Pentru tine.

Parfumul tău pe pielea mea e tot ce am până să te țin din nou în brațe. Ochii tăi sunt boabele de cafea pe care le macin pentru cafeaua amăruie ce-o beau dis-de-dimineață. Săruturile tale sunt picăturile necesare în umplerea paharului de dragoste ce ți-l închin. Iubirea ta… e tot ce am nevoie când iubirea de sine nu m-ajută…

Mi-ai dat foc la suflet precum unui țigări ce o ții între buze și o fumezi stângaci, m-ai văzut dintre toate fetele, precum vezi un copac înverzit într-o pădure de uscăciune. M-ai scos din zona de confort, mi-ai arătat că totul e posibil dacă vrei cu adevărat. Mi-ai aprins sentimente și le menții să ardă, să fie vii, deși tu nu ești lângă mine.

Inima refuză să nu te iubească. Te iubește, deoarece ai făcut s-apară zâmbete unde au fost multe lacrimi. Doar noaptea știe cum stau cu ochii în tavan și visez la brațele tale. Mă gândesc la ochii întunecați, dar atât de calzi și zâmbetul tău, din nou, și din nou, și din nou simt fluturașii ce vor să evadeze.

Noi avem săruturi când cuvintele sunt prea multe și neînsemnate. Îmi place cum faci dezordine în sufletul meu. Îmi asum ce trezești și răsfoiești pe toate părțile în el.

Nu am prea multe de spus, dar totuși sunt câteva cuvinte.

Tu, eu, săruturile sub norii grei și cenușii plini cu picături reci ce ni se preling pe pielea înfierbântată. Poeziile citite, săruturile după fiecare vers, simțite și gustate în abis.

Avem multe, dar totuși parcă nu ne avem unul pe altul pe cât ne-am dori să ne avem mai mult, în fiecare secundă, precum are marea fiecare grăunte de nisip. Ne avem în brațe, dar nu foarte mult ca să fie dulce regăsirea. Să fie dulce sărutul de după dorul buzelor tale.