Pământul suflă greu

Oamenilor le e din ce în ce mai lesne să facă orice visează. Mai toți se închipuie a fi super-eroi și chiar, uneori, sunt, folosindu-se de tehnologie. Și cum puterile astea trebuie să fie într-un fel sau altul folosite, își caută unii altora adversari, care, să fim serioși, nu prea vin din spațiu, așa că tot dintre oameni și-i aleg. Sigur, și adversarii tot super-eroi se cred și tot de partea binelui, așa că, de cele mai multe ori, se luptă binele cu binele, încât nu mai binele e dușmanul binelui, ci binele însuși. E poveste veche că, mai întotdeauna, nu alte forțe au făcut rău omului, ci omul altor oameni, afectându-și totodată sinele. Pe undeva a fost un scurt-circuit, în creație sau evoluție, cum vă convine, iar omul, indiferent de tehnologia pe care a ajuns s-o dezvolte, lacuna asta din sufletul sau din creierul lui nu a reușit s-o remedieze.

Am mai spus-o și o repet, oamenii îi consideră pe cei din jurul lor adversari, competitori și tot mai puțin semeni, coechipieri. Nu știu cum s-a ajuns aici. Probabil din cauza ritmului tot mai alert al vieții. Din dorința de a avea tot ce au ceilalți, tehnologie, lux, facilități. Toate acestea ne încântă pe toți. Vrem și le folosim, altminteri nici nu am avea cum. Nu aici e durerea, însă. Pe măsură ce acumulăm tot mai multă informație prin intermediul tehnologiei, scoatem din mintea noastră informația clasică, acumulată în școală sau lecturi esențiale, petrecute cu mult timp în urmă, fapt pentru care tindem s-o considerăm perimată. Trist este că lestul ăsta pe care-l lepădăm ne ia cu el și reperele, valorile și principiile care au stat la baza dezvoltării umanității de-a lungul veacurilor. Poate veți spune că nu au fost bune sau sunt depășite, dacă omenirea poate renunța la ele. Poate. Sau poate că generația actuală nu știe să gestioneze ceea ce i s-a dat. Chiar și puterea de a crea, într-un timp atât de scurt și de rapid, atâtea facilități. Poate că generația noastră, preocupată prea mult să observe alți oameni și alte realizări, nu mai știe să vadă, dincolo de bulă, Pământul, Natura, Universul. Toate acestea sunt considerate resurse și atât. Folosite la maximum și irațional și cu teribilă nepăsare pentru viitor, de parcă toți ar fi siguri că timpul nostru a expirat și trebuie valorificat până la epuizare. Poate și de aceea creațiile ultimelor decenii par să nu reziste și se pierd degrabă în uitare, fiind asaltate zi de zi, lună de lună de noi creații. Toți suntem artiști. Toți suntem scriitori, muzicieni, pictori sau măcar implicați în această industrie și creăm. Creații efemere, ca fluturii de noapte.

Iar în timpul ăsta Pământul suflă greu. Abia mai suflă, încărcat de-atâta creație, epuizantă pentru el, nu pentru creatori. Universul, ce să mai zic, aproape că-și ține respirația.

A trecut vremea pildelor și a îndemnurilor. Nimeni nu mai vrea să audă de sfaturi. Nici măcar nu e timp pentru așa ceva. Oamenii știu totul. De pe internet. Oamenii trebuie să se miște rapid, iar dacă au puțin timp, întotdeauna se găsește una dintre zecile de mii de organizații care îi solicită să se implice într-o cauză, desigur importantă. Iar dacă scapi și de asta, apare o situație de urgență, la nivel național sau chiar planetar, care captează atenția tuturor.

Și-atunci cum facem cu noi înșine, cu cei dragi de lângă noi, cu natura, cu pământul, cu stelele, cu visurile noastre? Cum facem cu timpul de contemplare și înțelegere a ceea ce ne înconjoară? Cum facem cu Pământul ăsta minunat, care încă ne îngăduie și așteaptă răbdător să ne treacă furia?