Libertatea conștiinței, punct de întâlnire pentru Drept și Literatură

Există puncte de vedere conform cărora domenii precum Dreptul și Literatura nu cunosc elemente comune, considerând că acestea se găsesc la poli opuși ai realității. Acest articol își propune să arate că deși diferențele dintre cele două pot fi observate cu ușurință, în fapt există și aspecte ce le aduc mai aproape decât o persoană și-ar putea închipui, în pofida a ceea ce le deosebește. Astfel, propun observarea unei scurte povești relevante subiectului analizat, care privește motivele pentru care libertatea conștiinței reprezintă un punct de întâlnire pentru Drept și Literatură, dar și a anumitor aspecte teoretice și jurisprudențiale în materie. Povestea privește iubirea dintre Călin și Maria, ce își cunoaște începuturile din cele mai vechi timpuri, ajungând să fie cunoscută de un sufit rătăcitor numit Shamz din Tabriz, despre care povestește Elif Shafak în cartea sa, intitulată „Cele patruzeci de legi ale iubirii”. Călin, frumos și puternic, pasionat de dreptate, adept al justiției, se îndrăgostește de Maria, sensibilă și meditativă, cea care citește neîncetat și își găsește entuziasmul în cuvinte. Auzind despre iubirea lor, Shamz din Tabriz transmite celor întâlniți la momentul potrivit una dintre legile sale, inspirată din povestea celor doi, spunând astfel: „Toți am fost zidiți după asemănarea Lui, și totuși fiecare dintre noi a fost zidit deosebit și fără pereche. Nu sunt doi oameni asemenea. Nu sunt două inimi care să bată la fel. Dacă Allah ar fi vrut ca toți oamenii să fie asemenea, i-ar fi făcut astfel. Prin urmare, a nu ține seamă de deosebiri și a le vârî altora în cap gândurile tale cu de-a sila e totuna cu a nu ține seama de rânduiala sfântă a lui Allah.”[1] Analizând fragmentul selectat, poate fi observat faptul că acesta face referire la una dintre libertățile fundamentale, prevăzute atât de Constituția României, cât și de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Astfel, articolul 29 din Constituție descrie libertatea conștiinței, iar articolul 10 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene prevede libertatea de gândire, de conștiință și de religie. Principalele convenții internaționale care consacră libertatea conștiinței nu sunt însă doar cele două din urmă, dar și Declarația Universală a Drepturilor Omului, în cadrul articolului 18, Pactul internațional privind drepturile civile și politice, de asemenea, în cadrul articolului 18, Convenția americană a drepturilor omului în articolul 12, dar și Carta africană a drepturilor omului și popoarelor în articolul 8. [2] Conform textului articolului 29 din Constituție, libertatea conștiinței este garantată, iar aceasta trebuie să se manifeste în spirit de toleranță și respect reciproc. Mai mult decât atât, libertatea gândirii și a opiniilor, alături de libertatea credințelor religioase, nu pot fi îngrădite sub nicio modalitate, nicio persoană neputând fi constrânsă să adopte un punct de vedere sau să adere la o credință religioasă ce sunt potrivnice propriilor convingeri. În ceea ce privește conținutul articolului 10 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, conform acestuia orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și de religie. Acest drept privește libertatea de a-și schimba religia sau convingerea, dar și libertatea de a-și manifesta religia sau convingerea în mod individual sau colectiv, în public sau în particular, prin intermediul cultului, învățământului, practicilor și îndeplinirii riturilor. Desigur, ceea ce este stipulat în cadrul articolului 10 din Cartă corespunde articolului 9 din Convenția europeană a Drepturilor Omului, distincția fiind dată de conținutul alineatului (2) al articolului 9 din Convenție, care menționează contextul în care pot fi aplicate restrângeri ale libertății de gândire, de conștiință și de religie de către lege. Concepția profesorului Ernst-Wolfgang Böckenförde privind conștiința relevă învățături însemnate asupra acesteia în privința cărora propun o expunere succintă, cuprinsă în patru teze fundamentale. Cea dintâi privește perspectiva conform căreia conștiința nu trebuie asociată interiorității sau unei lumi a valorilor sociale, ci comunicării sociale, în baza căreia conștiința ia ființă prin intermediul convingerilor și judecăților. Teza cu numărul doi face referire la funcția de control a conștiinței, orice conduită având posibilitatea de a deveni o problemă de conștiință prin prisma naturii personalității. Prin intermediul celui de-al treilea precept, profesorul apreciază conștiința drept un călăuzitor, o instanță imperativă ce iese la lumină în momentul în care personalitatea este grav primejduită. Cea din urmă teză expune criteriul determinării unei decizii de conștiință reale, ce nu poate fi atribuit normelor dreptului, moralității sau conștiinței morale generale, acestea fiind modalități de negare a individualității conștiinței. [3] Relevanța acestor principii în contextul subiectului dat reiese nu doar din semnificația profundă a acestora, dar și din importanța în desfășurarea unui proces creator, stadii prin care reprezentanți ai literaturii pot trece. O perspectivă edificatoare a fost exprimată în literatura de specialitate și cu privire la ceea ce prevede articolul 9 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, menționând faptul că acesta acordă protecție valorilor fundamentale ale personalității umane, anume gândirea, conștiința și religia, dar și manifestării sociale a acestora, urmărindu-se astfel ocrotirea individului în forul său interior și exterior.[4] De asemenea, doctrina este de părere că libertățile prevăzute de articolul 9 din Convenție au în parte atât un caracter absolut, cât și unul relativ. Acest lucru înseamnă că gândirii, conștiinței și religiei nu le pot fi aplicate ingerințe din partea statului deoarece acestea aparțin, întocmai cum am precizat anterior, forului interior al individului. Pe cale de consecință, acestea sunt considerate drept având un caracter absolut. [5] Pe de altă parte, însă, manifestările exterioare ale acestora pot fi supuse unor restricții, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege. În ceea ce privește restricțiile, conform alineatului (2) al articolului 9 din Convenție, acestea nu pot fi aplicate libertății de a-și manifesta religia sau convingerile decât dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: acestea trebuie să fie prevăzute de lege, să urmărească un scop legitim, să fie necesare într-o societate democratică și să fie caracterizate de proporționalitate. Spre exemplu, în cazul scopului legitim, motive ar putea fi siguranța publică, protejarea ordinii, sănătății, moralei publice sau a drepturilor și libertăților altora. [6] Organizația Națiunilor Unite, considerată cea mai importantă organizație internațională din lume, recunoaște importanța libertății de conștiință, arătându-și sprijinul în apărarea dreptului indivizilor de a avea propriile convingeri. Conform acesteia, conștiința reprezintă elementul modelator al alegerilor oamenilor și un element distinctiv în raport cu alte ființe, care protejează valorile prețuite de oameni. În acest context, articolul 18 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și Declarația și Programul de Acțiune de la Viena din anul 1993 dezvoltă și reafirmă suportul acordat existenței libertății de gândire, de conștiință și de religie. [7] Protejarea libertății de conștiință reprezintă, de asemenea, o preocupare a instituțiilor europene, în special a Parlamentului European, care apreciază că libertatea de conștiință protejează o gamă largă de credințe și practici ce reies din preferințele personale ale indivizilor, identificarea numărului oamenilor din lume care se bucură de această libertate fiind, însă, dificil de stabilit de către statisticile internaționale, în special din cauza faptului că în anumite părți ale lumii există poziții de intoleranță în raport cu libertatea conștiinței.[8] Susținerea în raport cu exercitarea dreptului la libertatea conștiinței nu poate fi observată în toate statele, existând situații în care însuși statul poartă vinovăția prezenței discriminărilor, persecuțiilor sau incapacității de a diminua anumite perspective sociale ce își găsesc originea în ideea de intoleranță, neacceptare, respingere a ceea ce este diferit. Numărul cazurilor în care dreptul la libertatea conștiinței nu este respectat nu poate fi stabilit cu exactitate deoarece multe dintre victimele persecuțiilor trec neobservate de către mass-media.