”Este nevoie de multă răbdare și dorință de a ajuta un suflet în durere”

Interviu cu Dr. Angela Brătulescu-Pârvu

Anca: Angela, ești o doamnă foarte apreciată, atât în Comunitatea Românească din Irlanda, cât și de oficialitățile acestei țări. În această perioadă dorim să ne arătăm aprecierea față de câteva femei de succes care activează pe Insula de Smarald, printre care te regăsești.

Angela: În primul rând doresc să vă mulțumesc pentru că ați considerat interesant să vă ofer acest interviu și trebuie să recunosc că, prin natura profesiei, sunt obișnuită ca eu să fiu cea care adresează întrebări și nu invers. Nu știu dacă mă pot considera o femeie de succes, dar de un lucru sunt sigură. Dacă acum se pot vedea niște realizări în dreptul meu, astea sunt consecința unui lung șir de ani de muncă neabătută și sacrificii pentru însușirea unei profesii care aproape că îți confiscă viața. Eu iubesc ceea ce fac, dar sunt conștientă că este o ardere continuă și un consum imens de energie.

Am început să studiez medicina încă din 1987, pe atunci Școala de Medicină de Bază din Chișinău, pe care am absolvit-o cu Diploma de Merit în 1991, obținând profesia de Felcer, după care, în același an, am început să studiez Medicina la Universitatea N. Testemițanu și am absolvit în 1998. Visul meu era să pot ajunge la București și să pot învăța cât mai multe de la profesorii din România. Am fost acceptată pentru Rezidențiatul de Cardiologie și Medicină Generală la Spitalul Universitar din București, unde am avut șansa să lucrez cu un profesionist desăvârșit, profesorul Leonida Gherasim. 

Viața m-a adus în Irlanda și, fiind dintr-o țară non UE la momentul respectiv, studiile mele medicale nu erau recunoscute de Consiliul Medical Irlandez. Și pentru că o voce lăuntrică îmi șoptea continuu că asta este chemarea mea, am hotărât să merg din nou la facultate și să fac din nou Medicina, dar de data asta la Dublin. Astfel, în 2005 am început la Trinity College Dublin. După absolvirea facultății am devenit doctor cu drepturi depline în Irlanda, moment în care am hotărât că vreau să mă îndrept către medicina de familie. Pentru asta a trebuit să mai fac și “shema” (un fel de rezidențiat) de Medicină de Familie, care a durat 4 ani, timp în care am putut lucra în toate spitalele mari din Dublin și nu numai.

Anca: Ai absolvit Facultatea de Medicină din cadrul ”Trinity College”, ai o familie frumoasă și îți practici atât de intens profesia, ați deschis 3 filiale ”Alfa Medics” și sunteți o echipă impresionantă.

Cum reușești să te împarți între viața profesională, în care vedem un real progres, și cea personală, în care ai reușit să-ți crești copiii într-un mod admirabil?

Angela: Împărțirea între viața profesională și cea de familie o poți obține numai și numai prin filtrarea priorităților în fiecare zi și cu mare atenție, ca să fie mereu într-o balanță.

Una dintre cele mai importante decizii pe care ar trebui să le ia un om în viața lui este să își aleagă cu mare atenție profesia. Spun acest lucru pentru că viața de familie este influențată foarte mult și este într-o strânsă legătură cu ceea ce faci la serviciu și cât devotament pui în îndeplinirea sarcinilor pe care le ai de făcut. Din 24 ore, dacă excludem cel puțin 6-7 ore de somn (dacă ai puțin noroc), poți descoperi că petreci adesea mult mai mult timp la serviciu.  Atunci când ajungi acasă, timpul petrecut cu familia este esențial, chiar dacă sunt uneori doar câteva minute. Sunt și familii care petrec zile întregi împreună și nu interacționează deloc unii cu alții.

Atunci când timpul era limitat și ne vedeam cu copiii foarte puțin, am creat un „timp – altar al familiei”, și timp de 30-40 minute fiecare dintre copii trebuia să povestească experiența lui personală din timpul zilei și să mulțumească pentru lucrurile bune ce i se întâmplaseră în ziua respectivă. A fost un timp special, încărcat de emoții de tot felul, în care am ajuns să ne cunoaștem mai mult decât oricând și am reușit să întărim legătura atât între noi, cât și copiii între ei. Avem patru băieți de care sunt tare mândră și mă consider binecuvântată.

