Simbolurile românești ca forme ale memoriei culturale

                   Fiecare cultură își dezvoltă propriul limbaj vizual, o rețea de simboluri care transcende timpul și spațiul, păstrând esența unui mod de viață, a unor credințe și tradiții străvechi. În acest context, volumul „Simboluri românești – decodificări și interpretări” de Loredana Gașpar propune o explorare riguroasă a modului în care aceste semne fundamentale s-au conservat, s-au transformat sau și-au schimbat semnificația în raport cu dinamica istorică și influențele culturale. Oare aceste simboluri mai păstrează astăzi puterea lor inițială? Sau, dimpotrivă, sunt relicve estetice ale unui timp mitic, reinterpretate printr-un filtru modern?

            Autoarea abordează simbolistica românească printr-o metodă interdisciplinară, îmbinând analiza semiotică, mitologia comparată și cercetarea istorică. Această abordare permite o înțelegere profundă a evoluției simbolurilor românești și a modului în care acestea au fost reinterpretate în contexte culturale și istorice diferite. Cartea este structurată în 29 de capitole, fiecare dedicat unui simbol fundamental, precum Punctul, Cercul, Spirala, Copacul Vieții, Zvastica, Leul Carpatic. Fiecare simbol este analizat diacronic, urmărindu-se transformările sale de la perioada preistorică până în contemporaneitate. Un exemplu elocvent este capitolul despre Punct, unde autoarea evidențiază faptul că acesta este unul dintre cele mai vechi simboluri, utilizat încă din epoca paleolitică în reprezentări rupestre ca semn al începutului existenței. Similar, Cercul, analizat în capitolul dedicat, apare frecvent în decorul ceramic și în țesături, având conotații de eternitate și ciclicitate.

                 Abordarea utilizată în lucrare este una dublă, incluzând atât o perspectivă lexicală, cât și una iconică. Analiza lexicală urmărește evoluția semantică a simbolurilor, raportându-se la surse scrise din diverse epoci și interpretările date de autori consacrați în domeniul semioticii și antropologiei culturale. Prin această metodă, autoarea contextualizează fiecare simbol în funcție de epoca și cultura în care apare, demonstrând continuitatea sau schimbările de semnificație pe care le-a suferit de-a lungul timpului. Perspectiva iconică se concentrează asupra reprezentărilor vizuale ale simbolurilor în arta populară și religioasă, analizând felul în care acestea au fost transmise prin pictură, sculptură, textile sau arhitectură. De exemplu, în cazul Spiralei, autoarea analizează decorurile ceramice din epoca neolitică, sculpturile din bisericile medievale și broderiile tradiționale, subliniind permanența motivului în diferite medii artistice. Imaginea simbolului nu rămâne fixă, ci este adaptată în funcție de funcția sa în societate, fiind uneori încărcată de semnificații sacre, alteori redusă la un simplu element ornamental.

     Autoarea demonstrează că simbolurile românești nu sunt entități statice, ci expresii ale unui patrimoniu cultural în continuă transformare, modelat de factori istorici, sociali și ideologici. Unele simboluri, precum Spirala și Soarele, și-au păstrat substratul arhetipal, fiind asociate, din preistorie până în prezent, cu ciclicitatea, regenerarea și ordinea cosmică. În schimb, alte simboluri, cum ar fi Zvastica, au fost profund resemantizate, pierzându-și sensul originar și dobândind conotații controversate în urma evenimentelor din secolul XX. Un element esențial al analizei este faptul că simbolurile trebuie interpretate în contextul lor istoric și cultural. De exemplu, Lupul Dacic, venerat în tradiția românească ca un simbol al puterii și protecției divine, este perceput diferit în alte spații culturale europene, unde poate avea conotații negative. Această diversitate a interpretărilor reflectă fluiditatea simbolurilor și capacitatea lor de a fi rescrise în funcție de context.

Cartea explorează și modul în care simbolurile se adaptează schimbărilor de paradigmă, coexistând cu noile realități sociale și artistice. Astfel, Spirala, prezentă pe artefactele culturii Cucuteni și în sculpturile megalitice europene, continuă să fie utilizată în designul modern, în special în arta digitală și în arhitectură, păstrându-și valențele sale originare de mișcare ciclică și conexiune cosmică. Autoarea subliniază că „spirala, indiferent de epocă, rămâne un simbol al devenirii și al continuității, o punte între material și imaterial” (p. 46-50). Un alt exemplu al dinamicii simbolurilor este Zvastica, care, în cultura românească tradițională, era asociată cu puterea solară și norocul. Înainte de secolul XX, ea era utilizată pe covoare, broderii și elemente arhitecturale, având o semnificație eminamente pozitivă. Totuși, sub influența regimului nazist, semnificația sa a fost distorsionată, devenind un simbol al opresiunii și intoleranței. Gașpar subliniază că „aceasta este una dintre cele mai dramatice resemantizări din istoria simbolurilor, demonstrând impactul ideologiilor asupra percepției culturale” (p. 122).

