Unirea Basarabiei cu România- „Temelia casei unui neam” 

Astăzi, la această dată, acum o sută de ani, pe 27 martie 1918, Basarabia și Vechiul Regat al României își uneau destinele pe veci după sute de ani în care aceste două teritorii au fost despărțite de alte puteri străine. După un război crunt care a lăsat în urmă familii îndurerate ale căror strigăte îndurerate sunt auzite și azi prin cei bătrâni, sacrificiul celor de pe front care au luptat pentru țara pe care o știm astăzi a fost înfăptuit prin intermediul unor adevărați oameni ce au studiat neîncetat istoria acestor încântătoare teritorii pline de folclor și mari eroi din timpurile străbune.

Pentru a sărbători cum se cuvine această zi, voi reaminti în cadrul acestui articol trei reprezentanți ale căror nume sunt cunoscute după semnăturile acestora din documentul Actului Unirii și aceștia sunt: Ion Inculeț, Pantelimon Hallipa și Ion Buzdugan.

Ion Inculeț

S-a născut în anul 1884 în satul Răzeni din județul Chișinău. Se specializează în studiul științelor exacte (matematică și fizică) după ce a absolvit Școala teologică de la Chișinău. Predă fizică, matematică și astronomie la mai multe școli din Petersburg, și ocupă un post de privat-docent. Însă, odată cu declanșarea Revoluției bolșevice, viziunea politică a lui I. Inculeț se schimbă din producerea unor modificări în plan politic în Imperiul Țarist, în formarea unei alianțe cu România.

La 21 noiembrie 1917 a fost ales ca Președinte al Sfatului Țării- parlamentul Basarabiei. Iată ce spune Gherman Pântea legat de această zi: „La 21 noiembrie 1917 se deschide Sfatul Ţării, organ care avea să vorbească în numele Basarabiei şi să decidă soarta ei. Preşedinte al acestui parlament a fost ales în mod unanuim Ion Inculeţ. El întrunea toate calităţile pentru a ocupa această mare demnitate: era calm, abil, împăciuitor, şi mai cu seamă extrem de răbdător”.

Era considerat un om rece și calm, gândind fiecare decizie cu mare atenție pentru a evita orice fel de eroare politică. Toate eforturile sale au dat roade când a venit ziua Unirii Basarabiei cu România și de atunci Ion Inculeț este desemnat ca unii dintre ctitorii României Mari și a fost numit membru al Academiei Române la cererea lui Petru Poni.

A urmat după aceasta și o carieră politică, deținând funcții ca ministru al sănătăţii publice, ministru de interne, ministru al comunicaţiilor şi vice-preşedinte al Consiliului de miniştri în Guvernul României, condus de Ion Gh. Duca (1933-1937). Din păcate aceasta nu va dura mult din cauza celor mai marcante evenimente din cariera sa politică: asasinarea lui I.G. Duca de către legionari și notele ultimative date de sovietici privind anexarea Basarabiei teritoriului Uniunii Sovietice în 1940. Acesta va fi și cauza morții lui în noaptea de 19 noiembrie.

Pantelimon Hallipa (1883-1979)

Povestea lui de viață începe în satul Cobolta din județul Soroca, Basarabia, unde, crescut în spiritul patriostumul față de Țara-Mamă, își face studiile la  Universitatea Dorpat din Estonia și apoi la Iași unde începe să cunoască tainele istoriei românești.

Devine șef de redacție în cadrul revistei „Cuvânt moldovenesc”, revistă literară înființată în 1913, în care se adunau opere literare originale, dar și inspirate din folclor, împreună cu alți scriitori ca Alexie Mateevici, Simion Murafa, Daniel Ciugureanul, Mihail Minciună, Tudose Roman, Iuliu Friptu, Nicu Romanaș. Aici, Hallipa își semnează operele sub diferite pseudonime ca Basarabeanul sau Cobolteanul.

Odată cu înființarea Partidului Național Moldovenesc și a Sfatului Țării, d. Hallipa ocupă funcția de vice-președinte și este printre reprezentanții desemnați în cadrul Unirii Basarabiei cu România.

