LOOK AT ME NOW

Una dintre cele mai semnificative aspirații ale picturii contemporane este integrarea spațiului infinit în limitele fatalmente finite ale operei de artă. Spațiu care înseamnă mișcare neostoită, înseamnă nemărginire a cosmosului, înseamnă un univers lăuntric bogat în sensuri. Este adevărat că artistul contemporan se află în fața unui spațiu modificat de tehnologie, luminat din unghiuri pe care, în urmă numai cu câțiva ani, nici nu îndrăzneam sa ni le imaginăm. Un spațiu în care au apărut brusc înscrieri geometrice noi, care cuprinde date revelate de teoria informaționistă, de cibernetică, de biochimie, de genetică, de cuantică. [1]Un spațiu pe care artiștii nu-l mai cuprind cu privirea, ci numai cu gândul. Dar există și un alt spațiu, poate integrat în cel dintâi, poate atingându-l numai în câteva puncte, poate reflectându-l, care este spațiul interior al artistului, constituind ceea ce – spre marea noastră fericire- nu ne-am dezvățat să numim – suflet,  convingându-ne  că o lume fără bucurii și fără tristeți, trăind în lumina egală a rațiunii, nu poate fi concepută.

Și acest spațiu interior al artistului, acest suflet îi spune  contemplatorului: “Privește-mă acum” cât mai sunt frumusețea  și urâțenia, bunătatea  și răutatea, bucuria și tristețea, visul și coșmarul,  pentru că eu sunt pata de sânge care vorbește, pentru că eu sunt adevărul și viața, pentru că omul nu poate fi înlocuit de nicio mașinărie gânditoare.

Filosofic , metafora „privește-mă acum” poate fi abordată și din perspectiva subiectului cunoașterii și a conștiinței de sine. Aceasta invită la reflecție și introspecție, aducând în discuție natura și limitele percepției umane deschizând calea  explorării  modului în care trăirea  și interpretarea  experiențelor afectează cunoașterea și conștiința omului. Astfel, metafora încurajează gândirea critică și examinarea subiectivității umane, aducând la lumină întrebări despre natura realității și a cunoașterii.

Dar iată că la  aceste întrebări filosofice  vine și răspunde arta vizuală prin vernisajul expoziției de pictură ”LOOK AT ME NOW” ( din data de 02 februarie 2024 la Galeria de artă VICTORIA Iași) care aduce în prim-plan proiectul artistic al unui grup de trei artiste vizuale, Ana-Maria Hanganu, Marciana Rotari și Oana Bejinari, absolvente ale specializării Pictură la Facultatea de Arte Vizuale și Design – UNAGE Iași. Demersul lor plastic,   așa cum ne mărturisește Prof. univ. dr. Cristian Ungureanu, prorectorul UNAGE Iași, prezentatorul expoziției, explorează valențele expresive ale portretului în contextul cultural și spiritual al timpului actual.

Lucrările celor trei artiste vizuale   îi invită pe privitori să ia în considerare perspectiva subiectivă și să realizeze că fiecare observare și interpretare este unică. Prin utilizarea diferitelor tehnici artistice cum ar fi perspectiva, iluminarea sau culorile vibrante, artistele  captivează atenția publicului și  creează un dialog  între observator și picturi.

Marciana Rotari aduce în portretele sale compoziționale un discurs critic ambivalent față de influențele puternice pe care lumea digitală le exercită asupra sensibilității și gândirii estetice a omului contemporan. Aceste lucrări evidențiază cum mediul digital poate afecta negativ percepția și aprecierea estetică, iar artista explorează acest aspect într-un mod critic.

Dar ceea ce ne impresionează la una din picturile sale,  este abordarea temei  omului întors cu spatele, printr-o reprezentare picturală remarcabilă cu tușe de auriu bizantin,  sugerând puterea  indiferenței sau chiar refuzul de a vedea sau de a se angaja cu realitatea. Utilizând culori sumbre – negru, griuri inchise,  vinețiul pentru paloarea pielii, pictura „Meditation” ne amintește  de  caravagism. Formele  puțin rigide și   plasarea  într-un mediu abstract, confuz  a tinerei întoarsă cu spatele, invită spectatorul să reflecteze asupra problemelor existențiale. Acest simptom al dezaprobării, al protestului, al unei dorințe de evadare, reale sau imaginare, întoarcerea cu spatele, sugerează că  tânăra vrea să se distanțeze, să se îndepărteze, să abandoneze un teritoriu perceput ca fiindu-i ostil.

Într-o contemporaneitate în care aproape că ne-am pierdut identitatea și nu mai știm cine suntem, metafora omului întors cu spatele poate fi asociată cu  alienarea sau cu înstrăinarea de sine și de lumea înconjurătoare. Poate sugera o deconectare  de sine și o tendință de a trăi într-o iluzie sau într-un fel de automatism. De asemenea, poate exprima și nevoia de introspecție și de redobândire a conexiunii cu sinele autentic, o conexiune cu   ceilalți sau nevoia de căutare a sensului în existență, de căutare a propriei identități.

Ana-Maria Hanganu integrează cu inspirație influențe ale expresionismului abstract european în portretele sale, având ca scop ilustrarea dorinței firești a fiecărei ființe umane de a-și regăsi sinele autentic dincolo de construcțiile sociale și virtuale, care necesită construirea unor „măști” cu riscul pierderii propriei identități. Toate culorile și liniile sunt folosite de artistă pe o scară largă pe pictură, ceea ce produce impresia de energie și vitalitate. Ea renunță la pretențiile de perfecțiune clasică și simetrie în favoarea unei vizualizări ce reflectă mai bine trăirile sale emoționale și sentimentele.

Oana Bejinari, în același mod autentic, prezintă ipostaze ale unei rafinate poetici vizuale în care personajul portretizat este artista însăși. Ea explorează propriile trăiri născute la granița dintre spațiul exterior și cel interior. Aceste lucrări îi invită pe spectatori să mediteze asupra liniștii „peisajelor” interioare, care pot fi obținute prin reducerea stimulilor lumii exterioare. Pictura sa nu este o simplă atestare documentar-artistică, este un real simbol identitar și o modalitate de exprimare a celor mai ascunse trăiri, aparent uitate, dar înmagazinate în subconștient, prin intermediul elementelor de limbaj plastic. Această continuă căutare de sine transpare în seria de autoportrete, înfiripate în urma unui proces de interiorizare consumat într-o interminabilă solitudine.

Expoziția ”LOOK AT ME NOW”  a dezvăluit publicului spectator  semnificații, mesaje  și emoții profunde  din creațiile  celor trei artiste vizuale. Cândva, Braque spunea că artistul nu e numai mâna care desenează, nici numai ochiul care vede, el e sensibilitatea care receptează și interpretează. Artistul-spectator impasibil, artistul-oglindă au dispărut de mult. Acum artistul vizual, pictorul, are conștiința că trebuie să exprime, să exteriorizeze sentimente subiective.

[1] Juan Eduardo Cirlot, Pictura contemporană, Editura Meridiane, București,1969