Constantin Tofan: „Suntem un popor de artiști, avem un univers al nostru românesc, genetic, imprimat în noi”

Constantin Tofan este un reputat artist plastic, cu o creație artistică impresionantă, validată de multitudinea expozițiilor personale, precum și de participările la manifestările artistico-plastice de grup și colective, din țară și din străinătate: Galeriile de Artă Top Business, Chicago; Muzeul de Artă Halle – Germania; Centre d’Exposition Constantin Brâncuşi, Montreal – Canada; Art Découvert, Poitiers – Franţa; Centrul Cultural Român din Veneţia etc.

Bogata activitate creatoare este dublată și de o remarcabilă activitate didactică, fiind profesor la Facultatea de Arte Vizuale și Design, specializarea Pedagogia Artei, îndrumând, în această calitate, numeroase generații de artiști.

Constantin Tofan își crează operele într-o manieră spectaculoasă, lirică, meditativă, oscilând între adierile vântului primăvara și liniile contorsionate viu colorate. În compozițiile sale, pictorul surprinde cu grație natura,  pătrunzând, în aceeași măsură, enigmele cosmosului, trasând cu eleganță lumina astrală.

Jovial, generos, devotat, Constatin Tofan știe să comunice cu colegii de breaslă, prietenii, publicul, reușind cu înțelepciune să gestioneze, prin mai multe mandate de președinte, filiala ieșenă a Uniunii Artiștilor Plastici din România, fiind prezent, de asemenea, la deschiderea tuturor expozițiilor de arte plastice desfășurate în galeriile de artă locale.

Creația artistică a neobositului artist este recompensată prin numeroase premii și distincții, iar lucrările sale se regăsesc în colecții particulare din țară și din străinătate.

M.Ș. Pentru a putea face o comparație între viața artistică de dinainte de decembrie 1989 şi cea de după, vă rog să ne spuneți cum era mediul artistic ieșean înainte de evenimentele petrecute în decembrie 1989, în contextul în care, arta era controlată de partidul-stat? Care era relevanța expozițiilor sau a altor manifestări artistico-plastice?

C.T. În acea perioadă, un lucru favorabil artistului era faptul că se făceau foarte multe achiziții din partea statului. Fiecare intreprindere de stat, consilii județene, muzee, biblioteci, primării etc. făceau achiziții de la artiștii plastici. E drept, că artiștii erau mai puțini față de câți sunt acum. Când eram eu absolvent de facultate, erau 35 de artiști, membri ai UAPR; la ora actuală, avem înscriși 350 de artiști și, faptul că sunt mulți absolvenți ai Univeristății de Arte, a schimbat tot traseul artistic al Iașului. Aproximativ 80% dintre studenții care finalizează studiile și își dau examenele de licență și disertațiile în cadrul Facultății de Arte Vizuale și Design, depun dosare pentru a deveni membri UAPR filiala Iași sau la alte filiale din țară. S-a schimbat și climatul și calitatea, pentru că, se simte o îmbunătățire a fenomenului artistic. Să ne gândim numai la ce se expune și cât se expune în Iași, acum. Nu cred că ar trebui să ne plângem privind lipsa spațiilor sau galeriilor de artă; dacă am colabora cu celelalte domenii precum literatura, teatrul, muzica, am putea obține numeroase locuri de expunere. Au apărut spațiile neconvențioanle de la Palas Mall, Iulius Mall, Ateneul Tătărași, Biblioteca Centrală Universitară, holul Primăriei etc. Marea majoritate a tinerilor artiști doresc să fie cunoscuți și participă, efectiv, la aproape toate evenimentele artistice organizate la Iași.

Eu vă spun sincer, ca profesor am organizat multe de expoziții cu studenți, deoarece, pentru a putea participa la concursul de admitere ca membru în UAPR este necesară o activitate artistică deosebită. Am organizat expoziții și în colaborare cu diverse instituții, precum Centrul de Studii Europene sau la Inspectoraul Școlar (care are o galerie foarte mare), la Casa Corpului Didactic sau la Palas Mall. Spațiul de la World Trade Center a fost pentru noi o mană cerească. Acolo erau trei nivele, un spațiu de expunere uriaș, efectiv; era un adevărat muzeu de artă contemporană, iar expozițiile țineau trei luni și erau vizitate de un public numeros, inclusiv de cei care participau la diverse Conferințe și Simpozioane organizate în sălile hotelului.

M.Ș. Ce ne puteți spune despre achiziția lucrărilor de artă?

C.T. Până în anii ’78, a fost efectiv o perioadă când se cumpărau majoritatea lucrărilor și, la acea vreme, artiștii aveau deja o cotă. Erau câțiva artiști „abonați”, care abordau și teme legate de victoria socialismului. De obicei, artiștii dădeau lucrărilor lor titluri legate de teme ce vizau realizările regimului comunist, dar operele în sine erau niște compoziții interesante.

În acele vremuri, era greu de ur-mărit ceea ce se întâmpla în lume pe plan artistic, pentru că nu aveam căi de co-municare, reviste. Când avea cineva o revistă de artă, o împrumutam unii de la alții. S-a constituit biblioteca filialei Iași a UAP, dar, din lipsa spațiului, am transferat-o la Universitatea de Arte, inclusiv o presă de gravură; am făcut un gest frumos pentru studenții secției Grafică.

Uniunea Artiștilor Plastici din România, pe vremea aceea, era foarte puternică; erau Fondul Plastic și Combinatul  Fondului Platic, unde se făceau toate steagurile tricolore și roșii din toată țara, iar la combinat se făceau culori, rame, pânze, ceramică, sculptură; toate lucrările de artă din țară se turnau la Combinatul Fondului Plastic. Sunt diferențe vizibile dintre perioada de dinainte de decembrie 1989 și cea de după; erau mai puțini artiști, era Combinatul și Fondul Plastic, erau magazinele lor de elită. Toată lumea bună își cumpăra haine, eșarfe, genți etc. de la magazinele Fondului Plastic. Nu mai sunt aceste magazine și este păcat, deoarece, aceste galerii cu magazinele lor erau un brand pentru UAPR.

Sperăm ca Primăria să ne dea un spațiu în locul Galeriei Cupola, unde să existe și un magazin. Este păcat să se piardă o tradiție, plus că era o perioadă în care, artiștii erau scutiți de taxe la materialele de pictură cumpărate; doar cu o cerere, luai culorile la jumătate de preț, ceea ce era un avantaj, iar când se apropia perioada achiziților, era un zumzet ca de albine prin toate atelierele și mirosea a vernil, fixativ și culori pe ulei, de te înădușeai. Cam asta era viața artistică ieșeană.

M.Ș. A existat, imediat după decembrie 1989, un climat favorabil deschiderii de noi orizonturi artiştilor care, eliberaţi de constrângerile regimului totalitar, au dorit să recupereze decalajul istoric faţă de Occident?

C.T. Artiștii au recuperat decalajul;deși  avem un potențial foarte mare de artiști care pot lucra și să facă lucruri minunate, comenzile și achizițiile au dispărut. Nu mai sunt comenzi pentru lucrări de artă monumentală, nu mai întâlnești cumpărători. Muzeele nu au fonduri pentru achiziții. După anii ’80 nu s-au mai făceau achiziții; ultima expoziție în care s-au făcut achiziții a fost prin 1977, când s-au organizat manifestări artistice dedicate Zilei Independenței. A fost un an cultural benefic și s-au făcut multe achiziții; toți artiștii făceau lucrări cu călăreți îmbrăcați în uniforme militare, scene din Primul Război etc; fiecare avea viziunea lui și încerca o anumită modernitate. Acum, lucrurile s-au schimbat, influențele din arta modernă și-au spus cuvântul, pentru că acum,  fiecare student, elev are posibilitatea să intre pe internet să vadă lucrări ale artiștilor consacrați.

M.Ș. A existat o dispută între viziunea conservatoare şi nevoia de inovaţie? Cum vedeţi această etapă din arta vizuală ieşeană?

