Printre cuvinte

O viață întreagă
ne plimbăm printre cuvinte.
Le iubim, le urâm,
dar știm –
fără ele nu existăm.
Și între cuvinte, tăcerea
își revendică un spațiu
în care tot ce nu putem spune
își găsește sensul.
Cred că prima clipă
și ultima din viața noastră
sunt însoțite de interjecții,
căci nu îmi pot imagina altfel
intrarea noastră în viață,
decât cu un „O!” uimit,
iar ultima clipă
însoțită de un „Of!” dezamăgit
pentru toate lucrurile
pe care am fi vrut
să le mai facem.
Dar esența cuvintelor
se găsește în cuprinsul vieții,
când ne însoțim cu cuvinte pline
de mirosuri de parfum,
de freamăt de frunze,
de adiere de primăvară,
cu sunete de vioară, de nai
și, uneori, de contrabas,
pe care le-am putea concentra,
dacă am fi destul de înțelepți,
în câmpul lexical al iubirii,
din care înfloresc constelații de sens
și răsar profunde simțăminte.
Iar tot ce nu a încăput în cuvinte,
se transformă în mirare,
într-un cântec tăcut
pe care-l purtăm dincolo de orizonturi,
spre locuri neștiute,
unde tăcerea prinde glas.

Răspunsuri