Nu mă cunoşti

Nu mă cunoşti, treci pe aici mereu,

Am bube, răni adânci ce nu se-nchid,

Şi-n patul plin de sânge când mă-ntind,

Te-apucă mila şi-mi întinzi un leu.

Nu mă cunoşti, dar spui că mă iubeşti,

Şi pupi o poză unde pare că mai râd

Dar timpul şi durerea te fac hâd

Şi te despart de cele mai lumeşti.

Nu mă cunoşti, de când n-ai mai venit

Au tot muşcat din mine boli şi corbi

Şi văd, şi plâng din ochii ăştia orbi

Şi cad orfană-n vise de granit.

Nu mă cunoşti, e cam târziu acum

M-am resemnat ca un copil orfan,

Pe-aici nu mai e soare de un an,

Mi-s oasele zdrobite, arse, scrum.

Articole asemănătoare

Acasă

Viața de imigrant e ca mersul pe sârmă. De la stresul de început, când nu știi cum și dacă o să te obișnuiești vreodată să…

contează ce nu contează

poți să spui că-ți pare rău în fiecare zi
pentru că-n fiecare zi există o treabă pe care o ratezi sau o faci ca naiba
poți să spui că te bucuri în fiecare zi
pentru că-n fiecare zi există o fărâmă de viață pe care n-ai văzut-o ieri

Urletul

Și dacă sunt mai bun decât tine, tu de ce ești mai rău și încerci să mă distrugi? Dacă îți spun că nu ești perfect,…

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *