză, travestită în bărbat, rămâne și acum un reper moral pentru copiii de pretutindeni și nu numai.
Totuși, anul acesta, studiourile Disney au ales să ridice ștacheta și să prezinte publicului larg o nouă perspectivă a filmului, mai verosimilă și mai profundă. Astfel, la data de 27 martie 2020 se lansează pentru prima dată noul „Mulan”, un film american de război inspirat din fapte istorice și regizat de Niki Caro. Ecranizarea acestuia, adaptată după creația cinematografică originală, îi are în rolurile principale pe Liu Yifei, Yoson An, Gong Li și Jason Scott Lee.
Un film promițător, de un mare calibru și buget, dar dezamăgitor la apariție – aceasta este părerea multora dintre cei care și-au îngăduit să pornească, alături de Mulan, în aventura vieții sale. Preluarea unor elemente din cadrul animației apărute în 1998, dar semnificativ modificate, engleza stâlcită pe alocuri a actorilor chinezi și unele acrobații care contrazic legile gravitației au determinat criticile publicului larg. Tocmai din acest motiv, îmi propun să surprind prin intermediul recenziei de față aspectele pozitive ale ecranizării, simbolistica acesteia, mesajul care se dorește a fi pregnant transmis, precum și esența de dincolo de aparență.
Filmul începe asemenea unei povești care introduce spectatorii în dimensiunea și spațiul acțiunii prezentate, trecerea dinspre lumea reală spre cea a creației cinematografice realizându-se prin relatarea tatălui eroinei, Hua Zhou, care pare că evocă timpuri de mult apuse. Astfel, vocea blajină a părintelui atrage atenția încă din prim-plan asupra lui Mulan, descrisă ca fiind „un vlăstar tânăr, încă verde, care n-a cunoscut niciodată pericolele lumii”. „Energia infinită a vieții, care curge prin orice mișcare a sa” este o caracteristică de-a tinerei care, odată evidențiată în incipit, rămâne o însușire de vază a caracterului fetei, de-a lungul întregului drum pe care îl are de parcurs.
Acțiunea debutează într-un sat mic din China și o surprinde pe Mulan în ipostaza de tânără copilă, urmărind o găină pe acoperișurile locuințelor modeste. Ulterior, se va observa faptul că această goană pe urmele bietei păsări nu este una întâmplătoare, ci anticipează desfășurarea viitoare a evenimentelor. Găina este ilustrată ca un simbol al simplității și al inocenței, care facilitează saltul de la o treaptă a existenței la alta. Vitalitatea fetei este privită cu dezaprobare, vecinii numind-o „vrăjitoare” din cauza acrobațiilor uimitoare pe care copila reușește să le execute. Cu toate acestea, spiritul viguros al lui Mulan rămâne același nu doar pe parcursul copilăriei sale, ci și în adolescența care se îndreaptă cu pași grăbiți către maturitate. În tradiția chineză, o fiică aduce onoare prin măritiș; de aceea, tatăl afirmă cu tristețe că este timpul ca tânăra „să-și ascundă darul, să-l reducă la tăcere”. Vizita la pețitoare și ritualul pregătirii în vederea unui astfel de eveniment, machiajul specific, dovedirea unor calități precum eleganța, disciplina și politețea fac parte, de asemenea, din cultura chineză. Din nefericire, Mulan nu reușește să-și dovedească atributele de bună mireasă și este acuzată că provoacă rușine celor apropiați ei, fapt care determină dezamăgirea și tristețea familiei Hua.

Machiajul specific chinezesc pentru vizita la pețitoare (sursa fotografiei: https://comicyears.com/)
Eșecul fetei este dat uitării atunci când trimișii împăratului dau un ordin de război conform căruia câte un bărbat din fiecare familie trebuie să se prezinte în lupta contra rouranilor, noua amenințare a poporului chinez. Mulan se opune categoric ideii de a-și lăsa tatăl bolnav să plece pe front, însă bătrânul Hua Zhou evită orice protest și chiar îi impune fiicei sale să-și „învețe locul”. Dând dovadă de un curaj aproape nesăbuit, dar definitoriu pentru traseul său existențial, Mulan fură armura și sabia tatălui – gravată cu cele trei atribute esențiale ale războinicilor: loialitate, curaj și sinceritate – și fuge de acasă pe nesimțite, în toiul nopții. Importantă de remarcat și reținut este apariția păsării Phoenix, simbol al renașterii, în momentele de cumpănă ale eroinei. Aceasta devine ghidul spiritual al lui Mulan și îi coordonează alegerile în lupta cu cei din jur, dar mai ales cu sine însăși.
Odată ajunsă în tabăra de pregătire a războinicilor, tânăra trebuie să se adapteze unui nou mod de viață dezagreabil și brutal, reușind numai prin muncă și perseverență să deprindă tabieturile virile și să dobândească o imagine impozantă înaintea camarazilor săi. Cu toate că dispune de un „chi” puternic, care o diferențiază de ceilalți soldați prin precizia mișcărilor și a abilităților uimitoare de luptă, Mulan depune eforturi susținute pentru a-și atinge idealurile și pentru a demonstra, mai presus de orice, că statornicia în muncă și ambiția lipsită de scuze asigură reușita indubitabilă. Vestimentația soldaților este una simplă, bine gândită, care oferă impresia de uzură și care este adecvată condițiilor de război; de altfel, crearea costumelor s-a executat la un nivel înalt: peste 40 de oameni au croit hainele timp de trei luni. Scenele care surprind transformarea lui Mulan dintr-o adolescentă cu sufletul neîntinat într-o războinică ce trebuie să-și ascundă identitatea pentru a rămâne parte din „joc” evidențiază alte două simboluri semnificative: magnolia și lacul. Florile roz de magnolie sugerează siguranța, fiind un simbol al nobleței și al măreției. Pe de altă parte, suprafața netedă a lacului descrie liniștea spiritului și exprimă o aspirație la calm, la regăsirea sinelui prin stabilirea unui echilibru emoțional; în nopțile senine în care Mulan simte nevoia de a pune bazele unei conexiuni propice cu propriul „eu” lăuntric, aceasta meditează la marginea lacului și îi permite „chi-ului” său puternic să se manifeste fără reticențe.

Mulan și cele două simboluri definitorii ale caracterului său: magnolia și lacul (sursa fotografiei: https://thedisinsider.com/)
Batalionul din care tânăra face parte este chemat în curând la luptă împotriva rouranilor și a conducătorului lor de temut: Bori Khan. Puterea nimicitoare a dușmanilor nu se datorează doar numărului mare de soldați, ci și alianței cu o vrăjitoare extrem de agilă și vajnică: Xianniang, căreia nimeni nu reușește să îi facă față. În plin război, Mulan însăși ajunge să se confrunte cu femeia-vrăjitoare, care încearcă s-o elimine pentru totdeauna pe tânăra ei oponentă printr-o lovitură de pumnal, spunându-i că „va muri pretinzând că este altcineva decât în realitate”. Acest episod deține, probabil, cea mai de seamă importanță atât în ceea ce privește traiectoria pe care Mulan alege să o urmeze mai departe, cât și în privința mesajului filmului. Brâul pe care fata îl poartă pentru a oferi cât mai persuasiv impresia unei staturi și forme masculine o apără de moarte; astfel, eroina se leapădă de falsa identitate, dobândește prilejul adevăratei maturizări și conștientizează importanța unei reale sincerități: aceea de a-ți asuma propria existență. Salvează armata chineză de un vast pericol și, cu toate că dă dovadă de o excelentă capacitate de a acționa cu inteligență, este izgonită dintre soldați ca urmare a trădării sale. Deznădejdea pune pradă pe Mulan și o conduce către incertitudine; apare din nou Xianniang, care încearcă să o abată pe fată din drumul ei, susținând că un fel de a fi diferit determină persecuția și batjocura celor din jur. Vrăjitoarea apărătoare a trupelor inamice este, de fapt, o figură de o deosebită însemnătate, sugerând ideea de ratare a destinului prin rătăcirea de propria ființă, supusă prigoanei. Mulan se aseamănă într-o mare măsură cu aceasta, între cele două personaje existând o compatibilitate evidentă; ceea ce o deosebește pe protagonistă de Xianniang este, însă, dorința de urmare a unui scop și încrederea în vocea lăuntrică. Eroina nu se lasă influențată și depășește orice barieră impusă de societate, inamici și de statutul său femeiesc, ieșind astfel biruitoare în cea mai de seamă luptă a omului: cea cu sine însuși. Vrăjitoarea vede în Mulan o umbră trecută a ceea ce ar fi putut deveni ea însăși cândva, dacă și-ar fi ascultat instinctele: o războinică neînfricată și vrednică de capacitățile extraordinare care i-au fost predestinate. Astfel, umanizată de lecția pe care i-o oferă fata profund credincioasă poporului său, Xianniang hotărăște să-i susțină acesteia cauza și să i se alăture. Femeia cu puteri miraculoase se transformă în vultur și o ghidează pe tânără către Bori Khan, a cărui înfrângere ar însemna încheierea întregului război. Se remarcă, acum, simetria început-final: Mulan urmărește vulturul, simbol al puterii spirituale și al curajului, sărind de pe acoperiș pe acoperiș. Această scenă amintește de începuturile eroinei și de fuga sa după găină. Evoluția protagonistei este incontestabilă și, mai mult decât atât, le comunică spectatorilor faptul că darurile destinului nu pot fi reduse la tăcere, ci valorificate în vederea împlinirii sorții. Mulan învață să-și ocupe locul și să-l aprecieze la justa sa valoare. Dacă va reuși sau nu tânăra să înfrângă în luptă căpetenia rouranilor și care vor fi deciziile pe care le va alege în continuare, vă las pe voi să descoperiți.

Eroina filmului și armata chineză (sursa fotografiei: https://www.somagnews.com/)
Concluzionând, „Mulan” este un film de un rafinament și o frumusețe unice, transmițând că cea mai de seamă virtute a omului este să își asume propria identitate, depășindu-și cu încredere temerile. „Nu există curaj fără frică”, acesta ar putea fi mottoul ecranizării Disney de față, care nu constituie o imitație servilă a creației cinematografice din 1998, ci o îmbunătățire a filmului original pe baza unui bagaj sentimental mult mai încărcat. Lipsa momentelor muzicale, caracteristice versiunii animate, conferă un caracter mai veridic acțiunii și le permite spectatorilor conectarea profundă la desfășurarea evenimentelor. De asemenea, absența dragonului Mushu este compensată de existența păsării Phoenix, o creatură care completează perfect firul poveștii și complexitatea momentelor de impas ale eroinei.
Recomand „Mulan” ca pe o invitație de redescoperire a sinelui nostru rătăcit printre prejudecăți, neputințe și insecurități personale și lansez îndemnul de a vă trăi cu demnitate și iubire viața; fiți calmi ca o pădure, dar cu un foc lăuntric, înarmați-vă cu dragoste împotriva urii și păstrați mereu o aură de credință care să vă înconjoare: este singura modalitate de a deveni învingători într-o luptă existențială pe care, de altfel, nu avem cum să o evităm.
Sursa imaginii de prezentare: https://identity-mag.com/

Răspunsuri