O româncă – prima femeie profesor de oftalmologie din lume

„În istoria îngrijirii bolnavilor, femeia a adus blândețea, gingășia, afecțiunea, calități care au făcut-o deosebit de aptă pentru această îndeletnicire.” (Valeriu Bologa)

În secolul XVIII a debutat mișcarea feministă care a coincis cu dezvoltarea științelor, apariția industrializării, acești factori determinând emanciparea femeii.

A urmat o perioadă de luptă pentru acceptarea femeilor la studii pentru a se instrui în meseria medicală. Situația era diferită pe continentul american față de Europa vestică, unde societatea era în plină dezvoltate economică. Instruirea oficială a infirmierelor a fost etapa care a precedat acceptarea femeilor în profesia medicală. Un merit aparte l-a avut Florance Nightingale, care a fondat o școală pentru infirmiere. Tot în această perioadă, se remarcă o femeie curajoasă, care s-a deghizat în bărbat pentru a putea profesa în chirurgie. Abia la moartea acesteia s-a descoperit că era femeie, acest secret fiind păstrat aproape un secol.

Prima țară care a acceptat femei în învățământul superior a fost Rusia – în anul 1861, dar după trei ani a retras acest drept, studentele fiind nevoite să emigreze în tările vestice pentru a-și continua studiile. Astfel, prima absolventă de la Universitatea din Zurich a fost o rusoaică.

Primele absolvente s-au specializat în obstetrică-ginecologie și pediatrie, deoarece aceasta era concepția despre ceea ce era potrivit pentru femeile-medic. În America, femeile s-au bucurat de sprijinul medicilor cu vederi progresiste care au fondat școli medicale pentru femei și spitale cu personal feminin. Aici s-a remarcat prima femeie-medic, Elisabeth Blackwell. În 1915 a fost creată Asociația Femeilor-Medic Americane. Deoarece dispuneau de tehnologie avansată și buget adecvat, americancele le-au depășit pe omoloagele lor din Europa, atât ca număr cât și în performanțe, unele femei-medic din America primind și Premmiul Nobel. Barbara Mc Clintock a primit singură Premiul Nobel în 1983, fiind promotoare în studiul citogeneticii. În Canada au fost  femei-medic remarcabile, deși au pătruns mult mai greu în profesia medicală. Mi-a rămas în memorie dr. Bondar – prima femeie astronaut din Canada, specialist în neurologie și medicină aerospațială.

Situația femeilor-medic în România a fost de asemenea influențată de contextul socio-politico-economic și religios în care acestea au trăit. La sate era prezentă medicina populară care avea și influențe de la popoarele migratoare. Nașterea pe pământ s-a menținut la sate până în sec. al XIX-lea. În perioada Creștinismului au conlucrat preoții creștini cu sacerdoții geți, femeile având un rol important în îngrijirea gravidelor, a lăuzelor și a copiilor ca femei-vindecătoare.

Despre statutul femeii din perioada feudală a scris istoricul Nicolae Iorga în lucrarea „Femeile în viața neamului nostru”.

După 1879, Regina Elisabeta a fondat la București Institutul Surorilor de Caritate „Sf. Elisabeta”, deoarece era necesară instruirea infirmierelor spre a fi apte pentru război. În a doua jumătate a sec. XIX a luat naștere și la noi în țară mișcarea feministă. Femeile s-au organizat în societăți și au realizat campanii pentru sensibilizarea opiniei publice la problemele lor. Prima femeie doctor în drept din lume a fost Sarmiza Bilcescu Alimănișteanu (1867-1935), iar prima femeie inginer din Europa a fost Elisa Leonida- Zamfirescu (1887-1973).

Prima româncă doctor în medicină a fost Maria Cutzarida-Crătunescu, ce a absolvit studiile la Paris. Printre primele studente de medicină din țară, la București, s-au numărat Hermina Walch-Kaminski, Olga Tulbure-Secară și Cornelia Chernbach. De asemenea, prima femeie medic legist din Europa a fost dr. Maria Ropală Ciherschi.

În perioada Marelui Război, absolventele de medicină au contribuit la activitățile sanitare de pe front, multe dintre ele fiind decorate la final de război, dar unele au rămas în anonimat. Un exemplu este cel al dr. Mariei Molănescu-Maistorovici, care a activat la Mărășești.

În perioada interbelică a fost o intensă înflorire în toate domeniile. Medicina s-a alăturat la dezvoltarea României din acea perioadă. În această perioadă s-au remarcat femei medic în medicina veterinară, în stomatologie și medicina umană.