C.T. A fost o „luptă” între modern și clasic, între o reprezentare realistă și una modernistă, inovatoare, dar fiecare artist, în final, își urmărea traseul său, personalitatea sa. Se creează un stil al fiecăruia și prin asta, rezistăm în timp. Diversitatea creează un public aparte, pentru că, fiecare artist are publicul său; există public și pentru arta modernă, și pentru peisaje, alții doresc să vadă anumite tehnici abordate de artiști etc. Important este că, sunt mulți ochi pe noi, deși par puțini, ai celor care ne respectă meseria și ne îndrăgesc, dar, destul de puțini pentru un oraș ca Iașul.

M.Ș. Cum a evoluat arta vizuală din România, dar în special cea ieşeană, în contextul globalizării și al dezvoltării tehnologice?

C.T. Apar foarte multe schimbări, pentru că noile generații de tineri sunt cu ochii pe calculator și pe internet și află tot ce se petrece în lume.  Aș spune că s-a mers pe o modernitate structurală, adică, toți căutau structuri mai aparte, căutau compoziții deosebite, iar artiștii tineri caută experimente, materiale noi, se imprimă pe tot felul de materiale, se folosesc tehnici mixte, care combină și fotografia și pictura, colajul oferind o diversitate interesantă de stiluri. De exemplu, la expoziția de anul acesta Atelier 35, unde am rămas profund impresionat când am văzut ce lucrări frumoase au expus tinerii artiști, sau la expoziția de la Hotel Bellaria, unde organizăm Sărbătoarea Liliacului și unde expun artiștii profesioniști, profesori de la universitate, precum și studenți, care au lucrări îndrăznețe, cu calități excepționale.

M.Ș. Actualmente, se poate spune că se caută, se explorează noi direcţii sau este un mixaj din mai multe curente artistice?

C.T. Până într-un punct, se poate vorbi despre un mixaj din mai multe curente, dar, sunt artiști care își caută un drum aparte; spre exemplu Dan Acostioaei sau Matei Bejenaru, sunt nume care explorează acest univers nou conceptual.

M.Ș. Există legătură între „Școala ieșeană de pictură” și orientările estetice actuale?

C.T. Bineînțeles că există legătură între cele două și nu le poți despărți, chiar dacă tematica diferă. La facultate, lucrurile sunt mai temeinice, moderne, deși ar trebui să se pună mai mult accent pe desen. Se observă o reîntoarcere la figurativ sau la hiperrealism, dar, fiecare artist își creează un univers și vrea să fie recunoscut încă de la începutul carierei, deși lumea artei este într-o permanentă schimbare. De exemplu, eu am avut un ciclu de expoziții „Desprinderi” și „Trasee” două expoziții de artă modernă, iar cine a vrut să vadă și să se elucideze de ce și cum am abordat acest lucru și are câteva cunoștințe despre artă simte și observă că am pornit din zona peisajului și l-am dus până la abstract.

M.Ș. Iaşul este un important centru cultural,  iar în acest spaţiu, care este locul artelor vizuale  în cultura ieşeană, ce rol au instituţiile de artă în evoluţia şi promovarea artelor vizuale? Este Iaşul o sursă de talente locale, naţionale, internaţionale?

C.T. Iașuleste un centru cultural, de ce să nu recunoaștem, printre primele din țară, în primul rând, prin numărul mare al artiștilor plastici, precum și prin calitatea lucrărilor de artă. Poate deschiderea nu este așa amplă, mă refer la modernitate, cum ar fi la Cluj sau la Timișoara. Acolo se face o reclamă mai mare artiștilor, sunt investitori mai buni sau mai mulți cumpărători ai operelor de artă contemporană.

