La graniță – Despre dialogul între artă și cultura de consum

Lumea artistică și cultura pop erau până nu demult asesemea celor două maluri ale unui râu dintr-o regiune nepopulată: fără niciun mijloc de comunicare, separate fără drept de apel de o barieră imposibil de traversat. Rarele încercări de a se aventura în apa tulbure și adâncă, străbătută de curenți înșelători, se soldau adesea cu înecul, cu oprobiul cercurilor culturale, cu disprețul celor care vedeau industria de divertisment ca o formă inferioară de expresie.Multă vreme aceasta a fost ordina firească a lucrurilor. Ce te faci însă când o echipă de constructori pricepuți reușește să înalțe un pod între cele două maluri, urmați fiind și de alți făuritori de noi drumuri, care vor să deschidă un dialog între două tabere care până atunci se priviseră mereu cu suspiciune?

În America anilor 60, un grup de artiști temerari, dintre care cel mai cunoscut este Andy Warhol, au sfidat bariera până atunci de nestrăbutat între artă și comercialism. Transformând produsele disponibile în supermarketuri în subiect de tablou sau sculptură, aceștia au preschimbat ceea ce până nu demult fusese un tabu în filonul principal al unei noi mișcări, Pop Art. Până în acel moment, anumite idei ce țineau de esteticile impuse de marii creatori ajunseseră să se oglindească într-o formă diluată în ceea ce era numită artă comercială. Mari artiști își asiguraseră cele necesare vieții prestând servicii de grafică sau design. Acum însă, se producea o schimbare radicală: produsul comercial nu se mai inspiră din artă, ci arta se inspira din produs.

Claes Oldenburg, Roy Lichtenstein, Robert Rauschenberg, Andy Warhol și alți câțiva artiști au redefinit semnificația actului creator, realizând un comentariu nu lipsit de umor asupra societății contemporane, definite prin consum. Granița dintre cultură și business s-a estompat, astfel încât, pentru a-l parafraza pe Warhol, a face bani a devenit cea mai frumoasă artă. Tablouri în care erau înfățișate sticle de Coca Cola sau conserve de supă, colaje care integrau referințe din cultura pop, imagini din filme reinterpretate, reprezentări statuare ale unor conuri de înghețată și mingi de golf, portrete serigrafiate… de la celebra imagine recolorată a lui Marilyn, la animalele din baloane ale lui Jeff Koons, arta s-a coborât de la înălțimile turnului său, în piața mare a târgului, totodată dezvoltând o nouă formă de intelectualism și de snobism, dar totuși înscriindu-se într-un dialog activ și incitant cu cultura de masă.

În același timp, produsele comerciale au împrumutat ceva din patina specifică artei. Revoluția creativă din publicitate a creat un discurs mediatic interesant, original, provocator, caracterizat printr-un farmec aparte. Adaptările cinematice ale marilor opere literare au făcut accesibile aceste povești unui public mai larg, mai puțin înclinat spre lectură. Dacă ar fi să analizăm videoclipurile anumitor artiști muzicali, vom regăsi concepte care se doresc a fi sofisticate, care se vor a fi situate în acea zonă gri dintre artă și produs comercial. Fără îndoială unele dintre ele și reușesc. O căutare mai amănunțită pe Netflix va revela existența mai multor filme serial excelent realizate din punctul de vedere al narațiunii, jocului actorilor și a imaginii. Adesea acestea pun probleme interesante sau redau foarte bine culoarea locală și de epocă a unor perioade istorice de mult trecute.

Apăruți pe piață în anii 60, Bob Dylan și Leonard Cohen au estompat bariera dintre muzică și poezie, imprimând versurilor lor un aer aparte, făcând uz de o suită de procedee stilistice pentru a conferi textelor lor valoare literară. Premiul Nobel câștigat de Dylan a reprezentat recunoașterea din partea Academiei Suedeze a faptului că specificitatea operei artistice nu se regăsește doar într-un set de canoane rigide impuse în vremuri de mult trecute, ci și în locuri mai puțin prestigioase, dar care oferă celor care le vizitează bucuria de zi cu zi.

În anul 2018 premiul Pulitzer pentru muzică, care până atunci fusese câștigat doar de jazzmani și de compozitori de muzică clasică, a fost acordat lui Kendrick Lamar, un rapper originar din Compton, California. O decizie fără îndoială neobișnuită. Cultura hip-hop, asociată cu epatarea bogăției și cu evocarea criminalității, reprezintă în aparență antiteza culturii înalte. Totuși, acest tânăr muzician afro-american a reușit să câștige recunoașterea celor mai înalte instanțe din domeniu. De fapt, Lamar se înscrie într-o linie mai lungă de artiști de hip-hop, printre care și Tupac și Nas, care au transformat rapul într-o adevărată poezie urbană, abordând problemele sociale ale comunităților din care provin. În secolul XXI, caracterizat printr-un melanj al formelor și genurilor și prin estomparea distincțiilor între cultura înaltă și cea de masă, iată că tagma criticilor recunoaște puterea hip-hopului de a crea valoare.

Moda înaltă s-a inspirat adesea din artă. Rochiile Mondrian ale lui YSL sunt poate doar cel mai celebru exemplu în acest sens. A devenit o uzanță pe podiumurile din Londra, Milano și Paris a imprima tablouri ale marilor artiști pe tricouri, rochii, genți. Colaborările dintre casele mari de modă și numele mari din arta contemporană au devenit evenimente obișnuite în peisajul industriei vestimentare. Ceea ce a surprins însă cercurile culturale a fost atunci când un artist, Sterling Ruby, și-a lansat propria linie vestimentară în urmă cu câțiva ani. Această decizie, care a sfidat granița dintre comerț și artă, a atras multe critici… Un fapt poate surprinzător dacă considerăm faptul că mulți mari creatori din trecut au realizat de exemplu afișe pentru a se înreține. Totuși, această condiție duală, de artist și designer, a fost oarecum dificil de înțeles de către anumite persoane, loiale unor concepții perimate. Această problemă de fapt a reprezentat o controversă și atunci când, cu mai bine de 50 de ani înainte, un ilustrator de succes pe nume Andy Warhol a decis să se lanseze în domeniul artistic.

În general, întrepătrunderea dintre artă și produs comercial rămâne oarecum un subiect controversat, marcat de opinii contrastante. Cred însă că, pe viitor barierele, vor slăbi din ce în ce mai tare, iar specificitatea artei va fi redefinită într-o anumită măsură datorită influenței exercitate de cultura de consum. Este acest lucru în bine sau în rău? Răspunsul depinde de persoana întrebată. Cert este că spațiul cultural trece printr-o schimbare treptată, dar sigură.

Sursa foto: dekorama.pl