Anul 1948 a venit cu feminizarea forțată a medicinei, iar doctorii au fost trecuți în rândul prestatorilor de servicii. În această perioadă s-au remarcat Ana Aslan, gerontolog și geriatru de renume mondial, Florica Bagdasar care a fost o victimă a sistemului comunist, dar cât timp a fost Ministrul Sănătății a reușit să realizeze proiecte de sănătate publică și de ajutorare a populației care se confrunta cu diverse probleme după război.

Asistăm la o feminizare a medicinei, femeile fiind prezente în toate specialitățile. Inclusiv cele chirurgicale. Un exemplu este cel al Sofiei Ionescu, prima femeie neurochirurg din lume, care și-a dedicat viața acestei profesii aflate la început de drum la acea vreme. A ales acest drum, deși, tatăl său îi spunea că „Menirea fetelor este să fie bune gospodine, să facă o școală de menaj, să învețe un instrument muzical, să invețe limbi străine, să-și facă o cultură generală solidă.”

Dar, ea și-a urmat merirea, realizând dorința profesorului Bagdasar, ale cărui ultime cuvinte au fost „Faceți totul ca această specialitate să se dezvolte. Să fiți uniți! Continuați ce ați început în același ritm, cu aceeași pasiune și, mai ales cu înaltă moralitate.”

Femeile au reușit să redea o față umană actului medical. Așa cum relata iatroistoricul Valeriu Bologa „În istoria îngrijirii bolnavilor, femeia a adus blândețea, gingășia, afecțiunea, calități care au făcut-o deosebit de aptă pentru această îndeletnicire.”

În ceea ce urmează, vreau să o aduc printre noi pe prima femeie profesor de oftalmologie din lume, care a fost o româncă. 

Elena Densușianu Pușcariu s-a născut la 3 martie 1875 în orașul Făgăraș. Este descendentă a binecunoscutei familii Densușianu, tatăl său fiind profesorul de latină, de greacă și istoricul literar, Aron Densușianu.

Mama sa, Elena Ar. Densușianu (n. Circa) a fost scriitoare. A fost directoarea liceului de domnișoare Maria Doamna (Iași). Un alt membru important din familia Densușianu este fratele Elenei Pușcariu, filologul Ovid Densușianu, a fost unul dintre promotorii curentului simbolist în România, el însuși publicând poezii sub pseudonimul Ervin. A fost membru titular al Academiei Române.

În 1898 a susținut teza de licență intitulată „Considerațiuni asupra neoplasmului sânului”, elaborată sub conducerea profesorului Emil Pușcariu. Imediat după absolvire, a plecat la Paris, unde a lucrat până în 1901 la Institutul Pasteur (cu profesorii Cornil, Roux și Metchnikoff), în laboratoarele de anatomie patologică șibacteriologie.  În anul 1902 se căsătorește cu prof. Emil Pușcariu, șeful catedrei de Histologie și cel care a creat Institutul Antirabic din Iași, al patrulea din lume după cele din Paris, Odesa și București. La 1 februarie 1916 devine medic primar la serviciul de boale de ochi de la Spitalul ”Sf. Spiridon” din Iași. 

Între 1916-1918 a participat la campania militară ca locotenent-colonel. După război, a fost decorată cu medalia jubiliară Carol I și Medalia de Onoare pentru Epidemii (din partea Franței).

În data de 1 aprilie 1921 obține postul de profesor titular la Catedra de clinică și teorie oftalmologică din Iași, post pe care l-a ocupat până în 1940, când s-a pensionat, astfel devenind prima femeie profesor de oftalmologie din lume.

După 10 ani de conducere a Clinicii Oftalmologice din Iași a reușit să construiască o clinică mare, cu material didactic, cu o colecție de mulaje și o bibliotecă care cuprindea reviste de oftalmologie din Anglia, Franța, Italia. A reușit să pună bazele acestei clinici pornind de la o mică boxă unde aveau loc examenele clinice și schiascopia se realiza la lampa cu gaz, iar pe inventarul clinicii se afla doar o cutie cu lentile. Prin aceste realizări este considerată unul dintre fondatorii oftalmologiei românești. 

O contribuție importantă este reprezentată de muzeul de mulaje oculare (din ceară) prin care au fost imortalizate o serie de afecțiuni oftalmologice (cancere, xeroderma pigmentosum, tromboflebite, și altele). Unele dintre mulaje au fost temă de articole din diverse publicații din străinătate. Colecția de mulaje se gasește în momentul actual la Muzeul de Istoria Medicinei de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași.

Importanța mulajelor constă în faptul că putem dispune de imaginea reală a leziunilor și după plecarea bolnavului din clinică. Alt aspect este legat de ajutorul dat de mulaje în cadrul prezentărilor de la congrese, unde bolnavii nu pot fi transportați sau au fost vindecați.