[9] Parlamentul European arată, de asemenea, că în multe state situația este îngrijorătoare, precizând că protejarea acestui drept se regăsește pe lista priorităților Uniunii Europene. Exemple în acest sens servesc Avijit Roy, Washiqur Rahman și Lubna Yaseen, care au suferit consecințele nerespectării propriului drept la libertatea conștiinței. În anul 2015, Avijit Roy, un activist originar din Bangladesh, ce locuia în Statele Unite ale Americii, a fost asasinat în timpul vizitei sale în Pakistan. Acesta era una dintre personalitățile principale în mișcarea de promovare a libertății de gândire și de conștiință pe teritoriul Asiei. La o distanță de o lună, tot în anul 2015, Washiqur Rahman a fost asasinat la rândul său pe stradă, fiind un activist care se făcea cunoscut pentru critica adusă Islamului în raportul său avut cu libertatea de gândire. Exemplul Lubnei Yaseen privește forțarea sa de a zbura din Iraq în anul 2016, din cauza amenințărilor aduse vieții sale în urma exprimării poziției sale ateiste în raport cu religia. Situația Meriamei Yahia Ibrahim din anul 2014 este deopotrivă un exemplu de curaj. Aceasta era o tânără din Sudan, când s-a căsătorit cu un creștin, fiind astfel acuzată de apostazie. Pedeapsa atribuită a fost de 100 de lovituri de bici și spânzurarea. Aceasta a născut în închisoare, fiind ulterior eliberată și arestată din nou. În final, aceasta s-a refugiat în Ambasada Statelor Unite ale Americii, unde i s-a acordat azilul. [10] În acest punct ar putea părea că m-am depărtat de povestea dintre Călin și Maria, însă eu consider că v-am expus aspecte ce îi privesc pe aceștia în tot acest timp. Astfel, s-ar putea ivi o întrebare: ce au în comun Dreptul și Literatura și care este motivul pentru care Călin și Maria s-au îndrăgostit? Așadar, am constatat că, în ciuda multor deosebiri, în final un aspect îi aduce împreună: amândouă spun adevărul, iar uniunea lor dăinuie prin adevăr. În zilele noastre, însă, Călin și Maria nu mai sunt cunoscuți astfel, însă discuții se mai poartă asupra lor, cu precădere în cadrul conferințelor privind Dreptul și Literatura, căci de fapt sunt numiți astfel. Motivul pentru care am această părere este dat de faptul că privesc Dreptul și Literatura precum doi îndrăgostiți ce se completează reciproc, ce au valori comune și o legătură ce nu poate fi ruptă, aspect observat atât de bine și pus în cuvinte și de Shamz din Tabriz. Povața oferită de Shamz din Tabriz, selectată în cadrul acestei relatări, privește nu doar toleranța și respectul reciproc, dar și acceptarea și integrarea celor diferiți de propria persoană, a celor ce pot gândi diferit, arăta diferit sau a celor ce pot fi diferiți în integralitatea lor. Esența acestei frânturi de scriere aleasă nu este, însă, aceasta, ci tocmai darul unicității oferit fiecăruia dintre noi, această însușire ce poartă cu sine o frumusețe incontestabilă, aspect ajuns și în aria de interes a Dreptului și stipulat prin reglementări atât la nivel național, cât și la nivel regional și internațional. Libertatea conștiinței aduce Dreptul și Literatura împreună și prin faptul că reprezintă o moștenire a generațiilor anterioare, care au luptat pentru aceasta și au contribuit la formarea acesteia: Dreptul prin reglementarea acesteia, iar Literatura prin punerea în aplicare a acesteia și prin expunerea în cuvinte a simțămintelor. Mai mult decât atât, Literatura nu s-ar putea manifesta dacă nu s-ar afla sub protecția libertății de conștiință, iar Dreptul este strâns legat de Literatură prin faptul că aceasta din urmă evidențiază situațiile vieții ce ajung să facă obiectul Dreptului. Deși de multe ori în Literatură întâlnim povești ce nu expun evenimente veritabile, în realitate acestea au existat cândva, undeva, pentru cineva, ceea ce înseamnă că reprezintă un adevăr. Pe de altă parte, Dreptul reglementează relații sociale, drept urmare, adevăruri ale vieții. Dacă nu ar fi fost nevoie de libertatea de conștiință, Dreptul nu ar mai fi reglementat-o, iar Literatura nu s-ar mai fi aflat sub aria de protecție a acesteia. Dreptul și Literatura cunosc puncte de întâlnire și prin cauzele soluționate de instanțe, în care acestea pot fi de folos una pentru cealaltă: Dreptul prin normele sale ce soluționează litigiile în care se regăsesc elemente de interes din sfera Literaturii, dar și Literatura prin componente ale sale ce pot face dovezi importante în litigiile existente. Exemple de cauze în care se poate observa implicarea celor două servesc cauzele soluționate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Sunday Times și Observer and Guardian contra Regatului Uit al Marii Britanii, dar și Ekin contra Franței.