Unora le place snookerul

Popularitatea crescândă a snookerului nu egalează încă valoarea și frumusețea acestui sport, fapt care mă determină să vă propun, spre lectură și scurtă prezentare, o fărâmă din ceea ce vă poate oferi acest sport de precizie. Necunoscătorii, sau cei mai puțin interesați, ar putea ușor confunda snookerul cu biliardul, eroare ce se produce deseori din pricina multiplelor elemente comune. Evident, cele două sporturi sunt înrudite și au rădăcini comune, însă se disting prin complexitatea regulilor, mod de desfășurare, timpi și chiar ambient.

În afara faptului că ambele sporturi se desfășoară la o masă dreptunghiulară, cu suprafață de culoare verde, și doi adversari folosesc două tacuri pentru a introduce bilele în buzunarele mesei, cele două nu par să aibă mai nimic în comun. Snookerul s-a dezvoltat pe o nișă, care, pe lângă turnee și reguli independente, presupune un anumit dress code. De unde însă această nișă?

Scurt istoric

Snookerul a apărut în India, la începutul anilor 1800, și a fost practicat cu precădere de către trupele britanice aflate în plin proces de colonizare. Într-un proces interșanjabil de cultură și obiceiuri, britanicii au preluat și perfecționat sportul pe care îl cunoaștem acum drept snooker. Drumul a fost lung, plin de confuzii și neînțelegeri, conducând spre dese dispute între ceea ce înseamnă snooker și ce înseamnă biliard.  A durat destul de mult până când acesta a putut să își făurească o identitate de sine stătătoare, astfel că în anul 1916 putem aminti de primul campionat de snooker. Întrecerea a scos sportul din anonimat și a început să îi confere personalitatea pe care fanii o îndrăgesc. Sport profesionist a devenit de abia în anul 1976 și, la numai un an distanță, au început să fie publicate și clasamentele întocmite în funcție de numărul de puncte acumulate. Ce însemna acest lucru? Ei bine, au apărut foarte mulți jucători care promovau imaginea snookerului pe teritoriul Marii Britanii, în încercarea de a câștiga un public cât mai numeros și, în mod evident, sponsori. Eleganța sportului și regulile complexe ale jocului au făcut ca tot mai mulți admiratori să urmărească cu avid interes turneele de snooker.

Regulile de bază

Snookerul se desfășoară pe o masă cu dimensiunile de 384,6 cm lungime, 189,1 cm lățime și prevăzută cu 6 buzunare. Postavul este întotdeauna de culoare verde, iar pe acesta se așază 15 bile roșii (valorând 1 punct fiecare), o bilă albă (bilă cu care se realizează fiecare lovitură) și șase bile colorate (de la cel mai mic punctaj la cel mai mare: bila galbenă 2 puncte, verde 3 puncte , maro 4 puncte, albastru 5 puncte, roz 6 puncte și negru 7 puncte).

Jocul începe întotdeauna cu o lovitură la bila roșie și se alternează între cea roșie și cele colorate, acestea din urmă fiind reintroduse pe masă până la consumarea celor roșii. Ulterior, când bilele colorate au rămas ultimele pe masă, se reintroduc în buzunar, într-o ordine prestabilită, de la galben la negru. În cazul în care un jucător reușește introducerea bilelor în ordinea cromatică corectă, folosindu-se de lovitura cu bila neagră, acesta realizează un break (succesiune de lovituri în buzunar) cu un punctaj maxim de 147 de puncte. În caz contrar, câștigător este declarat jucătorul care a acumulat cele mai multe puncte. Asemeni tuturor sporturilor, snookerul se folosește și el de o terminologie specifică, astfel că, în timpul unei partide vom auzi termeni precum – frame, fault, fault și ratare, kick sau touching ball. Evident, paleta de termeni este mult mai largă, însă ne vom limita doar la cei mai frecvenți întâlniți în cursul desfășurării unei partide.