Și acesta a fost un om politic, ajungând deputat, apoi senator în Parlamentul României, pe lângă funcțiile de ministru, secretar de stat pentru Basarabia, ministru al Lucrărilor Publice, ministru al Muncii, Sănătăţii și Ocrotirii Sociale, ministru de stat. El a fost și ținta autorităților comuniste, fiind obligat să „recunoască” nelegitimitatea momentului istoric al Unirii și pentru că a refuzat a fost trimis în Siberia unde a stat cinci ani. Gherla a fost următorul loc de tortură și în final, eliberat. Devotamentul său nu a fost zadarnic, întrucât a susținut întâlniri clandestine cu alți basarabeni și trimițând memorii liderilor politici ca Charles de Gaulle și Richard Nixon.

A murit la vârsta de 96 de ani la București.

 Ion Buzdugan (1889-1967)

În satul Brânzenii Vechi din județul Bălți își începe povestea de viață. Începe studiile la Seminarul Pedagogic din Camenița, la Moghilev în domeniul Agriculturii, Dreptul și Literatura la Moscova și la Iași.

A avut un spirit de mare patriot, implicându-se în problema Unirii Basarabiei. De aceea, este ales în 1917 ca secretar al Sfatului Țării și, în 1918, deputat de Bălți în Parlamentul României, putând să-și păstreze mandatul pe durata a opt legislaturi.

Colaborează la mai multe redacții, fiind un culegător de folclor și tradiții, și scriind opere literare originale printre care „Graiul țării mele”, „Cântece din Basarabia” , Miresme de stepă” (1924), „Ţara mea” (1922), „Păstori de timpuriu” (1937), „Metanii de luceferi” (1942). Volumul „Păstori de timpuriu” a primit un premiu academic (1940), iar volumul „Metanii” a primit Premiul Societăţii Scriitorilor Români” (1940).

Redacții literare: „Sfatul Ţării”, „Moldova de la Nistru”, „Viaţa Basarabiei”, „Pagini basarabene”, „Convorbiri literare”, „Cuvântul literar”, „Neamul Românesc”, „România”.

A contribuit mult și la dezvoltarea economică a orașului Bălți și a fost membru al Guvernului României, N. Iorga numindu-l chiar „un excelent român”.

La proclamarea Unirii Basarabiei cu România, Ion Buzdugan a ținut „Biblia” lui Șerban Cantacuzino ca un gest de dovadă a latinității moldovenilor din ambele părți ale Prutului.

Nici el nu a fost ferit de necazuri, fiind marginalizat din cauza rolului pe care l-a avut în cariera sa politică și literară.

A murit la vârsta de 89 de ani la București.

Voința și iubirea față de patrie i-a făcut pe acești trei unioniști să scrie un nou capitol în istoria țării noastre. Adevărați români dornici să cunoască istoria și să ne-o transmită. În ciuda rupturii cauzate de URSS în 1940, avem totuși speranța că ne vom reuni într-o zi. Căci „Unde-s doi puterea crește/Și dușmanul nu sporește”.

Căci le datorăm tot ce suntem ca națiune, le datorăm curajul și vigilența de care au dat dovadă de-a lungul vieții și câte au trebuit să îndure din cauza ignoranței și a oamenilor care nu i-au înțeles.

Însă, oricât de mult timp ar trece, nu vom uita niciodată ziua de 27 martie- o zi a renașterii poporului român.

Respect etern acestor oameni care au făcut din imposibil posibil!

Surse și imagini:

– https://rumaniamilitary.files.wordpress.com/2012/03/actul_unirii.jpg

– Ion Constantin Inculeţ (istoria.md)

– Triptic la Marea Unire | Poezii (universdecopil.ro)

https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/2/29/Sfatul_Tarii%2C_10_December_1918.jpg/1024px-Sfatul_Tarii%2C_10_December_1918.jpg

– Pantelimon Halippa, omul care s-a zbătut pentru o Basarabie oropsită | adevarul.ro 

– Ion Nistor, Activitatea literară în „Istoria Basarabiei”, București; ed. Humanitas (2017)

 –https://www.crainou.ro/2018/06/26/ion-buzdugan/