[11] În cele dintâi cauze menționate, cauzele Sunday Times și Observer and Guardian contra Regatului Uit al Marii Britanii, litigiile privesc interdicția temporară de publicare a unei cărți. Autoritățile judiciare britanice au dispus o interdicție temporară de publicare a unor informații ce reieșeau dintr-o carte, numită „Spycatcher”, a cărui autor era un fost agent secret britanic. Aspectul central asupra căruia Curtea și-a îndreptat atenția privea restricțiile prealabile, dar și dacă normele articolului 10 din Convenție cuprindeau orice fel de interdicții generale a unor restricții de acest fel, ce puteau constitui pericole grave, în așa manieră încât acestea impuneau o analiză detaliată din partea Curții. În cauza Observer and Guardian, Curtea a hotărât faptul că articolul 10 din Convenție nu interzicea orice fel de restricție anterioară publicării. Cu toate acestea, restricțiile de această natură pot prezenta pericole grave astfel încât un control serios din partea Curții este imperativ, ce se aplică deopotrivă presei, argumentând prin faptul că publicarea unei informații cu întârziere poate avea drept consecință lipsirea acesteia de interes și valoare. [12] În cauza Ekin contra Franței, au fost aduse critici legislației franceze. În mod concret, critica a fost adusă unei dispoziții a Legii din anul 1881, în care exista o derogare de la dreptul comun în privința competenței ministrului de interne de a interzice în mod general și absolut pe teritoriul francez, circulația, distribuirea sau punerea în vânzare a oricăror scrieri ce au fost prezentate în limbi străine sau chiar a unor texte scrise în limba franceză, apreciate drept având o proveniență străină. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut faptul că norma prezentată nu cuprindea clarificări privind condițiile în care aceasta ar fi urmat să se aplice, dar nici definiția lucrărilor de proveniență străină sau a rațiunilor interzicerii unei lucrări de această natură. Drept urmare, Curtea a apreciat că restricția prealabilă cuprinsă în articolul 10 din lege reprezintă o ingerință în exercitarea libertății de exprimare, neîndeplinind criteriul necesității într-o societate democratică. [13] Pe perioada studiilor pe care le-am desfășurat, au existat două discuții ce au rămas foarte vii pentru propriul for interior, iar acestea priveau libertatea. Prima discuție s-a desfășurat în timpul unui examen, unde domnul profesor a adresat următoarea întrebare: „Ce reprezintă libertatea pentru dumneavoastră?”. Răspunsul oferit la acel moment a fost că libertatea reprezintă posibilitatea individului de a realiza ceea ce își dorește fără a aduce atingere dreptului altuia. Cuvintele nu ar putea fi redate cu exactitate, însă esența nu poate fi uitată, domnul profesor apreciind că libertatea înseamnă posibilitatea individului de a gândi liber. Un răspuns de această natură poate pune o persoană pe gânduri, fapt pe care l-am simțit de asemenea, în special pentru că acela a fost momentul în care am realizat că de fapt libertatea însemna pentru mine același lucru. Cea de-a doua dezbatere a avut loc în cadrul unui seminar, unde doamna profesoară a întrebat la un moment dat dacă eram de părere că toate gândurile ne aparțin. O astfel de întrebare nu poate rămâne fără ecou. În aceste două contexte am avut posibilitatea de a observa importanța libertății de gândire, de conștiință și de religie pentru propria persoană -și nu numai- și că cel mai groaznic lucru ar fi nu momentul în care o persoană realizează că dreptul i-a fost încălcat, ci acela în care își dă seama că gândirea i-a fost distorsionată, iar gândirea altuia a intrat în circuitul gândirii sale care nu îi mai aparține în totalitate. Acest articol a început cu un fragment în care am regăsit o metaforă juridică, expusă atât de frumos în cuvinte de Shamz din Tabriz, această relatare fiind un nou rezultat al legăturii dintre Drept și Literatură. I-am numit Călin și Maria, cei doi îndrăgostiți ce spun adevărul și a căror obiectiv comun este valorizarea libertății conștiinței. Drept urmare, indiferent de denumirea atribuită Dreptului și Literaturii, cu siguranță un element de legătură pentru cele două îl reprezintă libertatea conștiinței. Cu toate că aceste două domenii pot părea foarte diferite, în realitate finalitățile urmărite de acestea sunt foarte asemănătoare. Libertatea conștiinței are astfel un important rol educativ, urmărit atât de Drept, cât și de Literatură, însă expus în maniere distincte. Abordarea Dreptului privește adoptarea legislației și prezentarea clară a prevederilor legale, în schimb creațiile Literaturii reprezintă în sine rezultatele exercitării libere a libertății de gândire, de conștiință și de religie. Autorii cărților se pot exprima liber prin intermediul personajelor create, prin intermediul autobiografiilor, parabolelor sau prin povești ale vieților persoanelor cunoscute, a căror amintire dăinuie prin opera lor. Prin aceste modalități de exprimare, Literatura și Dreptul realizează un proces educativ, demonstrând puternica semnificație a exprimării aspectelor ce se regăsesc în eul propriu și a necesității protejării acesteia.