Snooker – un sport elegant

Vorbim în mod categoric, de un joc elegant, care nu se bazează doar pe lovituri succesive, ci pe lovituri strategice, care sunt gândite și îndelung practicate în timpul antrenamentelor. În plus, jucătorii trebuie să respecte o anumită etichetă – pantalon elegant, cămașă, vestă și papion sau cravată, după preferință. Nu sunt acceptate multe combinații de culori, majoritatea jucătorilor optând pentru varianta clasică de cominație alb – negru.

Gândirea limpede este esențială în acest sport, astfel că un jucător trebuie, în mod constant, să anticipeze lovitura următoare și să ia decizii în consecință. Chiar și o singură greșeală îi poate lăsa adversarului drumul liber spre victorie, iar nu de multe ori ne este dat să urmărim modul în care jucătorii fac uz de așa-numitele lovituri de siguranță. Un moment de neatenție sau o poziționare greșită a tacului poate costa jocul sau chiar turneul, dacă miza este într-atât de mare. La prima vedere,  nimic nu pare pe atât de complicat pe cât este în realitate. Odată puși în fața mesei verzi, mulți dornici jucători au rămas impresionați de dimensiunile sale, de cât de înguste sunt buzunarele și de cât de mici sunt bilele. Este un sport greu, care necesită antrenament consecvent.

Față de acum cincisprezece ani, atunci când personal am început să urmăresc snookerul cu fervoare, lista de jucători a crescut semnificativ, lucru care m-a umplut de bucurie și de mândrie, pentru că acest lucru nu a făcut decât să dovedească calitatea și renumele jocului. Pe cale de consecință, noi sponsori au fost atrași, ajutând organizatorii să introducă multe turnee în calendarul sportiv. O să amintesc aici doar câțiva dintre jucătorii de top ai snookerului, chiar dacă câțiva dintre aceștia s-au retras din competiții: Ronnie O’Sullivan, John Higgins, Neil Robertson, Mark Selby, Mark Williams, Judd Trump, Shaun Murphy, Stephen Hendry, Ken Doherty sau Jimmy White.

Ca o notă profund personală, am să vă mărturisesc de ce iubesc snookerul și de ce îl consider sportul meu preferat. În primul rând, nu îl socotesc a fi plictisitor, deși sunt jucători care se lungesc mai mult decât este nevoie în etalarea talentului lor. Am avut întotdeauna răbdare și am încercat să intuiesc următoare lovitură, să mă transpun în joc și să îmi construiesc o strategie proprie. De cele mai multe ori visam să devin arbitru, însă prioritățile s-au schimbat odată cu trecerea anilor. Ce nu s-a schimbat însă a fost dragostea și devotamentul față de acest sport pe care îl urmăresc de la Campionatul Mondial din 2004. Atunci am descoperit snookerul și am fost fascinată de regulile sale, de  atmosfera din sală, precum și de modul în care performau jucătorii. Am început să învăț singură, fără teama de a greși, căci nu este nimic greșit în a nu cunoaște regulile de la început – orice lucru se învață prin practică, în pofida faptului că nu ai pus niciodată mâna pe un tac. Importantă este pasiunea și dedicarea unui obiectiv, oricât de nepopular ar fi acesta la momentul respectiv.

Al doilea motiv pentru care iubesc snookerul este jucătorul Ronnie O’Sullivan,  pentru care port o admirație deosebită. Este un jucător rebel, fără de care snookerul nu ar fi putut ajunge în punctul actual de dezvoltare și popularitate. Este rapid, imprevizibil și extrem de talentat, iar atunci când este la masă, parcă hipnotizează publicul prin modul în care mânuiește tacul. Născut în Essex, Marea Britanie, Ronnie a avut o carieră destul de zbuciumată, presărată cu scandaluri și multe controverse, însă indiferent de ce a făcut în viața sa, a știut mereu că în snooker poate găsi un refugiu. O’Sullivan deține șase trofee, câștigate la Campionatele Mondiale și, chiar dacă are deja 46 de ani, nu pare să dea semne de retragere. L-am văzut de trei ori în carne și oase și, de fiecare dată, am considerat că nu se poate mai bine decât atât.

Vizionează o partidă de snooker și vei înțelege de ce britanicii, împătimiți ai snookerului, petrec în fața televizorului aproape la fel de multe ore ca și în fața unui meci de fotbal.