Elena Pușcariu este considerată unul dintre fondatorii Școlii românești de Oftalmologie, fiind prima femeie profesor universitar a unei Facultăți de Medicină din țară și prima femeie profesor de oftalmologie din lume. Este creatoarea școlii ieșene de oftalmologie, prin activitatea de organizare sanitară în Clinica Oftalmologică (20 de ani) și prin cercetarea efectuată, ducând prestigiul oftalmologiei românești peste hotare.

În anul 1927 a fost aleasă președinta Societății de Medici și Naturaliști din Iași (prima societate ştiinţifică românească,înfiinţată la Iaşi în 1833).

Activitatea didactică a realizat-o atât în mijlocul studenților, cât și în clinică, alături de colegii mai tineri, cărora le spunea  „Fiți atenți, lucrați pe ochii și cu ochii oamenilor, vederea pe viață a lor depinde de priceperea, vrednicia, atenția și conștiinciozitatea noastră.”

Printre sfaturile date studenților se află următorul „Nu este suficient să ne uităm, trebuie să ne dăm bine seama de ce vedem, pentru că poate tocmai ceea ce am trecut cu vederea, ne-ar fi de ajutor la stalilirea diagnosticului. Medicul trebuie să aibă observație și mult simț critic, dezinteres și lipsă de egoism, iar în activitatea de spital, medicul nu trebuie să fie sceptic, pentru că scepticismul paralizează orice inițiativă creatoare și anihilează toate energiile. Să câștigi încrederea bolnavului și să-i redai speranța, dacă a pierdut-o, pentru a înviora sufletul și organismul.”

În 1940 s-a pensionat, după ce 20 de ani a condus Clinica Oftalmologică din Iași, prin care adus prestigiul oftalmologiei românești peste hotare. Și-a continuat activitatea ca medic consultant la Spitalul Clinic de Ochi nr. 22 din București, ocupându-se și de cercetarea științifică.

Opera socială Elena Densușianu-Pușcariu a desfășurat activități de prevenție a bolilor de ochi, în special, prevenţia oftalmiei purulente şi a conjunctivitei granuloase. Astfel, în 1913 publică „Instrucțiuni populare pentru prevenirea orbirei”, ce s-au distribuit în şcoli, gări şi primării din toată ţara. Prevedeau măsurile ce se impun pentru prevenţia oftalmiei purulente şi a conjunctivitei granuloase, precum şi cele de prim ajutor în cazul traumatismelor oculare. A scris o lucrare despre necesitatea școlilor pentru ambliopi – cu speranța că va sesiza cineva din conducere această problemă și va începe o discuție care să se termine cu o contribuție.

Înclinaţii artistice și iatroistorice

Elena Pușcariu a fost și un om de cultură, pe lângă contribuțiile sale științifice și didactice.

Și-a manifestat afinitatea pentru istoria științei, publicând sau susţinând conferinţe precum aceea din 1937, „Pensée et philophie scientifique”, în care afirma – Gândirea este o forță pe care nimic nu o poate limita și care bine condusă devine una dintre cele mai mari binefaceri ale omului și umanității. 

A fost artist plastic – pictor (v. Teohari Antonescu, „Jurnal 1893-1908”, Ed. Limes, 2005) şi un foarte priceput desenator (a realizat desene, planșe și celebrele mulaje din ceară care imortalizau diferite boli oculare).

A susținut conferințe de istoria medicinei, fiind pasionată de figurile înaintașilor ei. O conferință prezentată în 1943 în Amfiteatrul Facultății de Medicină s-a intitulat ”Hipocrat și opera sa” (filosofie, biologie, medicină) și a sfârșit discursul spunând că misiunea medicului este aceea de a fi cel mai bun prieten al bolnavului, adică de a face totul pentru a-i reda comoara neprețuită a sănătății. 

Deși a lăsat o moștenire uriașă celor ce au venit după ea, a avut și bunăvoința ca după moartea soţului său, să doneze cărţile acestuia Bibliotecii Laboratorului de Histologie de la Facultatea de Medicină din Iaşi. 

A făcut parte din multe societăți științifice, atât din țară, cât și din străinătate. A fost aleasă membru al Societăţii de oftalmologie britanice, al Societăţii de oftalmologie franceze şi al Societăţii de oftalmologie din Italia.

În anul 1927 Elena Puşcariu a fost Preşedinte al Societăţii de Medici şi Naturalişti din Iași.

A trecut în eternitate la 20 mai 1965, fiind înmormântată la Cimitirul Bellu din București.

Surse: https://pinterest.com, https://ro.wikipedia.org/wiki/Elena_Densu%C8%99ianu-Pu%C8%99cariu.