[1] E. Shafak, Cele patruzeci de legi ale iubirii, ed. Polirom, București, 2019, p. 131.

[2] P. Perchoc, Freedom of conscience around the world, European Parliamentary Research Service, 2019, p. 2.

 [3] M. Balan, Drept constituțional și instituții politice, ed. Hamangiu, București, 2015, p. 393.

[4] R. H. Radu, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ed. Universul Juridic, București, 2022, p.189.

[5] Idem, p. 195.

[6] Ibidem.

[7] United Nations, Module 1: Freedom of conscience. (https://www.ohchr.org/en/faith-for-rights/faith4rights-toolkit/module-1-freedom-conscience).

[8] P. Perchoc, op. cit., p. 1.

[9] Idem, p. 3.

[10] Ibidem.

[11] C. Moldovan, Libertatea de exprimare. Garanții și responsabilități. Ghid de standarde internaționale și europene, ed. Hamangiu, București, 2018, p. 115.

[12] Idem, p. 116.

[13] Ibidem.

BIBLIOGRAFIE Tratate, cursuri, monografii • Balan M., Drept constituțional și instituții politice, ed. Hamangiu, București, 2015. • Moldovan C., Libertatea de exprimare. Garanții și responsabilități. Ghid de standarde internaționale și europene, ed. Hamangiu, București, 2018. • Perchoc P., Freedom of conscience around the world, European Parliamentary Research Service, 2019. • Radu R. H., Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ed. Universul Juridic, București, 2022. Jurisprudență • Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Sunday Times și Observer and Guardian contra Regatului Uit al Marii Britanii (Hotărârea din 26 noiembrie 1991). • Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Ekin contra Franței (Hotărârea din 17 iulie 2001). Site-uri web • United Nations, Module 1: Freedom of conscience. (https://www.ohchr.org/en/faith-for-rights/faith4rights-toolkit/module-1-freedom-conscience). Romane • Shafak E., Cele patruzeci de legi ale iubirii, ed. Polirom, București, 2019.