Diaspora citește. Maratonul de citit.

Locuiesc în Germania de mai bine de șase ani. Începutul a fost greu, ca orice început, de altfel. Acomodarea într-o țară străină vine la pachet cu o mulțime de schimbări. O altă cultură, alte obiceiuri, învățarea unei limbi străine etc. Toate acestea mi-au ocupat o mare parte a timpului și cititul a reprezentat aspectul cel mai neglijat. Nici măcar nu știam cum aș putea să îmi achiziționez cărți românești în Germania. Mi se părea costisitor și nesigur să îmi cumpăr direct din România. Până într-o zi, când am intrat într-o comunitate online, Iubitori de cărți din străinătate, care mi-a oferit motivația și resursele să mă reapuc, cu seriozitate, de lectură. Nu vă pot descrie în cuvinte bucuria pe care am simțit-o atunci când am interacționat cu oameni care îmi împărtășeau pasiunea: cărțile și lectura!

Vedeam adesea prin mijloacele de transport multe persoane care citeau și îmi construisem impresia că doar străinii citesc, că în România prea puțini tineri preferă să își petreacă timpul astfel. Însă m-am înșelat! În această comunitate, am văzut că diaspora nu doar citește, ci mai mult, românii din diaspora se ajută reciproc și își susțin acest hobby: se cumpără cărți, se vând cărți, se împrumută cărți. Tot ceea ce ai putea să îți dorești!

Mai mult decât atât, pentru ca motivația să rămână mereu la cote înalte, lună de lună, diferite activități antrenează membrii comunității să iasă din zona lor de confort și să citească romane și autori noi, cu preponderență cărți ale scriitorilor români contemporani. În această manieră am avut ocazia să experimentez Maratoanele de Citit. A fost ceva nou pentru mine! O provocare în adevăratul sens al cuvântului, căci până în acel moment nu concepeam asocierea unui maraton cu lectura. Nu știam și nici măcar nu bănuiam în ce măsură s-ar putea ele combina. Țin însă să vă mărturisesc că este o combinație savuroasă! Asemeni unui vin bun lângă o cină delicioasă. Datorită cărui fapt am decis să vă prezint și vouă, cei pentru care un astfel de maraton poate fi o noutate, în ce constă o astfel de activitate. Am ales, spre exemplu, un maraton la care am participat recent.

Maratonul Iernii, căci despre el am să vă vorbesc, a avut ca punct de pornire două fenomene meteorologice des întâlnite în această perioadă a anului: ploaia și ninsoarea (clișeic ați putea zice). Participanții (46 la număr) s-au înscris și, printr-o împărțire aleatorie, s-au format două echipe: Fulgi de zăpadă și Stropi de ploaie.

Nici toamna nu mai e ce-a fost.. 
Nici iarna nu-i ca mai demult...
Acu' cad stropii mari de ploaie, 
Cu clinchet grav și ostenit.. 
Și mai târziu, dansând, din nori 
Alunecă fulgi de zăpadă.
Frumoși, pufoși, strălucitori.
Ca mai apoi, din nou să-i spele 
Alți stropi de ploaie mari si grei. 
Nici iarna nu-i ca altădat'... 
Nici toamna nu-i ca mai demult...(Diana M.)

Pornind de la aceste versuri, s-au adăugat două bonusuri:

  • #iarnă – cărți scrise de scriitori români contemporani
  • #toamnă – serii de cărți
  • restul punctajului urmând a fi calculat în funcție de numărul de pagini al fiecărei cărți citite (de exemplu: o carte între 200 – 299 pagini avea să valoare 2 puncte, una de 300 – 399 pagini – 3 puncte etc.)

Vreme de o lună de zile, cât a durat mica noastră competiție, ne-am îndemnat și încurajat reciproc să citim cât mai mult și cât mai diversificat. De fiecare dată când terminam de citit o carte, urma dovada lecturii: o mică recenzie în care fiecare își împărtășea părerea în mod subiectiv și adăuga un mic rezumat al cărții. Messengerul, unde discutam periodic strategii și ne recomandam cărți, a ajuns să sune mai mereu. Treptat, am ajuns să ne cunoaștem mai bine, să ne împrietenim și să ne deschidem sufletele, fiind părtași la povești de viață minunate. Nu mai eram un suflet străin într-o țară străină.

Mi-a fost dat să găsesc aici o altfel de familie. Nu mică mi-a fost mirarea când am primit cadouri de la persoane pe care le cunoșteau doar din mediul online. Cu toții am avut parte de astfel de surprize și continuăm să le facem!

V-aș putea povesti despre Secret Santa, activitate la care au participat 200 de iubitori ai cărților sau despre Advent-Books, unde administratorii, alături de câțiva sponsori, au pus, spre câștigare, 24 de cărți minunate. Fiecare zi din luna decembrie a venit la pachet cu o întrebare cheie despre sezonul de iarnă și o carte cadou oferită celei mai rapide persoane care răspunde corect. Alarmele telefoanelor sunau deja la oră fixă pentru concurs!

Anul 2021 vine cu noi provocări și noi concursuri dedicate comunității iubitorilor de cărți, idei mai multe și mai interesante pentru activități cu și despre cărți. Fiți pregătiți și urmăriți-ne!

În ciuda frazei devenită (din păcate) laitmotiv: Tinerii nu mai citesc! Românii nu citesc!, eu sunt mândră că pot zice tare și răspicat: Diaspora citește!

Revista Timpul Germania – O revistă cu și despre voi, pentru voi!

Prin accesarea următorului link puteți să luați parte la comunitatea Iubitori de cărți în Germania :

https://www.facebook.com/groups/699815636834936/

*sursa fotografiilor, arhiva personală

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *