Timpul Visului o realitate continuă, ,,Dreamtime Australia”expoziție semnată de artista vizuală Ana-Maria Parasca

Vernisajul expoziției ,,Dreamtime Australia”, semnată de artista vizuală  Ana-Maria Parasca, a avut loc pe 20 decembrie 2025, la Centrul Internațional de Artă Contemporană – Baia Turcească Iași, și  a  fost prezentat de Dr. Maria Bilasevschi, președinte al U.A.P.R. Filiala Iași, împreună cu Prof. univ. dr. Cristian N. Ungureanu, prorector al U.N.A.G.E., iar Corul de colindători „DIGNUS” a  adăugat un accent sonor ritualic, amintind de legătura indestructibilă dintre muzică, poveste și memorie. Expoziția va fi deschisă până pe 9 ianuarie 2026, invitând vizitatorii să pătrundă într-un spațiu de contemplare, introspecție și dialog cu timpul.

Demersul artistic al Anei Maria Parasca se configurează ca o explorare atentă a dimensiunilor simbolice, temporale și cognitive ale picturii, transformând fiecare lucrare într-un spațiu de reflecție vizuală, filosofică și poetică. Inspirate din arta aborigenă, creațiile sale investighează discret legăturile dintre memorie, spațiu și simbol, construind o arhitectură vizuală în care fiecare punct, cerc sau linie capătă sens și încărcătură expresivă. Expoziția se conturează ca un dialog cu arta rupestră Bradshaw, cu pictura ceremonială Papunya Tula și cu universul Dreaming-ului aborigen, dar și cu reflecții asupra timpului, psihologiei arhetipurilor și literaturii australiene, contopind contemplativ tradiția cu interpretarea contemporană.

Artista transcende simpla reproducere a formelor și simbolurilor aborigene, asumându-le și reinterpretând rafinat modul lor specific de organizare a timpului și a memoriei. În tradiția aborigenă, fiecare loc, fiecare curs de apă, fiecare ființă poartă o semnificație distinctă; W. E. H. Stanner observa că aborigenii trăiesc „într-un univers în care fiecare loc are un spirit propriu”. Ana Maria Parasca transfigurează această concepție într-o arhitectură vizuală complexă, în care semnele devin unități poetice autonome, purtătoare de timp, memorie și identitate, conferind lucrărilor sale o intensitate simbolică și o muzicalitate vizuală care le depășește dimensiunea pur decorativă.

Picturile se desfășoară pe multiple niveluri interdependente: simbolic, temporal și experiențial. În plan simbolic, punctele, cercurile și liniile par simple semne grafice, dar desemnează locuri sacre, trasee ancestrale și entități spirituale, funcționând ca noduri de memorie și semnificație. Din perspectiva temporală, suprapunerea straturilor și ritmul compozițional sugerează simultaneitatea trecutului, prezentului și viitorului, concretizând astfel conceptul aborigen al Dreaming-ului (Jukurrpa) ca timp viu și continuu. La nivel experiențial, privitorul este invitat la introspecție, la recunoașterea conexiunii dintre sine și cosmos, într-un proces de descifrare a simbolurilor universale, în acord cu teoria arhetipurilor lui Jung. Această stratificare temporal-spirituală se manifestă în structuri circulare și ritmuri repetitive, evocând mandalele și stilul X-ray al artei aborigene, prin care se relevă nu doar structurile interne ale ființelor, ci și legăturile fine aproape invizibile dintre ele, transformând fiecare tablou într-un spațiu de meditație vizuală și contemplare a eternității.

În cheia unei estetici contemporane, Ana Maria Parasca rescrie tradiția picturilor rupestre Bradshaw, vechi de peste 20.000 de ani, reinterpretând figurile umane și animaliere în spații stratificate și prin perspective X-ray. Această abordare generează o narațiune vizuală care depășește temporalitatea liniară, adresându-se simultan memoriei colective și experienței personale  a privitorului. Punctele și liniile devin instrumente subtile de reverie vizuală, în timp ce simbolurile circulare, nodurile și traseele  se transformă într-un limbaj codificat al memoriei ancestrale și al mitologiei originare. La rândul lor, tradițiile Papunya Tula au oferit un cadru formal și conceptual prin care simbolurile ceremoniale devin pânze abstracte de o pregnanță emoțională și narativă impresionantă. Clifford Possum Tjapaltjarri, Kaapa Tjampitjinpa și Emily Kame Kngwarreye au transformat punctele și liniile ceremoniale în gesturi plastice, iar Ana-Maria Parasca preia aceste coduri vizuale, adaptând ritmul și simbolismul pentru a construi o arhitectură contemporană a sensului, în care trecutul ancestral nu se pierde, ci devine parte integrantă a experienței vizuale contemporane.

