Învățăturile lui Mieuneșu către ucenicul său, junele motan Pisiceanu

June motănaș, condiția existențială pisicească presupune anumite întrebări fundamentale presărate de-a lungul drumului nostru întortocheat printre mobilele și obiectele de tot felul răspândite prin casă. Ți s-a întâmplat vreodată să te joci cu o mingiuță mică și colorată de pluș sau să torci liniștit și, din senin, liniștea să îți fie întreruptă de un gând venit parcă de nicăieri, ca un șoricel care țâșnește obraznic din întunecimile de nesondat ale găurii sale?
Aceste neliniști existențiale dificil de înlăturat, în ciuda tăriei de caracter specifice rasei feline, sunt asemenea unui ghem de ață imposibil de deznodat, oricât s-ar trudi lăbuțele tale mici și pufoase, oricât ți-ai strecura gheruțele proaspăt tăiate de stăpânul sătul de zgârieturi. Gândul acesta nu îmi dă pace: dacă capcana de șoareci este de fapt o capcană existențială pentru noi pisicile, condamnate la munca sisifică de a prinde rozătoare, fără posibilitatea de a curma vreodată viața tuturora? Dacă șoriceii sunt de fapt vânătorii, iar noi prada, într-un joc macabru în care miza este de fapt risipirea calmului nostru? Șoriceii sunt nenumărați și, oricât te-ai trudi, nu vei reuși niciodată să îi prinzi pe toți. Spune-mi, când vom muri, vom putea oare să luăm cu noi rozătoarele pe care le-am capturat în timpul vieții? Nu. Vom lua numai roadele amare ale acestui instinct absurd care ne face să ne căutăm mereu fericirea în curmarea vieții acestor invadatori cu blăniță și codiță și cu dințisori care ne încetează niciodată să crească.
Așa că te îndemn, tânărul meu ucenic, să încetezi această fugă absurdă prin ungherele casei, pentru că, într-un final, ceea ce contează nu sunt plăcerile înșelătoare ale acestei lumi, nu fala în rândul neamului pisicesc care vine odată cu măiestria în arta vânătorii, nu plăcerea de a răpune, ci liniștea pătuțui tău mic și moale în formă de gogoșică americană pe care stăpânul tău l-a comandat de pe Amazon, plătind pentru transport mai mult decât pentru achiziția în sine. Ce rost are această fugă existențială absurdă când, de fapt, te poți regăsi în jocul cu oița ta de pluș preferată luată de pe Elefant de Crăciun? Noi, pisicile de interior, avem un sens superior în viață, contemplația. Câtă bucurie vei descoperi torcând în colțișorul tău sau minunându-te de forma abstractă a zgârieturilor pe care le-ai făcut pe antebrațul stăpânului tău în timp ce vă jucați împreună cuibăriți printre pernuțele moi de pe canapea?
Dacă vei urma acest sfat, la sfârșitul vieții vei privi în urmă la drumul tău cu satisfacție. Trebuie să ne facem simțită prezența pe acest pământ cu finețe, însă fără posibilitatea de a fi ignorați, așa cum ne răspândim firele de păr minuscule prin toată casa. Dragul meu ucenic ține aceste sfaturi și trăiește în liniște cu sinele. Lasă goana absurdă. Până la urmă gustările de tot felul pe care ți le cumpără stăpânul sunt mult mai nutritive și gustoase decât carnea de șoricel!

Sursa foto: pixels.com