Dipticul sentimentelor: vară și iarnă, adică sentimental-confesiv vs rațional-introspectiv

În lumea noastră, putem spune, lumina nu mai este doar o strălucire perceptibilă prin vedere, este energia infinită, năvalnică, a naturii divine, persoana Sa darnică prin excelență. Cum spune profetul și regele Solomon: „Cu adevărat Dumnezeu nimic nu iubește, fără numai pe cel ce petrece întru înțelepciune. Ea este mai frumoasă decât soarele și decât toată orânduirea stelelor; dacă o pui alături cu lumina, înțelepciunea o întrece. Fiindcă după lumină urmează noaptea, pe când înțelepciunea rămâne nebiruită în fața răutății” (Înțelepciunea lui Solomon 7, 28 – 30). Spiritual, oamenii se pot împărtăși din lumina divină și astfel pot spera la o viață plină de fericire, de compasiune și înțelepciune. Așa ne învață psalmistul David: „Că la Tine este izvorul vieții, întru lumina Ta vom vedea lumină” (Psalmi 35, 9).

Galeria „Theodor Pallady” a UAP – Filiala Iași, de pe strada istorică Lăpușneanu din Iași a găzduit pe 3 februarie 2024, la orele 11.00, vernisajul unei manifestări artistice remarcabile, cu o semnificativă prezență a publicului, plină de lumină cromatică, precum galbenul cadmiu sau albastrul de Prusia din tablouri. Pe simezele galeriei, ca într-o oglindă, puteau fi admirate lucrările celor două artiste, ambele cu activitate didactică universitară: Codrina Ioniță, alături de Cristina Stratulat. Expoziția, ca un diptic, a avut în deschidere o elogioasă prezentare din partea gazdei galeriei, doamna Maria Bilașevschi: „O expoziție feminină, dar ancorată în ființă, în substanță, în existență, o foarte frumoasă poveste lirică. Are și o evidentă miză conceptuală.” Apoi, decanul Facultății de Arte „George Enescu” din Iași, Adrian Stoleriu, în calitate de curator, a apreciat titlul expoziției de pictură și grafică „Vara asta…a nins”, arătând că contrastele captivează. „Ambele artiste au doctoratul în filosofie și au expus complementar. Expoziția este frapantă, fiind o coincidentia oppositorum. Este potrivită rememorarea unei tradiții. În secolul al IV-lea, la Roma, un patrician nobil și bogat, pe nume Ioannes, împreună cu nobila sa soție, neavând copii, au decis să doneze din bunurile lor Sfintei Fecioare Maria, adică pentru construirea unei biserici dedicate ei. În felul acesta sperau să li se împlinească dorința de a avea moștenitori. Maica Domnului le-a ascultat rugăciunile și le-a apărut în vis soților în noaptea dintre 4 și 5 august, indicând că o minune se va petrece în 5 august pe locul unde va fi construită biserica. În dimineața următoare, Ioannes și soția s-au dus la papa Liberiu să-i relateze visul pe care l-au avut amândoi. Deoarece papa a mărturisit că avusese același vis, au mers împreună la locul indicat, colina Esquillin din Roma, pe care au găsit-o acoperită de zăpadă, deși era a treia lună a verii. Ierarhul a trasat perimetrul noii biserici („Bazilica Santa Maria Maggiore“ – „Bazilica Sfânta Maria Mare“), conturând suprafața terenului acoperit de zăpadă și a construit clădirea sacră.”

Grafica și tablourile Cristinei Stratulat invită la o estetică a negrului sub forma vâscului, ca o trimitere la accident, la negativul care devine impredictibil dar și parazitar în viața noastră. Într-o cromatică albastru (cerul), galben (norii) și verde (vegetația), negrul sferic care parazitează copacii creează sentimentul anomaliei care devine a doua natură a spațiului invadat. Pentru un ostenitor în zona oncologiei un asemenea demers artistic impactează prin asocierea cu neoplasmul. Tablourile trimit privitorul într-un traseu hibernal, anturat de dealuri și copaci descărnați, dar ceea ce salvează sentimentul este drumul care continuă dincolo de vâscul invadator ca și cum speranța poate fi recuperată într-un orizont al primăverii. Lucrările ei trimit spre introspecție, spre meditație filosofică, chiar dacă discret austeră.

De partea cealaltă, Codrina Ioniță este mai solară, optimistă și ancorată axiologic într-un creștinism explicit. Tablourile sale revarsă nu doar soarele, dar mai ales o vegetație mediteraneeană sau orientală, precum finicul cu fructele care invadează privitorul, ca un trompe-l’œil discret, abundența curmalelor pare să se reverse spre privitor cu chemarea ca acesta să-și întindă mâinile. De asemenea, măslinul secular, cu trunchiul său contorsionat de patina timpului, deși nu oferă fructe în mod explicit, probabil pentru că fructele maturate în creuzetul istoriei suntem noi, privitorii, este bogat în semnificații biblice. El este primul pom ieșit de sub apele Potopului. Apoi, din acest lemnul acestui copac Solomon a construit locul sfânt din Templul de pe Moria, colina istorică a Ierusalimului. Oare poți privi trunchiul fără să-ți amintești de David, tatăl lui Solomon: „Dar eu, ca un măslin roditor în casa lui Dumnezeu, în veac și în veacul veacului (Psalmi 51, 7)? Untdelemnul de pe altarul credinței, unde arde necontenit candela, e făcut din cei care construim și susținem Biserica, adevărate lapides vivi. Untdelemnul măslinului, simbolul blândeții, este semn de bucurie, iar adevărata bucurie este fructul dreptății și al inimii milostive.

Într-un alt tablou, un trunchi de pin, cu crengile inferioare demult pierdute și uitate, în unicitatea lui, trimite la solitudinea creștinului în fața unei istorii care a umplut cu lacrimi marea vieții noastre. Apa mării, aflată în tablou în plan depărtat, e o meditație spre serenitate și împăcare. Deosebit de reprezentative sunt și lucrările care surprind idilicul satului românesc. Un cerdac la amiază, puțin după nadir, cu trei bârne (Sf. Treime?), reazemă sufletul privitorului de tihna amiezii. Dincolo de a fi doar simbol al satului atemporal, stâlpii caselor arată că fără ortostatism național, spiritual și cultural nu poate exista baia de lumină și de așezare, nu poate subzista ființa sau ontosul privitorului dar și al artistului…