A fost „Babel” F.A.S.T, ediția XIII-a – 2025!

Între 07-15 iunie 2025, la Teatrul „Tony Bulandra” din Târgoviște a avut loc a XIII-a ediție a Festivalului Internațional al Artelor Spectacolului “BABEL”, adică “Babel” F.A.S.T., un festival reușit, o ediție unică. Anul acesta și-au anunțat prezența spectacole din țările: Algeria, Scoția, Ucraina, Coreea de Sud, Republica Moldova, Bulgaria, Italia, Polonia, Argentina, Kosovo, Serbia, Noua Zeelandă, Egipt, Marea Britanie, Belgia, Spania, Danemarca, Japonia.

Am avut onoarea să fiu invitată și anul acesta la festival. Sunt deja câțiva ani de când particip, scriu, promovez cât pot mai bine festivalul. Am făcut-o mereu din pasiune pentru teatru și din respect pentru acel cineva care, într-o zi mohorâtă de iarnă, în pandemie, m-a invitat să scriu la www. Portalul Timpul. Ro.

Portalul wwwrevistatimpul.ro este o continuare a vestitei redacții “Timpul” unde, cândva erau colegi de redacție Mihai Eminescu, I.L. Caragiale, Ioan Slavici. Articolul despre cum era o ședință de redacție se află pe acest blog. Propunerea de a colabora cu portalul “Timpul” a venit în urma postării articolului meu bine documentat, cu sursele trecute.

Socializare prin artă și teatrul ca funcție educativă

În cele câteva zile de festival la Târgoviște, m-a uimit iar rigurozitatea organizării. Colectivul de angajați ai teatrului muncesc ediție de ediție, într-un ritm alert pentru festival, iar atmosfera a fost mereu la superlativ. Nu i-am văzut niciodată certându-se, nu s-au certat nici acum.

De la un an la altul festivalul crește, se dezvoltă, ia amploare, își menține tema aleasă, are deja sponsori noi și finanțatori fideli, devine tot mai cunoscut, la noi și în lume.

Este festivalul care demonstrează lumii întregi, nu numai comunității târgoviștene, că socializarea prin intermediul artei e necesară, pentru că arta are o funcție educativă și socială. Că indiferent de vreme și vremuri, e criză, război la graniță, prețuri explozive, inflație, ni se taie sporul la salariu, teatrul trebuie să supraviețuiască cu al său festival, pentru că are un rol educativ.

Despre funcția educativă a teatrului Nicolae Iorga publică  prima dată la noi, un articol în revista “Semănătorul”, intitulat „Teatrul Naţional al capitalei româneşti”,publicat în numerele din 20 februarie şi 8 martie 1906, unde afirma că “teatrul este neapărat un capitol al educației naționale, pentru că oferă lecții deschise despre ce are viața mai esențial”. Afirmația nu era nouă, o susținuse cu un veac înainte Vasile Alecsandri, dar o spunea cu alte cuvinte.  

Despre funcția socială a teatrului, și faptul că, teatrul este o artă socială, o demonstrează în 1932 tot genialul nostru cărturar, Nicolae Iorga, în conferinţa intitulată ’’Sensul teatrului’’, de la Teatrul Național din Bucureşti, pe care o publică apoi, în acelaşi an, în broşură, la Editura „Datina Românească” Vălenii de Munte.

La distanță de niște ani, în 1952 actorul Jean Vilar, în Franța, la Avignon susține că „teatrul trebuie să devină un serviciu public”.

Faptul că teatrul este serviciu public și artă socială,o demonstrează și Teatrul “Tony Bulandra”, care adună sub pălăria sa, în câteva zile de festival toate artele și trupe de teatru din toată lumea, iar târgoviștenii vin să-i vadă.

Au fost zile pline, cu evenimente tare frumoase, fără caniculă, sau ploi neanunțate, m-am simțit minunat. M-am revăzut cu cei pe care-i cunoașteam, am cunoscut alți oameni faini. Am stat de vorbă, am schimbat impresii, am făcut interviuri, sau am dat interviuri. Nu am auzit vorbindu-se despre politică. Am uitat de îngrijorări, facebook și alte rețele sociale, emisiuni la televizor, știri toxice, prețuri exorbitante. M-am deconectat de prezentul meu din fiecare zi, am trăit magia festivalului, ceea ce e un semn bun. Cultura întotdeauna unește oamenii, le dezvoltă aptitudinile, îi face mai buni, numai politica-i desparte!