De asemenea, am reușit să transmit copiilor mesajul principal: noi suntem o echipă și fiecare are rolul lui. Dacă eu eram la serviciu, facultate sau acasă, fiecare avea rolul lui bine definit, chiar și cel mai mic din familie. M-a ajutat foarte mult și „Diary”, caietul în care scriam din timp tot ce aveam de făcut, și, la sfârșit de săptămână, revizuiam ce nu reușisem să fac și transferam pentru săptămâna următoare lucrurile care constituiau priorități. Mereu aveam în minte: „Ce poți face azi, nu lăsa pe mâine”, „Lucrul lăsat de azi pe mâine, așa și rămâne”.  Consider că este inacceptabil să pierzi timpul, pentru că este ceva atât de prețios și nu mai poate fi recuperat niciodată.

În zilele noastre a apărut o expresie nouă: “Lipsă de motivație”, care în trecut era numită: „Lene”. Îmi amintesc cu drag de părinți, bunici și străbunici, care au fost oameni foarte muncitori și cărora li se spunea „oameni gospodari”, la noi la țară.  Probabil teama și rușinea că aș putea fi numită „leneșă” m-a motivat foarte tare să realizez multe lucruri în viață, atât în plan personal cât și profesional.

Anca: Care este cea mai mare satisfacție pe plan profesional?

Angela: Satisfacția pe plan profesional este o exprimare pretențioasă, pentru că include medicina de familie și partea de business puse împreună printr-un management medical. Pentru mine o satisfacție deosebită este atunci când ajung să-mi cunosc pacienții atât de bine încât atunci când intră pe ușă în cabinet deja pot intui în mare parte de ce a venit sau, uneori, după timbrul vocii de la telefon știu că are nevoie de ajutor medical. Să pot ști că am alinat durerea unui om este pentru mine asemeni unui premiu câștigat de cei ce fac sport de performanță, chiar dacă nu există multe medalii în medicină. Pentru mine acestea sunt premii invizibile pentru ochiul omului, dar importante pentru suflet.

Pe plan de business sunt binecuvântată să-l am alături pe soțul meu, George Brătulescu, care are o mare experiență și cunoștințe în materie de management, și care a preluat în mare parte această povară de pe umerii mei. Fără el nu aș fi putut face față, nemaivorbind de extinderea rețelei Alfa Medics la cele 3 centre medicale.

Anca: Oricine te cunoaște, apreciază atitudinea ta plină de empatie pe care o ai față de ceilalți. Care sunt câteva calități de care o femeie are nevoie pentru a avea succes în activitatea sa?

Angela:  Consider că profesia de medic este o chemare specială care vine dinlăuntrul fiecăruia într-un fel special și pe care dacă nu o ai, ar fi bine să te reorientezi către altă profesie mai puțin vocațională. 

Este nevoie de multă răbdare și dorință de a ajuta un suflet în durere pentru care uneori ești poate unica speranță, iar alteori poate ești unica persoană cu care pacienții își pot deschide sufletul. Pentru copiii mici devii ca o mamă, pentru cei de vârstă medie ca o soră, iar pentru cei vârstnici poți deveni ca o fiică. Bineînțeles că este foarte importantă și trebuie păstrată și o “distanțare profesională” care te ajută să îți menții un cuget curat și obiectiv.

De multe ori pacienții îmi spun că în ziua de azi nu mai sunt ascultați și totul se întâmplă în mare „viteză”. Empatia manifestată față de pacient, combinată cu vaste cunoștințe medicale ce necesită actualizare continuă, constituie principala diferență între noi, doctorii. De asemenea, abilitatea de a manifesta un respect profund față de pacient și suferința lui, indiferent de pătura socială din care provine, dublată de exemplul personal de stil de viață sănătos, toate acestea completează calitățile unui doctor de familie căutat și apreciat.

Onestitatea și curajul să recunoști atunci când ceva este peste puterile tale și să poți comunica sincer acest lucru pacientului este în bună măsură la fel de important și nu este deloc ușor de acceptat că ai limite, chiar și de competență.

Bineînțeles că nu poate fi ignorat faptul că un doctor într-un centru de medicină de familie trebuie să poată comunica clar, eficient, să transmită încredere atât pacienților, cât și personalului din echipa medicală sau administrativă: doctori, asistente, secretare medicale etc.

