Uriașa Eternității

În ansamblul de arhitectură și artă plastică în aer liber, în centrul Cimitirului Eternitatea, la câțiva pași de Biserica „Sf. Gheorghe” și în vecinătatea veciei lui George Topîrceanu și a filosofului junimist Vasile Conta, de peste un secol, un monument funerar atrage și suscită atenția publicului. Apărând printre copacii deși ai locului, dar parcă dominând prin dimensiuni, este așezată o statuie din marmură albă, deasupra unui cavou, cel care a aparținut familiei boierești Rosetti. Lumea s-a obișnuit să o numească „Uriașa”, iar de-a lungul ultimului secol a devenit cea mai cunoscută poveste din cimitir.

Legenda „Uriașei” din cimitirul Eternitatea este și astăzi una dintre cele mai cunoscute povești ale Iașului vechi. E o poveste care aduce, an de an, nenumărați vizitatori la monumentul funerar al fraților Lascăr și Răducanu Rosetti, unde poate fi văzută faimoasa statuie – în fapt, o reprezentare a Fecioarei Maria în rugăciune.

Dar, chiar dacă adevărul este cunoscut, oamenii continuă să vorbească despre acea fetiță afectată de gigantism, care ar fi trăit în urmă cu mai bine de 150 de ani și care ar fi avut un sfârșit tragic: împușcată de tatăl ei. În privința motivelor, legenda se desparte în mai multe variante, cea mai cunoscută fiind aceea potrivit căreia „Uriașa”, nefiind conștientă de forța ei nemaipomenită, devenise un pericol pentru toți cei din jur. Apoi, regretându-și gestul, tatăl ar fi ridicat monumentul funerar în memoria fiicei ucise.

Legenda va dăinui, probabil, multă vreme, dar ea nu ne împieidică să observăm cât de interesantă este povestea statuii și a monumentului funerar. Ceea ce se știe este că acest cavou a aparținut fraților Lascăr și Răducanu Rosetti, vlăstare ale familiei boierești moldovene, dar în el odihnește doar Lascăr, om politic asociat mișcării pașoptiste și, mai târziu, partizan al Unirii Principatelor. În ceea ce-l privește pe Răducanu Rosetti, și el unionist, acesta a fost  înmormântat pe moșia familiei de la Căiuți (județul Bacău).

Se pare că statuia a fost cumpărată de la Viena, nu mai devreme de anul 1880, dar nu este exclusă nici achiziționarea ei din Italia. Realizată din marmură albă de Carrara, ea a fost amplasată în fața obeliscului din granit negru pe care sunt înscrise numele fraților Lascăr și Răducanu Rosetti. Nu mai e nevoie să apunem că, încă de la început, statuia devine un punct de atracție și, astfel, ne putem explica apariția legendei.

Mai târziu, probabil în urma unei căsătorii, complexul funerar trece din proprietatea familiei Rosetti în cea a altei importante familii boierești, Beldiman. În anii regimului comunist, întreg ansamblul cade treptat în paragină, iar după 1990 are loc o încercare a lui Radu Beldiman, descendent al familiei, de a-l dona către filiala ieșeană a Uniunii Scriitorilor. Cum această inițiativă nu se concretizează, proprietarul ajunge la un acord de vânzare-cumpărare, în schimbul unei sume simbolice, cu reputatul anticar și iubitor de cultură Dumitru Grumăzescu, un om inspirat de o nemărginită dragoste pentru Iași, pentru istoria și cultura orașului.

De aici începe un nou capitol în povestea „Uriașei”, complexul funerar intrând în proprietatea doamnei avocat Gianina Vera Poroșnicu, președinta Asociației „Casa Joseph Zoller – 1912”. Implicată în mai multe proiecte culturale în oraș, doamna Gianina Vera Poroșnicu finanțează procesul de restaurare a complexului funerar, catalogat drept monument istoric de categoria B. Statuia Fecioarei Maria în rugăciune din cimitirul Eternitatea și-a regăsit, în sfârșit, frumusețea de odinioară.  

Credit poze: fotograf Ștefan Vitel.

Publicat în CulturăRecomandat0 recomandări

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *