ÎN DIALOG CU DOMNUL ACADEMICIAN CONSTANTIN ROMANESCU

Profesorul Constantin Romanescu se pensionase de mult. Avea aproape 90 ani și nu mai cobora din casă de la etajul al treilea a unui bloc cochet de pe strada Conductelor, din cauza unei fracturi bimaleolare care-i îngreuna mersul.

A acceptat cu bucurie să participe la emisiunea „Lumea Academică” pe care o moderam. Discuția a pornit de la cartea domniei sale „Pagini și imagini din trecutul medical ieșean”, care văzuse lumina tiparului la Editura Junimea din Iași în 2009, dar se epuizase, tirajul fiind redus. Dorea să dezvolte acest volum și să publice o nouă versiune și m-a rugat să-l ajut. N-am luat în calcul viteza de trecere a timpului și acest proiect a rămas nefinalizat.

Îmbrăcat într-un sacou elegant, cu părul de un alb ireal, cu chipul înțelept, luminat de un zâmbet inteligen (așa cum îl descria frumos o jurnalistă de la ziarul Lumina), te captiva cu talentul său de povestitor moldovean, de medic cărturar. O emisiune cu profesorul Romanescu te îmbogățea; discursul lui era cuceritor, analitic, enciclopedic, dar și savuros. Era unul dintre oamenii rari, speciali, de la care aveai ce învăța. O oră de emisiune trecea rapid, nici nu știam când se termina, dar taifasul continua, interviul ocupând un loc secundar.

Redau fragmente din aceste discuții, așa cum au fost, reținute de memoria camerei de filmat, despre precursori, întemeietori, creatori de școală, coloși ai medicinii românești. O adevărată elită care a făcut să se vorbească cu admirație şi  respect despre şcoala medicală de la Iaşi.

E.T.: Domnule Profesor, să ne întoarcem cu mult timp în urmă, pentru că prima întrebare ne va purta ….în istorie. Care au fost primii tămăduitori din Moldova?

C.R.: Începând cu anul 1500, găsim în orașele din Moldova câte un vraci, un inspitoresc, adesea impostor, care practica o medicină empirică. Mai toți domnitorii, începând cu Ștefan cel Mare, aveau pe lângă ei un astfel de vraci (să ne amintim că în una din piesele sale „Apus de soare”, Delavrancea amintește despre existența unui medic la curtea domnească a acestuia).

Uneori, pe lângă funcția de medic (cu sau fără diplomă plăsmuită), acești vraci constituiau verigi necesare în diferite tranzacții diplomatice discrete, dat fiind accesul lor în medii importante (politice, economice, culturale). Unii din ei au devenit niște ,,medici” renumiți, solicitați de familiile domnitoare. Bucurându-se de o clientelă bogată, „coborând în lume”, au practicat, ani de-a rândul, cu mare succes, medicina așa cum era ea atunci — amestec de hipocratism și galenism, farmacie cu produse eficiente sau iluzorii și un gen de psihoterapie care constituia punțile necesare pentru extinderea afacerilor, find, deseori și la originea unor „concepte medicale” personale. Unii au desășurat o activitate rămasă în memoria urbelor pe unde au trecut (spre deosebire de vrăjitor, vraciul era un personaj aflat în mediul urban).

E.T.: Ce ne puteți spune despre Despot Vodă? A fost un vraci sau medic cu diplomă?

C.R.: Despot Vodă, pe numele adevărat Iacob Eraclide, descendentul unei familii de greci înstăriți, a fost un personaj foarte cultivat, un poliglot, care frecventase universități prestigioase, precum Padova, Leyda, Bologna, Montpellier, unde asistase la cursuri, ca student înscris sau neînscris. Despot Voda, domn al Moldovei în perioada 1557-1563, a fost prototipul personajului „medic”, neconfirmat de nici o diplomă, deși frecventase, pe durata studiilor medicale, cursurile celebrei Facultăți de Medicină de la Montpellier, cea mai cunoscută universitate medicală a epocii. Fusese student și la matematică la Leyda, studiase fizica, se pare, la Bologna. Era, un spirit aventuros, cavaler, cu toate calitățile și defectele acestui statut. A fugit, se spune, de la Montpellier în urma unui adulter cu soția profesorului de anatomie, urmat de un duel, niciodată lămurit.

După ce a ajuns domn al Moldovei, a continuat să se preocupe de medicină. Există cărțile pe care a studiat și pe care a consemnat în latină observații inteligente și la obiect. În scurta sa domnie a intenționat să întemeieze o Universitate cu o facultate de medicină modernă, în acest scop înființând, la Cotnari, celebra ”Academie de la Cotnari”. În scurt timp, a adunat acolo o pleiadă de învățați, având în vedere, în planurile lui, o școală în stil occidental. A invitat profesori celebri, pentru a ține cursuri. Instituția urma să devină o înaltă academie cu limba de predare latină. Din păcate a intrat în conflict cu nobilimea autohtonă și a fost ucis, proiectul lui ambițios rămânând doar un episod celebru în medicina medievală din Moldova.

E.T.: Se cunoaște faptul că primii medici licențiați erau și naturaliști. Aveau o pregătire biologică vastă. Ei au înființat în 1830 prima societate științifică din țările române: Societatea de Medici și Naturaliști din Iași, care a împlinit 190 ani. Care erau relațiile dintre medici și naturaliști și cum au hotărât aceștia să pună bazele unei asemenea societăți?

C.R.: Au trecut atâția ani de la înființarea acesteia, și nu pot să-mi imaginez cum percep cei de azi vechimea societății, cum sună rostirea acestei cifre, 190, care are rezonanță gravă, deoarece pentru o societate științifică românească marchează o definitivă consacrare. S-a scris despre importanța acestei Academii în istoria științei și culturii românești. Se cunosc, în general, etapele dezvoltării sale, unele reflectând tristețile destinului nostru general, altele, cele mai multe, ilustrând, zi de zi, efortul construirii celui mai prețios din trebunurile unui popor, cultura.

Colaborarea dintre cele două „ramuri” de cercetători, medicii și naturaliști a fost la început normală. După cum știm, uniți la început, chiar omogeni (să luam ca exemplu pe Iacob Czihac, care a fost totodată medic și naturalist), vremurile și caracterele omenești prea orgolioase i-au îndepărtat pe medici de naturaliști. Fiecare dintre aceste părți a devenit nu numai independentă, ci, mai cu seamă, ostilă una celeilalte. Ultimul naturalist care a încercat o reconciliere în vremurile noastre a fost directorul Muzeului de Istorie Naturală, Constantin Mândru. Societatea de Medici și Naturaliști era unită la început înțelegand unitatea proiectată odinioară ca necesară, chiar indispensabilă, dar renunțând mai târziu la colaborare.

E.T.: Muzeul de Istorie Naturală, primul de acest gen din principatele române, a fost înființat de medici?

C.R.: Primul medic care, prin donații de colecții, a așezat o piatră la temelia acestei instituții a fost doctorul Czihac. Din primul an, figurează printre doctorii întemeietori de colecții: o mandibulă și un omoplat de mamut, diferite fragmente de plante pietrificate, stejar și fag. În 1834, Czihac donează: 630 minerale clasificate după sistemul Verner, alte 22 eșantioane de minerale, o alta colecție de 325 minerale. Reîntors de la Congresul din Erlangen, oferă 22 păsări rare din America și Africa, 150 exponate de zoologie, un leopard bengaladus de la Leida de faimosul naturalist Seebold, un tigru, un jaguar.

Se adună, în timp, o nouă colecție de minerale în 1835, donată de doctorul Kiriacopol, 20 minerale indigene donate de către spițerul Abrahamfi. Din 1873, întâlnim numele marelui medic și naturalist, Anastasie Fătu credonează un numar mare de plante și semințe de flori.

E.T.: Se știe cât de importantă este pentru studiul aprofundat al oricărei științe. O sursă de informare pentru cei interesați. Așadar, ce ne puteți spune despre prima bibliotecă medicală din principate?

C.R.: Prin donații și abonamente a luat ființă, în cadrul acestei societăți, și prima bibliotecă medicală românească. Iacob Czihac donează 10 volume din Enciclopedia Istoriei Naturale, un volum de obstetrică de Mahrenheim, un tratat de Medicină legală, un tratat (2 volume) de Patologie și anatomie de Paolo Barabota, unul de Henke (Biblioteca mediținală), o „Disertatio inauguralis medica” despre „graviditatia extrauterinae”, precum și celebra „Flora Moldovei” de Ioseph Szabo (manuscris).

Doctorul Mihai Zotta donează două volume privind poliția sanitară din Austria, iar Dr. G. Cuciureanu un mare număr de tratate de medicină și de științe, iar dr. Anton Winkler 13 volume din Enciclopedia universală din 1831.

Într-o vreme în care circulația era greoaie, acești oameni, foarte erudiți, poligloți, dispuneau de un capital care astazi lipsește: timpul. Se citea meditativ, se discuta, se scria sistematic, cu voluptatea lucrului temeinic săvârșit.

Surse: https://www.youtube.com/watch?v=H4SvFlSJw3k, https://ro.wikipedia.org/wiki/Despot_Vodă, https://www.facebook.com/photo?fbid=10158904548111069&set=gm.4256775334337212.