Tu și cosmosul

Oare mai sus de cosmos e-ntuneric?

Căldura ta nu mai stropește feeric

Cu scântei de foc asupra gândului,

Cu apă tulburată asupra cuvântului.

Oare zgomote, priviri și răscoliri acolo nu-s?

Ci doar pașii se iluminează când te-ai dus

Să-ți cauți firea omenească îngropată adânc

Prin felinarele speranței ce se sting,

Să-mi vinzi iubirea cu al său ecou nespus

În schimbul farmecului nopții de liniște străpuns.

Nimic nu mai atinge aripile îngălbenite

Ale iubirii ce mă apără, mă curăță de sentimente parazite,

Ea luptă cu scenariile tale false

Însângerând de sus, din ceruri, câmpii arse.

Cea care vânează inimi vestejite, 

Cea care culege dorul de pe crengi

Ca tu să înțelegi 

Cât venin se ascunde în flori dumnezeiești,

Cât sânge murdărește mâinile ei, 

A eclipsei de emoții și idei - 

Aceasta este dragostea, 

Ea mă așteaptă 

Întinsă pe iarbă lângă poartă,

Adormită pe cuptorul unde se coace

Lumea toată din care se desface

Nu pâini și nici plăcinte, 

Ci strigăte, figuri, arome rătăcite

În drum spre ea, cea care alină,

Care ucide plutind în apa cristalină,

Armonizând viața și moartea în sunete de liră. 

S-a răsfrâns asupra codrilor tăcuți,

S-a lăsat cuprinsă de cerul cristalin și munți,

Și-a scurs sevele prin ape zbuciumate,

Și te-a înmormântat în norii, vise parfumate, 

Gustând tăcerea și lacrimile tale

Reci, străine,

Ce înlocuiesc stele căzătoare

În bezna zilelor senine.

Vernigora Ariadna , eleva clasei a X-a , profil umanist LT ,, V. Alecsandri,,