Privirea asupra lucrărilor expoziției deschide un dialog coerent cu marile reflecții filosofice asupra timpului și existenței. Conceptul heideggerian al „ființării în lume”, care afirmă legătura indisolubilă dintre individ și spațiu, își găsește un corespondent plastic în modul în care artista transformă pictura într-un instrument de interogare a identității și a prezenței. Miturile originare, așa cum sunt interpretate de Mircea Eliade, se manifestă ca forme ale timpului sacru, recognoscibile în fiecare compoziție plastică a artistei, în timp ce gândirea lui Gilles Deleuze despre devenire oferă o nouă formă de lectură pentru suprapunerile temporale ale semnelor, unde existența nu este fixată, ci permanent reconfigurată. În acest cadru conceptual, perspectiva jungiană asupra arhetipurilor și a memoriei colective conferă fiecărui punct și fiecărui simbol plastic funcția de mediator: elemente care activează energiile și facilitează reconectarea privitorului cu structuri ancestrale ale conștiinței, transformând actul contemplativ într-o experiență de cunoaștere vizuală și spirituală.

Lucrările Anei Maria Parasca se oferă lecturii vizuale asemenea unui corpus poetic, în care limbajul vizual preia funcțiile metaforei, ale ritmului și ale sugestiei. Rezonanța legăturii originare dintre ființă și pământ, din poezia lui Les Murray, sacralitatea peisajului australian evocată de Judith Wright și dimensiunea ritualică a călătoriei și memoriei explorată de Bruce Chatwin sunt absorbite și reconfigurate într-un discurs plastic de o remarcabilă forță simbolică. În acest orizont de interpretare, reflecția lui Ezra Pound — potrivit căreia poezia se constituie prin asocierea imaginilor capabile să producă sens prin tensiune internă și organizare muzicală — capătă valoarea unei chei hermeneutice. Punctele și liniile nu funcționează ca elemente decorative sau descriptive, ci se articulează într-o sintaxă vizuală riguroasă, construită pe relații de ritm, rezonanță și contrapunct formal. Semnificația nu este livrată prin figurare sau succesiune narativă, ci se naște dintr-o logică interioară a formelor, în care echilibrul, repetiția și variația devin principii structurante. În această economie vizuală atent controlată, armonia nu apare ca un efect estetic secundar, ci ca un mecanism de producere a sensului, invitând privirea la un tip de lectură reflexivă, similară actului poetic… Univers, Păzitorul Timpului și Drumul Visului sintetizează această viziune. Univers se desfășoară într-o structură circulară, cu puncte concentrice și linii radiale, evocând ordinea cosmică și interconectarea tuturor formelor de viață, referindu-se direct la Dreaming și stilul X-ray. Păzitorul Timpului folosește noduri circulare și trasee sinuoase care sugerează drumurile ancestrale și suprapunerea temporală a trecutului și viitorului, în paralel cu reflecțiile filosofice ale lui Deleuze și introspecția psihologică propusă de Jung. Drumul Visului trasează căi sacre prin puncte și linii, evocând picturile Papunya Tula și drumurile ceremoniale, oferind o experiență vizuală poetică în care ritmul și repetiția generează o muzicalitate a formei.

Culorile naturale, de la roșu și maro la galben, alb și negru, conferă lucrărilor Respirația Pământului și Implozie o legătură directă cu pigmentul natural aborigen și cu energia pământului. În Izvorul Vieții și Copacul Vieții, simbolurile circulare și axiale devin expresii ale regenerării și ordinii cosmice, dialogând cu reflecțiile literare asupra naturii. În Ochiul Atotvăzător și Șarpele Curcubeu, stilul X-ray și compozițiile circulare invită privitorul la meditație și participare activă în Timpul Visului, transformând vizualul în poezie și filosofie.

Expoziția se înscrie într-un dialog cu arta contemporană globală: gestul repetitiv al lui Jackson Pollock rezonează cu punctele din dot painting-ul aborigen, Olafur Eliasson și Andy Goldsworthy explorează relația dintre om și natură, evocând structuri simbolice și fluxuri de energie, iar Paddy Bedford și Brook Andrew reintegrează semnele ancestrale într-un limbaj global. Ana Maria Parasca construiește o punte între tradiție și modernitate, între simbol și experiență, între trecutul ancestral și sensibilitatea vizuală contemporană.

Dreamtime Australia pare a fi un spațiu al experienței estetice și filosofice, în care fiecare punct și linie, fiecare simbol și culoare se transformă într-un text vizual ce vorbește despre timp, memorie și prezență. Privitorul nu mai este doar observator, ci devine martor și participant la Timpul Visului, relecturând vizual semnele ca poezie, filosofie și experiență psihologică. Creația Anei – Maria Parasca reînvie relevanța și vitalitatea tradiției aborigene, nu prin imitare, ci prin transpunere, dialog și reflecție contemporană, oferind o perspectivă originală, rafinată și profund intelectuală asupra artei globale. Expozitia, înscriindu-se într-o dimensiune poetică și metafizică, invită privitorul  să contemple nu doar pictura, ci și ritmul invizibil al universului, fluxul nevăzut al timpului și conexiunile subtile care leagă timpul de timp, totul de tot și realitatea de Timpul Visului.