Cuvintele călătoare (II)
Cuvintele sunt ca păsările, nu țin cont de frontiere. Vă propun o plimbare printre cuvinte povestite, o odisee lingvistică ce ne va dezvălui istoria lor bogată, fascinantă sau surprinzătoare.
Zahăr
Într-o dimineață luminoasă a anului 1175, într-un port la Marea Mediterană, doi negustori francezi împrumută de la niște marinari italieni cuvântul « zucchero”. Italienii îl luaseră pe „as-sukkar” de la arabi care, buni navigatori, călătoriseră la indieni să-l găsească acolo pe „çârkara”. Cum lucrurile bune călătoresc repede, europenii descoperă atunci un produs nou, venit tocmai din India: zahărul. Povestea mai spune că arabii introduseseră trestia de zahăr în Egipt și de acolo au adus-o în Sicilia și în Andaluzia, până în grădina unde, la fiecare apus de soare, arhitectul se lăsa răsfățat de umbra portocalilor.
Dar să mergem pe urma cuvântului care intrase în Europa pe două căi. Dacă o luăm pe calea bătută de marinarii italieni, descoperim că „zukkero” ne-a dat pe „Zucker” în germană, „sucre” în franceză, și „suiker” în neerlandeză. Dacă mergem pe coasta andaluză, vedem că „sukkar” precedat de articolul „al” ne-a dat spaniolul „azucar” și pe vecinul său portughez „açucar”.
Iar zahărul românesc? Este împrumutat, se pare, din greaca nouă («zahari») deşi unii spun ca provine din limba bulgară («zahar»).
Caramel
Caramel este un cuvânt de origine portugheză. În portugheză „caramelo” înseamnă „cub de gheață”. Este și numele unui desert preparat cu zahăr. Ce raport există între un cub de gheață și un caramel? Când topim zahărul, se formează filamente lungi, casante… asemănătoare stalactitelor.
Ciocolată
Cuvântul spaniol «chocolate» are la bază un cuvânt din nahuatl, vechea limbă a aztecilor, probabil «chocolatl», ce desemna o băutură din cacao și nuci de caju. Grație Mariei-Tereza a Austriei, europenii descoperă ciocolata, mai întâi sub forma sa lichidă și apoi solidă: o pastă fabricată din boabe de cacao prăjite și măcinate în care se adăuga zahăr, vanilie și alte condimente.
Tabac
În 1555 francezii introduc cuvântul «tabacco» pe care l-au împrumutat din spaniolul «tabaco», care, la rândul său, ar fi o deformare a lui «tsibatl». În arawak, vechea limba a amerindienilor din Antile care trăiau în pădurea amazoniană, «tsibatl» desemna o trestie și un mănunchi de frunze pe care ei le aprindeau și le fumau. Un strămoș al pipei, am zice noi astăzi. Călugărul francez franciscan André Thevet (1504-1592) a adus câteva astfel de plante din călătoriile lui și le-a cultivat în grădina răcoroasă din Angoumois. Povestea nu ne spune în ce împrejurare călugărul l-a cunoscut pe Jean Nicot care era ambasadorul lui François II la curtea regelui Portugaliei. Nu știm nici cum a aflat Jean Nicot de plantele care creșteau în grădina călugărului franciscan, bine ascunse după o bancă din piatră. Știm doar că la una dintre petrecerile rafinate de la curtea Franței, Jean Nicot a adus o casetă în care ascunsese câteva frunze de tabac. Istoria a ținut minte numele acestui ambasador : tabacul a fost numit mai întâi «iarba lui Nicot».
Bibliografie:
Marie Treps, „Les mots oiseaux. Abécédaire des mots français venus d’ailleurs”, Ed. Sorbiers, 2007;
Marie Treps, „Le passionnant voyage des mots”, cahier thématique,
Petit Larousse 2007.
Oana TOPALĂ: licențiată a Universității „Al. I. Cuza” din Iași – filologie modernă. În prezent este traducătoare și interpretă autorizată în Ministerul Justiției din Belgia și profesor agreat pe lângă Ministerul Federației Wallonie-Bruxelles. Predă cursuri de limbă, cultură și civilizație românească și de educație interculturală în școlile din Comunitatea Francofonă din Bruxelles. Dintre articole și publicații: „Din clasă, acasă. Ghid de identitate culturală românească” (colaborator), ed. coord. Alexandru L. Cohal, 2020, „Interferențe lingvistice franco-române la copiii care urmează cursul de limbă, cultură și civilizație românească la Bruxelles„, „Predarea limbii române ca limbă străină în școlile multiculturale din Bruxelles”.
Răspunsuri