Sunt numeroase expoziții care se organizează la Iași, dar, alocările financiare sunt prea puține pentru premii sau pentru realizarea cataloagelor etc. Mai primim ceva fonduri de la Primărie, de la Universitatea de Arte, sub formă de burse, de la UAP București sau de la bănci. Este un pas important, mai apar și persoane mecena ale tinerilor, care dau premii studenților, precum  domnul Șorănescu de la Bellaria, dar chiar artiști plastici, precum familia Drânceanu care a oferit un premiu la Atelier 35; este un semn foarte frumos din partea unor oameni care ne iubesc și se simt bine alături de noi. Pe de altă parte, trebuie să fie oameni care să investească, precum Primarul de la Tg. Frumos, care a investit mult în oraș, realizând cu sculptorul Mircea Ștefănescu o alee cu busturi ale personalităților culturii române, precum și un Monument al Eroilor din cel de-al Doilea Razboi Mondial, dar a investit și în achiziția unor picturi.

M.Ș. În viziunea dvs. ce rol avea UAPR-ul înainte de evenimentele din 1989 ? Ce rol mai are UAPR-ul azi?  În prezent, în filiala ieșeană sunt peste 350 de membri. Cum poate promova UAPR-ul arta ieșeană?

C.T. Înainte de 1989, intrarea artiștilor în UAPR era limitată, la un moment dat s-a blocat, iar cei din generația mea, chiar dacă aveam dosarele făcute, nu am putut intra. Abia prin ’87, ’88 s-au făcut noi selecții și am devenit membri ai UAPR, iar selecțiile erau destul de dure. Fiecare candidat își prezenta lucrările într-o expoziție, la Galeria Cupola, de obicei, unde juriul, format din personalități din lumea artelor plastice din București și din țară, analiza lucrările expuse, precum și întreaga activitate a artistului respectiv. Acum se intră în UAPR destul de ușor, uniunea are nevoie de membri, iar nivelul este cu totul altul, se simte că este o școală superioară de arte, că sunt profesori care-i îndrumă, cu seriozitate.

Fiecare etapă are avantaje și dezavantaje. Acum se încearcă să fie o atmosferă propice dezvoltării artei. Recunosc și calitățile și defectele unei conduceri a UAPR pentru că, am fost președinte și îmi era destul de greu să organizez expoziții de amploare la București. Sunt memorabile expozițiile de la Sala Dalles din 1985 sau cea de la Teatrul Național din 1995, evocate prin cronici plastice în presa vremii. Apoi, încercăm prin tabere de creație, tot felul de întâlniri între artiști, critici de artă, care deja se împart pe anumite zone, unii vernisează în general la toate expozițiile, iar alții sunt orientați doar pe zona conceptuală. În general, suntem pozitivi și încercăm să dăm o șansă tinerilor, deoarece merită și muncesc foarte mult și, dacă nu-i promovezi acum când sunt tineri, pe cei buni îi pierzi.

M.Ș. Ce credeți despre galeriile de artă din Iaşi? Sunt multe/puţine?

C.T. Galeriile filialei Iași a UAPR (N. Tonitza și Th. Pallady) sunt la dispoziția noastră a artiștilor, iar expozițiile se fac cu programări. Galeria ApArte este acum cea mai frumoasă, luminoasă și bine utilată sală de expoziții care a intrat în circuitul expozițional, dar, din păcate, se află într-o zonă mai retrasă, deși este în Copou; consider că ar trebui mai bine promovată.  Apoi, fiecare galerie are publicul ei, dacă acolo la Galeria ApArte o să se creeze un public să viziteze expozițiile, va fi extraordinar. O persoană care se implică în artă este și părintele Stoleriu, care face expoziții de artă modernă cu temă religioasă la Biserica din Galata, promovându-le prin cataloagele pe care le realizează. Foarte mulți enoriași curioși vin să vadă lucrările de artă și chiar sunt impresionați.

Suntem o țară cu un potențial artistic fantastic, dar am rămas cu visul la boemie. Avem un univers al nostru românesc, genetic, imprimat în noi; gândiți-vă la arta populară, de unde își ia seva substanțială. Iile românești sunt deosebite, au cucerit planeta cu motivele și culorile imprimate, iar ceramica din zona Moldovei are o plasticitate aparte. Suntem un popor de artiști, de ce să nu recunoaștem, dar nu știm să fructificăm potențialul creativ.