Această interconectare între tradiție și modernitate arată că simbolurile românești nu dispar, ci sunt într-un proces continuu de adaptare și reinterpretare. Ele funcționează ca markeri culturali, conectând trecutul cu prezentul și modelând identitatea colectivă. Lucrarea evidențiază modul în care aceste simboluri rămân active în cultura contemporană, dovedind că, deși contextul lor de utilizare se schimbă, semnificațiile lor fundamentale continuă să fie relevante pentru generațiile actuale.

Unul dintre cele mai relevante aspecte abordate în carte este modul în care simbolurile navighează între două dimensiuni temporale distincte: timpul mitic și timpul istoric. Autoarea argumentează că, deși istoria a adus modificări funcționale și estetice asupra multor simboluri, acestea păstrează un nucleu arhetipal stabil, capabil să traverseze epocile fără a-și pierde în totalitate esența. În această perspectivă, miturile și simbolurile nu se sting odată cu schimbările sociale, ci se adaptează și reconfigurează pentru a coexista cu realitățile contemporane. Un exemplu elocvent în acest sens este Copacul Vieții, o reprezentare universală a regenerării și ciclicității, prezentă atât în credințele arhaice, cât și în arta populară românească. Deși în prezent acest simbol poate părea redus la un simplu element decorativ, în trecut avea un rol spiritual profund, asociat cu continuitatea existenței și conexiunea dintre lumi. Autoarea subliniază că „în sculptura tradițională și în iconografie, Copacul Vieții nu este doar un decor, ci un cod vizual care structurează universul sacru”. Această continuitate a simbolului este vizibilă și în epoca modernă, unde Copacul Vieții este reinterpretat și stilizat în forme artistice variate, precum tatuaje, bijuterii, design grafic sau arhitectură. Deși estetica sa a fost adaptată la gusturile și tendințele contemporane, esența sa ca simbol al echilibrului și al regenerării rămâne intactă. Gașpar evidențiază că „acest simbol nu și-a pierdut relevanța, ci s-a adaptat noilor contexte vizuale și culturale, reflectând dorința omului modern de a păstra un contact cu rădăcinile sale mitice” (p. 126-140).

           Cartea beneficiază de un suport vizual bogat, ceea ce reprezintă un avantaj major pentru înțelegerea temei. Fotografiile, ilustrațiile și desenele contribuie la evidențierea conexiunilor dintre diversele perioade istorice și la contextualizarea simbolurilor. Această strategie face ca lucrarea să fie accesibilă nu doar specialiștilor, ci și unui public mai larg, interesat de semnificațiile ascunse ale artei tradiționale și oferă o perspectivă amplă și profundă asupra continuității și transformării simbolurilor românești, demonstrând că acestea nu sunt relicve ale trecutului, ci elemente vii, în permanentă reinterpretare. Printr-o analiză semiotică aplicată, autoarea relevă modul în care semnele culturale funcționează ca markeri identitari, adaptându-se la noile contexte sociale și estetice, fără a-și pierde sensurile esențiale. Acest proces de metamorfoză simbolică subliniază capacitatea culturii de a recodifica arhetipurile în funcție de nevoile fiecărei epoci, consolidând astfel memoria colectivă.

             „Simboluri românești – decodificări și interpretări” devine nu doar un reper fundamental pentru studiile de semiotică și mitologie, ci și un instrument valoros pentru oricine dorește să înțeleagă mecanismele de conservare și transformare a patrimoniului cultural. Bogăția vizuală a volumului, alături de rigoarea metodologică, îl recomandă atât specialiștilor în domeniu, cât și unui public mai larg, interesat de semnificațiile profunde ale artei tradiționale. Astfel, această carte nu este doar o investigație academică, ci și un apel la reevaluarea simbolurilor naționale ca expresii vii ale identității românești. Într-o lume în care globalizarea amenință să dilueze specificul cultural, studiul L. Gașpar oferă o contribuție esențială la înțelegerea modului în care tradițiile pot rămâne relevante, demonstrând că trecutul nu este un spațiu închis, ci o sursă dinamică de inspirație și regenerare culturală.

Cartea „Simboluri românești – decodificări și interpretări” de Loredana Gașpar  este publicată la Editura Performantica, Iași, 2022