Anca: Am atâta recunoștință în inima mea pentru voi, medicii și asistenții medicali, în această pandemie care durează de un an! Ați lucrat peste puterile voastre pentru binele tuturor.

Cum ați reușit să gestionați această perioadă foarte dificilă? Mai aveți putere? De unde vă luați energia?

Angela:  La începutul pandemiei a fost un timp de beznă profesională și o stare de incertitudine, pentru că era vorba de o nouă boală, un virus total necunoscut care a pus stăpânire peste toată omenirea. Pandemia, un termen care părea uitat de timpuri, unii dintre noi trebuind să caute în DEX ca să înțeleagă semnificația și gravitatea situației, pentru că de 100 ani nu se mai auzise de așa ceva la scară planetară. Pentru noi doctorii, care am fost și suntem “pe linia de front”, este un „război” care, de când a început, a parcurs câteva etape. La început a trebuit să studiem un virus nou care avea forme de manifestare destul de diferite de la un pacient la altul. A urmat o avalanșă mare de categorii diverse de pacienți: unii foarte atenți, care de teamă nu au ieșit din casă alegând să se izoleze, alții care au fost nevoiți să meargă la lucru și să se protejeze continuu, alții care au ignorat și continuă să ignore regulile impuse de specialiști, și care, din păcate, sunt mulți dintre cei ce transmit virusul mai departe fără să fie conștienți de asta, ei nemanifestând simptome.

Cea mai mare supărare o simt atunci când cei de la care mă aștept cel mai puțin povestesc și împrăștie „Teorii ale conspirației” și „Teorii anti-vaccin”, prin care fac foarte mult rău celorlalți. Cel mai probabil, daunele aduse de ei nu vor fi cuantificate de nimeni, dar vă pot asigura că fiecare postare și difuzare a acestor mesaje de dezinformare vor înmulți mormintele din cimitire, atât printre copii, cât și printre adulți. În ceea ce ne privește pe noi, doctorii, nu ne putem lupta cu „morile de vânt” și atâta timp cât în numele „libertății de expresie” nu sunt interzise mesajele voit mincinoase și tendențioase, cu un puternic iz de fake news, nu vă pot spune decât că vom continua să vedem multă durere și suferință, care, de fapt, ar putea fi evitate.

Termenul de oboseală a căpătat o altă semnificație pentru mine și pentru colegii mei. Aș putea spune că s-a ajuns la limita imaginației umane. Desigur că, dacă îmi amintesc lecturile despre viața din lagărele de concentrare din Auschwitz sau deportații din Siberia, printre care s-a numărat și mama mea, imediat îmi întăresc puterile și îmi pare rău că am îndrăznit să cârcotesc. Suntem în timp de pace, numai că dușmanul este invizibil.

Suntem cu toții pe aceeași „mare”, dar nu neapărat în aceeași „barcă”, pentru că unii dintre noi fac mai multe pentru protejarea lor, iar alții mai puține, fiecare după voința și puterile lui. Pot spune că unii se odihnesc de un an, iar alții nu au avut zile libere de un an. Sper și trebuie să rezistăm până la sfârșit, care din păcate este încă departe de a fi cunoscut.

Anca: Dorești să transmiți un mesaj de încheiere cititorilor noștri?

Angela: Ar fi, de fapt, câteva sfaturi pe care aș vrea să le transmit cititorilor dumneavoastră și mă voi folosi de acest prilej pentru a spune:

• Pentru pacienți: este foarte important să aveți un medic de familie și ideal ar fi să fie unul cu care să fiți pe aceeași „lungime de undă”.

• Pentru doctori: „Faceți-vă timp să vă ascultați pacienții!” Conceptul comunicării empatice și oneste stă la baza activității medicale.

• Fiți buni unii cu alții și nu uitați că profesia și viața de familie trebuie să se completeze și să se întrepătrundă!

• Este un timp greu, de pandemie. Nu faceți rău celor din jurul vostru propagând informații false, pentru că se poate răsfrânge și asupra oamenilor dragi vouă.

Tuturor cititorilor Revistei Timpul Irlanda le recomand să citească mult și să aleagă cu mare grijă informațiile cu care își alimentează și își alină sufletul și mintea. Cititul îmbunătățește memoria și dezvoltă imaginația, gândurile devin mai clare și emoțiile mai puternice, fără de care omenirea și-ar pierde esența.

Vă mulțumesc pentru interviu și vă doresc sănătate și imunitate!