BABEL F.A.S.T-ul din Târgoviște și ale lui CONEXIUNI!

7 zile de festival, 30 de spectacole de teatru, dans, muzică, 10 filme de artă vor avea loc între 10-16 iunie 2024, la BABEL F.A.S.T., în Târgoviște!
La Târgoviște va fi mare sărbătoare, pentru că între 10 – 16 iunie 2024 se va desfășura a XII-a ediție a Festivalului Internațional al Artelor Spectacolului „Babel”. Pe scurt: BABEL F.A.S.T!
Mihai Constantin RANIN – pe numele lui de scenă Mc Ranin – este regizor, scenograf, profesor de regie Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj, managerul teatrului târgoviștean și președintele festivalului. Un om care se reinventează mereu, este cult, iubește teatrul, își face cu pasiune meseria. Este un profesor dedicat care formează generații întregi de studenți. Spectacolele sale au amprentă unică, un farmec aparte prin scenografie și realizarea costumelor. Sunt ca niște obiecte de artă. Dorești să le vezi mereu.
În calitate de scenograf, în 22 octombrie 2023, managerul Teatrului „Tony Bulandra”, Mihai Constantin Ranin a susținut o comunicare inclusă în programul celei de a XXXIII-a ediții a Festivalului Național de Teatru, din București, încadrată la secțiunea „Laboratoarele sensibilului”.
Această manifestare s-a desfășurat, în colaborare cu Organizația Internațională a Scenografilor, Arhitecților de Teatru și Tehnicienilor (OISTAT, organizație neguvernamentală fondată în 1968 la Praga, Cehia). Conferința care a înglobat toate laboratoarele s-a intitulat “NEXT ON STAGE. Perspective în scenografie”, ajunsă la cea de a III-a ediție. A urmărit să evidențieze aspecte ale colaborării scenografului cu ceilalți artiști ce contribuie la realizarea imaginii scenice.
Mihai Constantin Ranin a propus o perspectivă simplificată și, totodată, paradoxală, a elementelor care compun spațiul teatral, stârnind astfel curiozitatea auditoriului, care a reacționat punând întrebări. Răspunzând la întrebările publicului, îmi amintesc cum a desființat cu ironie și mult umor, “conceptele” inventate de niște unii, ca de pildă: “teatru de imagine”, și alte inepții.
Uniunea Artiștilor Plastici din România i-a decernat în septembrie 2023, Premiul pentru Scenografie, un premiu reprezentativ destinat artiștilor vizuali profesioniști din țara noastră. Gala de premiere a avut loc la Muzeul de Artă din Timișoara. Premiul a fost acordat pentru scenografia spectacolelor: “Evita – Tango” (Teatrul „Tony Bulandra” din Târgoviște, 2022), „Don Juan”(Teatrul de Vest din Reșița, 2022), „Dispariții”( Teatrul „Sava Ognyanov” din Ruse, Bulgaria, 2023), „Argonautas” (coproducție româno-coreeană, Teatrul „Tony Bulandra” Târgoviște și Asociația Teatrelor din Coreea, 2023).
Domnul manager al teatrului, MC. Ranin a adus lumea la teatru și a scos teatrul în lume, a pus Târgoviștea pe harta lumii culturale internaționale. Vreme de o săptămână în orașul de munte ca o scenă, în fiecare iunie, de niște ani buni, are loc festivalul internațional, iar teatrul târgoviștean devine casa unei lumi unde se stabilesc adevărate conexiuni de suflet, precum și conexiuni între diferite culturi și civilizații diferite. Și amintiri memorabile.
