Aș vrea să fiu...
Aș vrea să fiu o frunză
Să-mi găsesc în pom o muză,
Să sorbesc din nectarul ei,
Și în loc de moarte
Să plutesc pe valurile ei,
Să dansez încetișor
Valsul vieții în aer îmbibat cu dor,
Să răsuflu din pământ,
Să mă descompun ca un simplu gând,
Să simt cum mâna caldă de fecioară
Mă reînvie
Într-o carte pustie,
Cum mă lasă s-o ghidez spre trecut,
S-o emoționez, chiar dacă limbajul mi-e mut,
Și să mai absorb din viață după moarte
În caiețelul ei, unde încep lumi sfâșiate
De gânduri, emoții și vise abandonate.
Aș vrea să fiu un fir de praf
Să nasc din mine sute de idei
Pe care le-aș depune pe condei,
Iar poetul astfel se va milui,
Și în mine va răscoli
Acea pecete a timpului
Purtătoare a cuvântului,
Și în loc de cerneală,
Va scrie cu propriul sânge, cu viața-i rară,
Va scăpa de orice povară,
Va pierde tot ce-i omenesc,
Nimerind acolo unde-n veci se odihnesc,
Vreau să încolțească flori de praf și-n plămâni,
Și-n nori, și-n copaci pustii,
Dar știu că câtă frumusețe n-aș revărsa,
Omul tot n-o vede, o șterge cu mâna sa.
Aș vrea să fiu pământ,
Sărăcăcios, ars de soare, ce tot moare
Și trage după sine suflete bizare,
Dar care să memoreze ridurile tălpilor tale,
Să văd prin ele tot ce te doare
Și răsare,
Să simt cât de moale mă calci,
Să ating lumina din care te faci,
Să fie asemenea unor scântei
Mai arzătoare ca orice altceva,
Cu care eu voi transforma
Băltoaca într-o planetă din apă
Gata a se sparge și a te scălda
În tăcerea ce pare a nu se mai revărsa,
Solul într-un deal imens
Până la culmile unui univers
Pe care tu ușor, în zbor vei păși,
Contopindu-te cu soarele pentru a mă încălzi,
Pentru a mă pustii,
Cu Luna pentru a-mi alina
Dorul de viață omenească, cu neștiuta, taina sa
Asupra mea, a împăratului
De trupuri ce se chinuie într-una
Să blesteme a morții cunună
Care-mi e surată de sânge,
Paznică, dușmană, dar și lacrimă de înger.
Publicat în Literatură
Nicio persoană nu a recomandat încă
Recomandă acest articolCategorii: Literatură
Răspunsuri
Nu există încă răspunsuri aprobate la acest articol.
Doar utilizatorii autentificați pot lăsa comentarii.
După trimitere, comentariul trebuie aprobat înainte să apară public.