Dimineți magice, întâlniri unice și contemporanul nostru Shakespeare

Un festival care a adunat și în acest an, mai multe spectacole excepționale, trupe unice, actori extraordinari.

Că Shakespeare este contemporanul nostru s-a spus demult, iar la “Babel” F.A.S.T. au fost în program spectacole cu textele lui Shakespeare sau după acest autor: “Hamlet”, „Othelo”, „Henric”.

Între “Hamlet liber” după Shakespeare, regia M.C. Ranin, coproducție Teatrul „Tony Bulandra” din Târgoviște, Daejeon Theater Association, Coreea de Sud, Teatrul Fără Nume, Republica Moldova și „Hamlet”, de Shakespeare, regia Declan Donnellan, spectacolul Teatrului Național “Marin Sorescu” Craiova, eu îl aleg pe primul.

Îl aleg pentru coerență în mesaj, superbele costume care vorbesc în scenă, apoi pentru rolurile reușite prin care excelează actorii: Liviu Cheloiu, Ion Munteanu, Mario Monțescu, Valentin Munteanu. Un spectacol cu distribuție româno-coreeană-moldoveană. E poetic, visceral, actual, puternic.

Marie Shim e frumoasă și decorativă, poartă peruci interesante și costume superbe, însă nu transmite nimic ca energie, rămâne bomboana de pe coliva spectacolului. O mască frumoasă. E din altă cultură și altă civilizație.

Un spectacol care merită să ajungă în marile festivaluri ale lumii sau cele destinate lui Shakespeare. De altfel, spectacolul se va juca în Corea de Sud în septembrie, anul acesta, în două festivaluri. Baftă multă!

În piața din fața Sindicatelor avea loc un spectacol de happening: “Invitație”, al Performing Arts Studio Scotland, Edinburgh, unde opt actori jucau niște personaje aflate la o petrecere. Un amestec de seducție și umor. Una dintre actrițe, în rochie grena și machiaj expresionist, extrem de expresivă, m-a cucerit de cum am văzut-o. Era altceva în acea trupă de actori. M-a uimit de la repetiția de dinaintea spectacolului unde ea repeta în fața publicului. Apoi în spectacol, m-a făcut să-i urmăresc pașii, corpul, gesturile. Am văzut-o nemachiată, părea banală, nu avea o expresivitate a feței care să atragă atenția. Replici avea puține, însă corpul ei în scenă vorbea, iar fața prezenta grimase, încât să înțeleagă spectatorul tot, de la mic la mare. Transfigurată în fața mea, iar eu uimită atât de tare, încât am uitat să intru la “Hamlet’s Cloud”, regia Eugenio Barba, al Odin Teatret din Danemarca.

N-am ajuns de la începutul festivalului și n-am putut vedea tot din program, dar spectacolele pe care le-am vizionat, m-au bucurat nespus.

Am văzut toate spectacolele de stradă, alături de târgoviștenii entuziaști și bucuroși, acolo în piață, potrivite pentru întreaga familie, în care ludicul se împletea cu absurdul comic. Amintesc:  “Tărâmul Șoriceilor” (spectacol interactiv pentru copii), „It s show time”, „Pe străzile Parisului”– statui vivante, „Happening”, „Teatru la cutie”, „Prințul fermecat în broască”, după frații Grimm,concept și regie Taisuke  Sasaki, Japonia. „Who s the Dummy”, apoi concertul din ultima seară, cu trupa „Gândul Mâței”.

De când vin la acest festival n-am lipsit de la nicio întâlnire de dimineață. Am devenit fana acestor întâlniri de la ora 11,00 a.m. pentru că numai aici aflam despre noutățile festivalului, despre biografiile artiștilor și despre țara lor, despre trupe, actori, alți invitați. Conferințele interesante care au avut loc după prezentarea artiștilor urmau după întâlnirea de la ora 11.00 a.m.

Datorită acestor întâlniri, diminețile au fost magice la “Babel” F.A.S.T an de an, pentru că aici am cunoscut mari creatori de teatru și de artă.

Aici l-am întâlnit anul trecut pe scenograful lui Peter Brook, care a ținut și o conferință. A venit și anul acesta.

“Mr. Space”, Grotowski Institut și spațiul unui cerc magic

E o plăcere să-l asculți pe Jean Guy Lecat! Eu l-aș asculta zile întregi. O enciclopedie ambulantă, un om de mare bun-simț cu o experiență vastă în a sa meserie. Are o experiență de patruzeci de ani în meseria sa și un portofoliu cu numeroase producţii semnate ca scenograf de teatru şi operă. Este considerat un lider mondial în domeniul teatrului și designului. De la începutul carierei sale, a ținut întotdeauna un picior în teatru și celălalt în arhitectură.

A cercetat 2000 de spații din toată lumea, a creat 200 de spaţii scenice.  A transformat depozite dărăpănate, gări, fabrici abandonate și mănăstiri în spații de spectacol. Și-a dat seama, că nu forma este importantă, ci recrearea cu exactitate a relaţiei dintre un spectacol şi publicul aflat la un moment dat în interiorul acelui spaţiu. Așa a pornit la drum.

A colaborat cu Peter Brook la Théâtre des Bouffes du Nord. A mai lucrat cu Jean-Louis Barrault, Jean-Marie Serreau, sau Giorgio Strehler în Italia.

I-a plăcut frumosul, noul, și să învețe mereu, iată ce l-a dus spre teatru! Peter Brook l-a numit  “Mr. Space”, pentru că atunci când vizita o clădire,  simțea atmosfera spațiului și nu arhitectura. Simțea viul din acel spațiu, așa cum spunea, un spaţiu trebuie să îţi “vorbească”, apoi îl transforma în teatru.

Franța l-a decorat cu distincția “Ofițer al Artelor și Literelor”. Astăzi își continuă activitatea de scenograf independent, consultant în arhitectură, luptă pentru drepturile de autor ale scenografilor, lucrează pentru ONU, în cadrul WIPO [The World Intellectual Property Organization], la Geneva, pe probleme legate de drepturile de autor, ține conferințe despre Legea copyright în artele performative.

De doi ani vine la festivalul “Babel” unde ne încântă cu ale sale conferințe. L-am ascultat cu bucurie și anul trecut, am scris despre subiect.

Peter Brook l-a angajat pentru șase luni și a rămas lângă el douăzeci și cinci de ani. Colaborarea lor a început la Théâtre des Bouffes du Nord, care arsese, iar pentru refacerea lui guvernul n-a oferit sprijin financiar.

Anul acesta, la Babel F.A.S.T. Jean Guy Lecat l-a omagiat pe patriarhul teatrului mondial, Peter Brook, printr-o conferință:  “Spațiul Gol. 100 de ani de la nașterea lui Peter Brook”.

De asemenea, am avut din nou marea bucurie să văd alte spectacole ale trupei Institutului Grotowski.

Mi-a rămas în minte,“Crumbs”, un spectacol dens, fără replici, cu o actriță care te ține în priză în lumea ei de lângă un cerc magic, și clarobscur în scenă, prin mișcare și acțiune, până la finalul spectacolului.

Totul se derulează într-un cerc magic, cu muzica inimii ce pulsează, cu o ecografie pe perete, pași, bucăți de sticlă albastră, gesturi, mișcarea unui nud, acțiune în cerc, biografie de ritmuri, în liniște și clarobscur, adică tot ce te supune la concentrare și atenție sporită. Cu telefon sunând în sală și plâns de copil, în afara spectacolului. A urmat în fața teatrului, în aceeași seară, spectacolul “La Fin”. Sunt spectacole specifice școlii de actorie Grotowski, pe care nu le pot uita.

A fost “Babel” F.A.S.T

 Ultima dimineață de festival a fost într-o duminică a speranței, cu planuri de viitor și memorandum semnat între Uniunea Teatrelor din Bahrain și Teatrul “Tony Bulandra” din Târgoviște, de altfel, nu e primul, căci s-au mai semnat, la edițiile din ani trecuți, dar cu alte țări.

În ultima zi de festival, domnul manager Constantin Ranin a anunțat tema: „timpul”. A propus proiectul “Presa și teatrul”, pentru ediția din anul viitor.

“Babel” F.A.S.T. e festivalul inimilor de pretutindeni care iubesc teatrul.  Am fost la „Babel” F.A.S.T., am plecat spre București, cu nostalgia că s-a terminat. Cu multe amintiri în gând și cu mirosul de lavandă în nări, din tufele presărate în drumul spre restaurantul din centrul vechi al orașului, unde am mâncat, plin de clădiri cu istorie și poveste faină.

Din respect pentru străinii care ne vizitează țara și festivalul, spun că se putea face o mâncare și mai bună, încadrată la prețul de meniu al zilei, dar nu au bucătar talentat, care să gătească un meniu cu „vibe” de vacanță, prin care să aducă gusturi ce dansează în farfurie, uimind papilele gustative, scoțând automat de plăcere din fiecare om, gemete și interjecții.

Știu, se va spune din nou, că nu sunt bani. Nu despre bani este vorba, ci despre inițiativă și un manager bun de restaurant, un bucătar inventiv și pasionat de meseria lui, care să știe ce combinații alimentare să facă. Să știe să prezinte un meniu pe o săptămână pentru prânz și cină pentru toată lumea, dar și pentru celiaci, vegani sau vegetarieni. Se poate.

Un alt capitol care m-a uimit, prin serviciile de anul acesta, a fost hotelul. La micul dejun puteai să-ți încropești ceva de pe masa cu alimentele oferite, care nu erau multe, după rigorile dietei. La care se putea adăuga ceașca cu cafea de la aparatul din dotarea restaurantului. Era la discreție.

Înainte de a pleca spre București, am avut răgazul să mai rămân sub teii din parc, în adierea vântului plăcut și dangătele clopotelor ce anunțau liturghia, ca să reiterez gândurile despre oamenii văzuți, lumile în care am pătruns, energiile pe care le-am simțit, momentele memorabile trăite, să reiterez drumul plin de castanii umbroși spre Teatrul „Tony Bulandra”. Nu uit delicioasa înghețată din bomba galbenă din parcul cu teii în floare, la care mă abonasem zilnic.

De nouă ani scriu despre premierele Teatrului „Tony Bulandra” din Târgoviște, am ajuns la câteva ediții de festival “Babel”, cam șase. E un teatru unde mă simt ca acasă, am amintiri frumoase, premiere de neuitat. Recomand, neapărat arhivată memoria lui într-un album!

Anul acesta, la festivalul de la Târgoviște, am trăit câteva zile fără știri toxice și politică, cu mintea în tot ce ține de un program reușit de festival al artelor: teatru, film, workshop-uri, spectacole de stradă, paradă “Babel”, expoziții, conferințe. Și întâlniri de poveste cu marii creatori ai fiecărui arte.

Alergând de la un eveniment la altul erau fotografii neobosiți: Maria Ștefănescu, Simion Buia, Augustina Iohan. Ei sunt cei care surprind clipa să  și atmosfera fiecărui eveniment, în cadre de neuitat, evident, în amintiri ce pot alcătui memoria unei arhive și filmul ei în poze.

Cu inima la adăpost și gândurile bune în minte, că lumea n-o putem schimba, avem război la graniță, deficit bugetar, cresc prețurile, ni se taie sporurile, mă bucur că, măcar putem comenta cu stil, erudiție, ironie, și mai ales sarcasm.

Festivalul este un eveniment organizat de Teatrul “Tony Bulandra” și finanțat de Ministerul Culturii București și Primăria Târgoviște, la care au contribuit numeroși sponsori, mai mulți decât în alți ani, Radio România ca partener media, și un partener de mobilitate al festivalului, cel care a oferit mașinile pentru a aduce invitații.

Acest festival nu ar fi putut avea loc fără echipa închegată, și unită: președintele festivalului, domnul Mihai Constantin Ranin, producătorul festivalului și directorul artistic al teatrului, domnul Liviu Cheloiu, alături de colectivul teatrului.

Am plecat spre București cu bucuria că am revăzut Târgoviștea vibrând de energie bună, iar târgoviștenii, oamenii despre care I.L. Caragiale spunea, că muncesc bine. Și se distrează minunat, se bucură de activitățile comunității, participă la festival.

Sunt deja câțiva ani de când sunt invitată la festivalul târgoviștean și scriu despre eveniment, iar anul acesta am avut și surprize neplăcute.

Prestația studentei de la teatrologie, care a tradus în festival, fără dicție, vorbea repede uneori, parcă cu prune în gură. Cu o cultură precară,  stâlcea des numele, chiar și alea citite de pe o foaie.

Nimic din atmosfera festivalului nu am găsit în “FoaieR”, care se vrea a fi revista festivalului cu renume deja. Nici nu știu cui se adresează. Străinii nu citesc revista, că nu traduce în engleză niciun voluntar textele respective. Nu există rubrică unde să scrie cineva despre pulsul omului de rând, vocea orașului. Și dacă-i făcută pentru noi și ai noștri din teatru, atunci este tot degeaba, pentru că festivalul se adresează comunității.

Ceea ce se presupunea a fi o revistă demnă de festival, a rămas biată fițuică, cu destule clișee, exprimări pleonastice, articole slabe, titluri banale, neatractive, exagerate. Unele articole sunt un fel de copy/paste din varianta pdf a albumului. Noroc că a mai fost câte un interviu cu o actriță talentată la scris, care a primit întrebările în e-mail, la care a răspuns, adică munca făcută de altcineva și doamna “specialistă” în făcut reviste, și-a trecut numele.

Doamna luată de drept „specialistă” cu nume trecut în frumosul album al festivalului, pentru Ziarul “FoaieR”, a scris despre spectacole înainte să le fi văzut, ca și cum le-ar fi văzut, așa ca să bifeze ceva. Se știe că vânează genul acesta de munci în festivaluri, în contul graselor onorarii, dar și posturi de șef în instituțiile culturale, unde nu face față. De altfel, cineva o recomandă intensiv peste tot.

A trecut și prin teatrul unde lucrez. Directorul a adus-o pe post de șef, iar după câteva luni i-a pus în vedere să plece, după lungile concedii medicale, greșeli din lipsă de experiență, plecări dese în festivaluri și treaba ei de serviciu lăsată colegilor. Că limba română este o limbă străină pentru doamna, o demonstrează prin toate instituțiile culturale pe unde trece. Rămân în amintire rușinoasele greșeli de gramatică.

A venit în festival cu un copil de patru ani, l-a adus la spectacolul Institutului Grotowski, în clarobscur și nud în scenă, dar nu am văzut-o la spectacolul “Tărâmul șoriceilor”, destinat copiilor mici, sau „Pe străzile Parisului”, un spectacol cu atmosferă faină, “statui vibrante”, un amestec de ludic și tandrețe muzicală, o poveste care a încântat pe toată lumea, iar la final spectatorii au dansat cu actorii frumos costumați, acolo în piața de la Casa Sindicatelor din Târgoviște.

Spațiul teatral pentru a fi pătruns trebuie trăit!

A trecut Babel F.A.S.T – 2025, iar ediția din acest an, a XIII-a, a avut ca temă: spațiul. Și am publicat în “FoaieR”  textul de mai jos despre subiect.

Ce înseamnă spațiul teatral? Mulți vorbesc despre spațiu ca semnificant al limbajului teatral, ca simplu element prin care o poveste e comunicată unui public. Este o perspectivă comună pe care o găsim în toate studiile teatrale.

Spațiul teatral, înțeles ca entitate comună între cele două lumi: actor și publicuri, încorporează trei elemente: arhitectura unei scene, locul de unde spectatorul privește și traseul unui spectacol.

Lucrez de mulți ani într-un teatru, iar de trei ani, am biroul desupra scenei. E un loc senzațional pentru scris și citit, de privit cerul pe geam, cum trec norii, avioanele, vin sau pleacă anotimpurile, păsările, înfloresc cireșii vecinilor, de ascultat zgomotele din cartier în funcție de sezon. Inspirația nu-mi piere niciodată, iar imaginația mea e mereu fecundă, mai ales când sunt repetiții la scenă.

Deseori, în timpul zilei, când nu e nimeni acolo, cobor la scenă. Drumul e scurt, dar eu punctez fiecare zonă pe unde trec.  Memoria afectivă înregistrează tot. Am in minte un film întreg cu toate trăirile de acolo.

Intru pe la cabinele actorilor, atunci când mașiniștii nu montează decorul pentru următorul spectacol. Trec pe lângă o cabină cu ușa deschisă. Observ oglinda din culise, simt mirosul de butaforie. Pe hol, într-o parte și alta, pe rafturi se află obiecte de recuzită. Trag aer în plămâni,merg mai departe. Mă opresc la intrarea în scenă cea din culise. Îmi dă o senzație aparte. E ca o intrare în biserică. Mă îndeamnă să pășesc cu smerenie. Sunt pregătită să intru în altă lume.

Arhitectura scenei are două mari praguri de energie. Sunt zone ce delimitează niște lumi: cea din culise, cea din scenă și cea din sală.

Primul prag e cel de la intrarea actorilor în scenă, celălalt, în zona cortinei, delimitează scena de public. Mă duc acolo, ca să simt diferența dintre tăcere și liniște, energia dintre scenă și sală, să aud ecoul, freamătul a ceea ce a fost, sau ce urmează să fie în scenă. Să simt acel spațiu dintre praguri: spațiul scenic și cel al spectatorului.

De cele mai multe ori e întuneric în acel spațiu dintre sală și culise. Respir spațiul cu ochii deschiși. Uneori, găsesc lumina de serviciu aprinsă, ceea ce mă îndeamnă să observ sala de spectacole. Respir spațiul cu ochii închiși.

Întotdeauna, înainte de orice spectacol, la început e întotdeauna spațiul. Fără el spectacolul de teatru nu poate exista.

Un spațiu teatral nu poate fi contemplat de la distanță. Orice analiză a spațiului presupune a ține cont de uriașele zone de energie dintre pragurile amintite.

De la o clipă la alta, spațiul poate fi altul, pentru că se metamorfozează în permanență. E instabil, suferă  modificări de toate felurile, își remodelează structura într-un spectacol. Am senzația că e mereu viu, că renaște. Că undeva, în spatele scenei are un duh al lui care mă simte.

Mă întorc în biroul meu după ce am respirat spațiul, am simțit energia lui, la masa de scris. Mă dedic altui spațiu, al celui dintre cuvinte.

Spectacolul de teatru se reflectă în spațiul în care se naște, iar spațiul e mereu viu datorită lui.

Spațiul teatral pentru a fi pătruns trebuie trăit, iar necesitatea reînoirii spațiului devine program estetic pentru mulți regizori.

Nu aș simți la fel, dacă aș intra în scenă prin sala de spectacol. Diferă nuanțele. Totul ține de perspectivă, de locul de unde privesc și simt spațiul, scena, sala, de cum trece luna pe cer și ce zodie tranzitează, de cum se activează simțurile mele ce generează emoții și senzații. 

Exercițiul acesta îl practic de niște ani buni. Cândva, cu mulți ani în urmă, fiind în spațiul din scenă, mi-a venit ideea să scriu o carte: “Lumea din spatele scenei”. Nu e despre spațiu, ci despre oamenii care contribuie la miracolele din acel spațiu.

În spațiile diferite puse la dispoziție de către organizatorii festivalului Teatrului “Tony Bulandra” de la Târgoviște, au loc, în festival, spectacole cu abordări diferite. Nu ne rămâne decât să simțim și să ne bucurăm de: spațiu ca registru vizual al spectacolului, de spațiu ca ambianță a lui, de spațiu ca scenă, de spațiu ca sală de spectacol, de spațiul actorului, și de spațiul spectatorului, dar mai ales, de spațiul deplin al întâlnirilor emoționante care au loc an de an în festival.

Spațiul teatral, ca realitate și ca ficțiune, e locul unde toate lumile de la BABEL F.A.S.T. se întâlnesc an de an.

Trăiască BABEL F.A.S.T, ediția a XIII-a 2025! Să ne vedem cu bine la următoarea ediție!