Suplimentul de rock: O călătorie prin deșert
Când ne gândim la istoria recentă a hard rock-ului sau a rock-ului alternativ, nu avem albume care să fi adus un impact major și să fi revoluționat un anumit gen sau să fi propulsat o anume trupă către faimă. Avem trupe din anii ’90 care s-au reunit în ultimele două decenii, apoi s-au destrămat (intrând parcă într-un „cerc vicios”), însă eu propun spre iubitorii de hard rock si de rock alternativ un album conceptual care avea să ia prin surprindere lumea la începutul aniilor 2000.
Un album conceptual este un album muzical ce abordează o anumită tematică (putem lua drept exemplu trupa The Beatles și albumul lor „Sgt. Pepper’s Lonely Hearts Club Band”, al doilea album al trupei Queen, intitulat „Queen II”, dar și bine-cunoscutul album al celor de la Pink Floyd, „The Dark Side of the Moon”). Albumul conceptual pe care-l propun spre ascultare este semnat de către trupa Queens of the Stone Age, un proiect al unui chitarist de lângă Los Angeles format în anul 1996, după ce prima trupă a acestuia, Kyuss, s-a destrămat.
Până la acest album, cei de la Queens of the Stone Age se numeau „Gamma Ray”, dar, după ce au aflat că există o altă trupă cu același nume, și-au schimbat imediat denumirea. În anul 1998 aveau să lanseze primul lor material discografic, albumul lor eponim. Doi ani mai târziu, au lansat „Rated R”, un album pe care chitaristul Joshua Homme,l-a înregistrat cu basistul din fosta sa trupă Kyuss, Nick Oliveri; un album care avea să atragă atenția celor din SUA, dar și a oamenilor din întreaga lume. Puțini știau ce îi aștepta…
În anul 2002, Queens of the Stone Age lansau ce avea să fie un album definitoriu pentru cariera lor, dar și pentru un întreg gen muzical. Chitaristul (și vocalistul) Joshua Homme a reușit să reunească o echipă de muzicieni talentați ai genului rock: fostul toboșar al trupei Nirvana și vocalistul trupei Foo Fighters, Dave Grohl, vocalistul trupei grunge Screaming Trees, Mark Lanegan, și, nu în ultimul rând, fostul basist al trupei Kyuss, Nick Oliveri. Acești patru muzicieni au contribuit la albumul „Songs for the Deaf” („Cântece pentru cei surzi”), un album conceptual ce este și astăzi recunoscut ca o satiră adusă posturilor de radio, sugerând că Dj-ii de radio nu promovează muzica calitativă. Întregul album este bazat pe conceptul unui drum din centrul „Orașului Îngerilor” (L.A.) până în negura deșertului, trecând de Orange County, Chino Hills și ajungând în Joshua Tree, la rancho-ul „La Luna”.
Albumul debutează cu melodia intitulată „You Think I Ain’t Worth a Dollar, But I Feel Like a Millionaire” („Tu crezi că nu fac doi bani, dar mă simt ca un milionar”), un titlu lung, dar care anunță o melodie plină de energie. Dj-ul Kip Kasper ne introduce, de fapt, într-o lume cu posturi de radio fictive, cu gazde la fel de fictive, iar melodia zdruncină ascultătorul din temelii, fiind adesea comparată cu o lovitură puternică în plex.
A doua melodie a albumului îl pune în lumina reflectoarelor pe chitaristul, vocalistul și fondatorul trupei, Joshua Homme. Subiectul melodiei „No One Knows” este în continuare dezbătut: dacă unii consideră că tematica principală este dragostea, la polul opus se află cei ce cred că, de fapt, piesa vorbește despre dependență sau orice altceva. Totuși, un lucru este cert: melodia este extrem de dansantă și este în continuare considerată ca fiind cel mai mare hit al acestei trupe.
A patra melodie scoate în evidență vocea gravă a vocalistului Mark Lanegan care aduce o influență „grunge” acestui album prin melodia „Song for the Dead” („Cântec pentru cei morți”) și acordă credibilitatea incontestabilă toboșarului Dave Grohl, fost membru al trupei Nirvana. Astfel, se concretizează o melodie agitată, agresivă, care „refuză să moară” (când ascultătorul are impresia că momentul muzical s-a terminat, ei bine, se înșeală amarnic).
„The Sky Is Fallin’” oferă o anumită notă de calmitate după zbuciumul primelor melodii. „God Is In the Radio” sugerează omniprezența divinității și neînsemnătatea ființei umane în fața Sa, aducând anumite elemente care trezesc fiori pe șirea spinării ascultătorului. „Another Love Song”, după cum sugerează și titlul, e o altă săgeată trimisă posturilor de radio, care difuzează melodii de dragoste în mod excesiv.
Melodia care dă numele albumului, „A Song for the Deaf” îi reunește pe toți cei 3 vocaliști pentru una dintre cele mai grele melodii ale trupei, având o notă de tensiune, suspans și puțin erotism, inducând sentimente de neliniște și teamă ascultătorului. La finalul melodiei, gazda radioului ne anunță că am ascultat postul radio „WANT” („a vrea”), semn că pe drumul din Los Angeles către Joshua Tree, am ascultat doar ce a vrut entitatea din interiorul radioului.
Ultima melodie oficială a acestui album ne descătușează de toată tensiunea, ne liniștește și oferă o anumită notă de calmitate la aspectele vieții. Se subliniază încă o dată limitarea noastră, a oamenilor, și faptul că suntem mici în fața divinității. Așadar, „Mosquito Song” elimină toată încărcătura melodiilor grele de pe parcursul acestui drum fictiv și încheie albumul nostru conceptual la un foc de tabără în rancho-ul „La Luna”.
Închei spunând că acest album este o experiență unică ce a reușit să mă poarte de la un extaz incontrolabil, la un sentiment de apăsare, iar, în final, la unul de relaxare. Acestea fiind spuse, dacă sunteți iubitorii ai acestui gen sau pur și simplu căutați să ascultați ceva nou, vă invit să dați o șansă acestui album și vă urez audiție placută în avans!
P.S. Dacă ascultați acest album la volan, nu accelerați mai mult decât impune legea.
Răspunsuri