Anul acesta vestea organizării festivalului a venit cu superbul afiș în culoarea vișinilor copte trecute prin fumul de scenă și cu mesaj emoționant:
“O foaie albă de hârtie. O privire în gol. Un somn fără vise. Trei situații golite de conexiuni, într-o stare pe loc, sinonimă cu vidul. Dar timpurile în care trăim sunt suprasaturate de conexiuni de tot felul: rutiere, navale, aeriene, prin cablu, prin fibră optică, prin unde electromagnetice, prin rețele sociale. Există conexiuni emoționale şi sentimentale, fiecare cu nuanțele lor. Toate tipurile de conexiuni înșirate până acum, și multe altele neenumerate aici, iau naștere, de fapt, din multitudinea de conexiuni dintre creierele care au trăit, trăiesc și vor trăi pe Pământ. Un Babel de conexiuni!
Cu toții suntem interconectați și, de cele mai multe ori, simțim că ne putem întâlni cu strămoșii noștri şi cu civilizațiile lor demult apuse, prin arhitectura, prin operele de artă pe care le-au lăsat în urmă. Teatrul reprezintă un punct de întâlnire al unei mari varietăți de conexiuni și adună, în jurul unei povești, lumi nebănuite, care se deschid temporar, pentru ca noi să le putem vizita, ca într-un muzeu virtual, bazat pe cea mai puternică conexiune: gândul.”
BABEL, Festivalul Internațional al Artelor Spectacolului de la Târgoviște are deja istorie și tradiție. E al doilea din țară, ca diversitate. Iată ce spune despre ediția din acest an a festivalului președintele:
Mihai Constantin RANIN: “Din punct de vedere al conceptului e cam al doilea festival din România. 90% din țările care participă sunt de pe 4 continente. Este o ocazie unică pentru cei care iubesc teatrul, care vor avea ocazia să constate cum arată teatrul și în alte părți ale lumii. Vă vorbesc despre tema acestui festival: Conexiuni. Nu știu ce înseamnă termenul pentru dumneavoastră, căci pentru mulți înseamnă conexiunea pe care o avem cu internetul, sau cea pe care o avem între telefon și priză.
Sunt multe tipuri de conexiuni. Ideea mi-a venit în timp ce vizionam un film documentar de la TVR, realizat de BBC, de prin anii 1970. Și am înțeles că există o legătură extraordinară între diferitele elemente ale științei, culturii, politicii, care aparent nu sunt sesizabile. Noi artiștii trebuie să detectăm tocmai aceste conexiuni insesizabile pentru a conștientiza ce impact au ele asupra ființei umane și asupra realității.
Sigur, veți spune că există și conexiuni între trupele de teatru, sau diferitele forme de artă, dintre oamenii atât de diferiți, dintre sexe. Este foarte interesant cum o descoperire din fizică, din optică sau fizica cuantică poate influența teatrul. Prin tehnologie, mai ales prin lumină. Ca oameni de teatru, ne jucăm mult cu lumina. Noi suntem în lumină, (scenă) iar dumneavoastră (publicul) sunteți în întuneric, adică în penumbră (sala de spectacol) și încercăm să lămurim cum este cu conexiunea.” (Sursa YouYoube, Columna TV)
Conexiunile Babel s-au format în timp și sunt durabile. Am participat la mai mult de jumătate din edițiile anterioare, care au fost la fel de valoroase și de neuitat, despre care am tot scris. Am observat cum s-a consolidat echipa, că se menține tema aleasă, că festivalul are concept stabilit dinainte, că impactul e puternic și lumea are nevoie de el, că de la o ediție la alta apar lucruri noi, situații noi, trupe noi. Și bugetul a fost mic.
“Elemente”, „Superstiții”, „De criză”, „Vorbire”, „Culori”, „Corpul”, „Sunetul”, „Gestul”, “Imaginea”, “Limbajul” , “Forme”- nu sunt doar niște cuvinte înșirate, ci temele Festivalului Internațional al Artelor Spectacolului – BABEL din anii trecuți, începând cu anul 2007. În pandemie festivalul nu a avut loc, s-a reluat în 2022.
Am văzut cum oameni generoși, care iubesc teatrul, muncesc pentru festival indiferent de meserie, cum fiecare își știe locul și rostul. Sunt oameni frumoși, care se dăruiesc teatrului din pasiune, iar fără ei festivalul nu ar fi putut exista.
Acești oameni din teatru sunt ajutați de cei 200 de voluntarii de la liceele din oraș, tineri care aplică an de an, ca să vadă culisele teatrului, să învețe lucruri noi și să fie aproape de profesioniștii din domeniu. Unii ajung să urmeze o școală de profil, apoi lucreze în instituție.
Am mai observat, că indiferent de buget, sponsori, sau donatori, festivalul există și pandemia nu l-a distrus. E încă viu și ia amploare prin conexiunea dintre cei care-l doresc, îl susțin, îl fac să existe an de an. E semn că la teatrul târgoviștean se întâmplă ceva interesant, bun și de durată.
Iată echipa: MC RANIN (președinte festival), Liviu CHELOIU (PR festival), Dieter TOPP (specialist rețele de teatru), Teodora MACARIE (director economic), Vera ENACHE (Secretar literar), Corneliu JIPA (Revista FoaieR – revista festivalului).
Alături de cei care se ocupă de logistică: Mircea SILAGHI, Cristina DUMITRA, Antonia MICU, Delia LAZĂR, Camelia VARGA, Radu CÂMPEAN, Andreea TĂNASE, Ilie GHERGU, Cristian OLARU, Maria NICOLA, Sebastian BĂLĂȘOIU, Ana Maria CARABLAIS, Emanuel BIGHE, Iulia VERDEȘ, Florin GEORGESCU Jr., Andrei MĂRCUȚĂ, Tache FLORESCU, Oana MARCU, Mara OPRIȘ, Alexandra STROE, Iulia DINU.
Conexiunile “BABEL” 2024
“Conexiuni” este tema ediției a XII-a a festivalului din 2024, ce propune un program, prin care, aduce la Târgoviște 300 de artiști și invitați, participanți din 30 de țări reprezentate, prezentând în 7 zile de festival 50 de evenimente.
Evenimentele ce determină conexiuni sunt anunțate în programul https://babelfest.ro/, iar teatrele și companiile teatrale, care și-au anunțat participarea vin din 30 de țări: Algeria, Anglia, Arabia Saudită, Armenia, Bahrain, Belgia, Bulgaria, Cehia, China, Coreea de Sud, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irak, Israel, Italia, Japonia, Lituania, Mexic, Norvegia, Polonia, Portugalia, Quatar, Republica Moldova, Scoția, Spania, Ucraina, Ungaria.
Cele peste 50 de evenimente ce se desfășoară zilnic (spectacole de teatru, de film, de dans, de muzică, conferințe, expoziții de fotografie) au loc în 15 spații diferite și în aer liber. Vor fi prezenți peste 5000 de spectatori, artiști și profesioniști din domeniul teatrului.
Deschiderea festivalului va avea loc luni, 10 iunie, la ora 14,30, în foaierul Teatrului “Tony Bulandra” din Târgoviște. Pe lângă spectacolele ce au loc în fiecare zi, programul mai cuprinde:
„Întâlnirile Babel” din fiecare dimineață. „Atelierele Babel”coordonate de către: Dumitru ACRIȘ, Republica Moldova și Scott JOHNSON din Scoția.
Expozițiile de fotografie semnate de: Augustina IOHAN, Tudor CHIRILĂ, precum și “Actors Headshots”, din fiecare zi, semnat de Simion BUIA.
Conferințele susținute de către: Jean- GAY LECAT din Franța (scenograful lui Peter Brook) și “Institutul Grotowski”, Polonia.
Apoi: Conexiunile „Babel”, Filmele „Babel”, Parada “Babel”, Concertul „Adrian Naidin Trio”, „Disco Retro” în aer liber.
Festivalul Internațional al Artelor Spectacolului Târgoviște este organizat de Teatrul “Tony Bulandra” din aceeași localitate. Un eveniment finanțat de Primăria Târgoviște și Ministerul Culturii.
Trăiască BABEL F.A.S.T! La cât mai multe ediții reușite!
Răspunsuri