Interviu cu Avdia Avrumutoae

Cine este artista, dar și femeia Avdia?

M-am născut în născut Iaşi, nu departe de Parcul Copou, în România. Am studiat la Academia De Artă Nicolae Grigorescu din București și recent „Științele familiei și psihologiei în cadrul Universității “Odisee”, din Bruxelles. 
Mă consider o femeie împlinită care se implică activ în viața socio-culturală a românilor din Belgia. Pictura este pasiunea mea și folosesc mai multe tehnici: ulei pe pânză, acrilic, acuarelă, tehnică mixtă, etc.
Am emigrat de aproape 18 ani în Regatul Belgiei și am traversat o perioadă lungă de căutări, de experiențe de viață mai mult sau mai puțin triste până când m-am stabilit și mi-am găsit liniștea interioară atât de necesară unei artiste. Sunt o mamă fericită și mă simt împlinită ca și femeie și artistă.

Ce reprezintă pictura pentru dumneavoastră?

Compozițiile mele se adresează narativului, sunt în multe cazuri povești și sentimente transpuse pe pânză de pictură. Pictura este în ADN-ul meu, mă regăsesc în tot ce fac și „gândesc” compozițiile mele cărora le dau formă și conținut mai întâi în gând, mental. Visez uneori pânza pe care o voi picta și atunci când intru în acțiune tușele de culoare se aștern firesc, parcă „știu” dinainte ce voi picta. Este o corelație perfectă între minte, suflet și corp. 

Care au fost cele mai importante, hai să zicem cinci momente, din viața dumneavoastră?

Momentele care mi-au marcat viața și, sinceră să fiu au avut și au și acum un ecou în viața mea, sunt legate de situația familială și cariera mea ca și artist plastic. A-ți povesti viața este ca și cum te-ai îmbarca pe un vas de croazieră fără să știi destinația! Da, viața este o loterie deși sunt întâmplări în viață când spunem că este doar mâna coincidenței și că ceea ce ni se întâmplă are o legătură cu hazardul!
O întâmplare care de fapt mi-a marcat în acel moment viața a fost când, ca mamă tânără m-am internat în spital cu bebelușul meu iar acolo m-am izbit de o lume pe care nu o cunoașteam, de multă birocrație, de un sistem care în timpul dictaturii nu făcea decât să prelungească o stare de fapt negativă: copiii din casele de orfani care erau „lăsăți” de izbeliște și uneori mureau, indiferența personalului medical, condițiile precare și lipsa de comunicare între mame și doctori. A fost de fapt șocul care mi-a deschis ochii și prin care am văzut lumea altfel, într-o lumină brutală. 
Altă experiență de viață a fost divorțul meu care, iarăși, mi-a pus unele semne de întrebare în legătură cu relațiile dintre oameni la acea dată, mentalitatea societății în care trăiam și care îți punea „o stampilă” dacă erai altfel, dacă gândeai altfel decât majoritatea. Golul pe care îl simțeam atunci în suflet, faptul că pictura și copilul meu au fost salvarea de care aveam nevoie ca să pot depăși perioada aceea din viață mea…
Știu și acum că atunci când am emigrat a fost una dintre hotărârile pe care le-am luat și pe care nu le regret deși m-a costat pe plan emoțional și sentimental enorm de mult! Schimbarea vieții aduce după sine și bune și rele: vrei să te adaptezi cât mai repede, ești aproape ca un copil mic dornic să asimileze și să se „formeze” după modelul societății în care trăiește. Deși erau multe lucruri pe care la început nu le puteam înțelege, mă simțeam nesigură și speram în sinea mea că odată și-odată voi învăța să comunic și să îmi pot exprima sentimentele și gândurile în limba asta dificilă! Au trecut de atunci cam 18 ani și acum mă simt în societate ca și cum aș înota în apă știind cum să eviți „valurile” și căutând orizonturile mai deosebite pe care înainte doar le visam!
Să nu uit și o altă întâmplare care într-adevăr a contribuit la o schimbare în viață mea: când am hotărât să studiez la Facultatea de Științele Familiei. A fost la început anevoios, am primit remarci răutăcioase uneori din partea unor colege belgiene. Dar am tăcut și am mers mai departe, am căzut la examene primul an și am hotărât să le dau din nou, să reiau studiul cu multă atenție, energie, sacrificii; în fiecare sâmbătă, timp de 5 ani, eu eram la curs în Bruxelles, toată ziua! A fost o provocare, o dorință arzătoare de a realiza visul meu de a studia psihologia și de a înțelege comportamentul uman altfel, profesional și angajat. Și legătura cu artele plastice a fost evidentă și pentru docentii mei de la facultate: tema mea de diplomă era o cercetare în domeniul medical și artistic: influența directă prin care practicarea artei plastice poate ridica moralul și vindeca sufletește o femeie care suferise de cancer la sân. Da, o experiență de neuitat în care mi-am făcut prietene pe viață și care mă face să mă simt aici în Belgia ca într-o mare familie! Pentru mine a însemnat mult deoarece cu un an după migrarea mea am pierdut trei persoane dragi mie din familie. Rădăcinile mele începeau să dispară și simțeam instinctiv că aveam nevoie să trăiesc și să o iau de la zero… Cât de greu poate suna! Viața ca în film și filmul ca în viață.

Aveți un pictor preferat? De ce?

Pictorul meu preferat este chinezul Zao Wou-Ki și ceea ce îmi place la pictura lui este modul în care reprezintă arta abstractă cu tentă lirică, un pasaj între scrierea și caligrafia chineză și arta modernă europeană. Pânzele lui enorme reprezintă un fel de peisaje ale sufletului interior. O incursiune în adâncimile psihicului și legătura cu natura de cele mai multe ori furtunoasă. Mă regăsesc uneori în maniera lui puțin haotică dar foarte pasională în tusele de culoare pe care le așterne repede ascultându-și impulsul interior. Admir și pictura clasică flamandă (Vlaamse primitiven) și pictorii renascentiști. Gerard Richter rămână mereu un punct de referință pentru mine și faptul că folosește cu atâta măiestrie accidentalul este pentru mine un maestru. Pictorii pe care îi admir fac parte din „familia mea” în sensul că dacă arta lor mă îndeamnă la meditație dar mă și provoacă intelectual, atunci învaț enorm de la ei și mă simt pe aceeași lungime de undă. Acest lucru îmi dă aripi să zbor mai departe și să evoluez în arta mea. Nu sunt niciodată mulțumită cu ceea ce am realizat în artă, îmi doresc să ies din zona mea de confort și să experimentez cât mai mult!

Ce influență au criticile asupra dumneavoastră?

Critica poate fi constructivă sau destructivă! Observ cu câtă ușurință pot unii să-i atace pe conaționalii lor și să nu vadă unele lucruri care sunt atât de evidente. Cuvintele pot să ucidă se mai spune. Am uitat să ne uităm unii la alții, să ne privim sincer în ochi atunci când suntem plini de critică. Desigur că atunci când greșesc și observ asta doresc să pot merge mai departe și să construiesc ceea ce am de făcut fără regrete. Dar am avut în viață și momente când am pierdut pentru că nu am știut cum să reacționez adecvat la o critică și am luat-o prea personal. Detașarea și luarea de la capăt a unui lucru pe care nu l-ai dus la bun sfârșit este de fapt lecția de viață de care toți avem nevoie. Adevărul oricât de incomod ar fi ne poate deschide ochii și ne poate trezi la realitate uneori, depinde și de situația în care te găsești.

Cum s-a numit primul tablou pe care l-ați pictat?

Primul tablou pe care l-am pictat… nu știu dacă îmi mai amintesc! Poate am desenat până acum sute de desene și de picturi de la dimensiuni mici până la câțiva metri, pictură murală bisericească în România. În facultate am pictat portretul unui model feminin pe care îl pot considera prima mea încercare de a portretiza pe cineva.

Pe lângă pictură, mai aveți și alte pasiuni?

Pasiunea mea este pictura de șevalet dar și psihologia, istoria artei, filozofia, argumentația și sociologia. Într-un cuvânt îmi plac foarte mult cărțile și să fiu informată. Calitatea cea mai de viitor după mine este să te adaptezi repede la orice situație din viață și să accepți că numai căutând și explorând în jurul tău cu ochi de copil și cu aceeași curiozitate putem rămâne tineri sufletește. 
Progresul meu în viață este anacronic. Nu am căutat să mă îmbogățesc material, consider că sunt puțin împotriva valului care aleargă cu orice preț să acumuleze bogații materiale și interiorul lor este un mare gol sufletesc. Bogăția spirituală este mult mai importantă pentru mine și îmi place să cred că va veni și o perioada când ne vom face timp să privim înăuntrul nostru și să ne „curățăm” și sufletul și nu numai fața cu produse cosmetice costisitoare. 
Urmăresc cu tristețe dramele tinerelor femei care se „identifică” cu modelele de la Hollywood și care își lasă corpul, fața pe mâna unor chirurgi. Prețul plătit este pierderea identității și aici aș putea da exemplul cărții lui Paul Verhaeghe „Identitate” care ilustrează tocmai această pierdere de identitate. Schimbarea totală fizică în numele unui ideal de frumusețe impumutat nu face decât să creeze o prăpastie între înfățișarea dinainte și cea nouă. Chestia pierderii de identitate poate cauza probleme psihologice majore și necesită în unele cazuri tratament psihologic de specialitate. Avem destule exemple și din lumea mondenă românească unde vedetele „fabricate” parcă pe bandă rulantă par că trăiesc într-o altă lume, desprinse de realitate. Pierdera valorilor și ascensiunea pe scara vieții sunt alte probleme de discutat dar poate cu altă ocazie.

Ce anume vă inspiră în realizarea unui tablou?

Când pictez un tablou mă simt ruptă total de realitate. Este absolut necesar să „trăiești” și să îți asculți corpul, respirația, să fii concentrată total pe ceea ce vrei să faci în acel moment. Dacă vrei mă simt ca într-un fel de transă „flow” și este de ajuns uneori să ascult muzică, sau să îmi amintesc de ceva plăcut din viață sau pur simplu să mă gândesc la un film. Sunt de fapt concepte pe care eu le „desenez” mental și care îmi creează un spațiu unde pot să fiu liberă să acționez așa cum doresc. Mă poate inspira și un asfantit de soare, sau ninsoarea cu fulgi mare, motivele populare românești, dansul Ciuleandra, etc. Starea mea de spirit este de fapt o formă de dialog cu mine însămi și cu lumea înconjurătoare. Felul în care eu rezonez și mă identific cu subiectul abordat până la contopire uneori mă ajută să vizualizez ceea ce vreau să realizez. 
Imersia este o altă metodă de a rezona cu publicul care poate să aibă  datorită picturii tale anumite stări sufletești. Există desigur o energie, un fluid care poate circula invizibil între tine ca artist și public. Mi se întâmplă chiar să observ că atunci când sunt întrebată ce am vrut să reprezint în lucrarea mea să las privitorul să vorbească și să își spună părerea. Este ca și cum lucrarea abstractă poate fi „pictată” întâi de artist prin prisma concepției lui și apoi „recreată” de privitor care îi poate da lucrării valențe și simboluri noi.

Cum este viața de artist emigrant în Belgia? 

Viața de artist emigrant în Belgia nu este ușoară pentru că aici poți avea mai multe meserii ca să poți subzista. A trăi din arta pe care o produci este pentru mulți dintre artiștii pe care îi cunosc un vis frumos dar imposibil de realizat. Management, marketing sunt două concepte care au de a face cu publicitatea artistului și nu cu valoarea lui că și artist. Am întâlnit artiști care pictează subiecte foarte demodate și practic nu au un stil al lor, copiile (ne)reușite îi ajută să își vândă lucrările la prețuri mici și totuși sunt prolifici. 
Se pune prea mult accent pe „consumerism”, pe artă de consum și cea digitalizată lipsite de emoție și de inspirație artistică. Acele „opere” de artă pe care le poți „consuma” și sunt foarte dominante dar care vor dispare la fel de repede cum au apărut. Instagram, FB, Twitter, Pinterest toate aceste canale abundă de asemenea „prefabricate” unde figuri excentrice afișează un soi de poză provocatoare și lucrări care sunt la limita kitschului. 
Standardele mele în artă sunt poate mai sus și consider că a face carieră în artă necesită un volum uriaș de muncă, de sacrificiu și gândire analitică că să poți reuși. Îți trebuie ani și ani de studiu intens și voință de a reuși în domeniul ales. Cultura belgiană nu este deschisă artiștilor emigranți. Deși poți să te bucuri ca și emigrant de posibilități de afirmare artistică totuși galeriile de artă și înainte de Corona erau închise pentru artiștii care își doreau reprezentanță și contracte cu aceste galerii. Expoziții de artă am deschis în România la toate galeriile mari din București – Căminul Artei, Teatrul Național, Palatul Parlamentului, Orizont, etc unde vindeam lucrările de grafică și pictură de dimensiuni mici foarte bine. O dată ce am emigrat am luat-o practic de la zero! Dar am reușit să expun în UK la Hilton în Londra și în Dusseldorf. În septembrie voi avea o expoziție în Lisabona, Portugalia.

Ce regrete aveți?

Îmi doresc să fiu mai bine înțeleasă de publicul românesc și, sinceră să fiu, îmi lipsește publicul românesc din România unde mă simțeam bine și care îmi încărca bateriile. Da, acesta este regretul meu în prezent: am deja cursanți belgieni și clienți belgieni dar nu români.

Aveți vreun motto după care vă ghidați?

Motto-ul meu este: „să privești înainte mereu și să nu îți fie frică de provocările vieții. Chiar și atunci când cazi și te simți îngenunchiat, să te ridici și să mergi mai departe.”

Ce sfaturi i-ați da unui tânăr la începutul carierei sale? 

Tinerilor care își încep cariera le-as spune să aibă curajul de a fi ei înșiși și de a experimenta mult în viață și de a caută răspunsurile la întrebările pe care le au. Sistemul de învățământ din Belgia este bun și cred că oferă o paletă largă de posibilități pentru cei care își doresc o carieră artistică. I-aș sfătui să călătorească mult și să stea deschiși pentru tot ce îi înconjoară. Să studieze anatomia umană pentru a fi în stare să deseneze un corp omenesc, să studieze și să simtă pulsurile naturii cu atenție și simț de observație. Din martie voi începe cursurile de desen/pictură pe pânză de mici și mari dimensiuni, deocamdată online, dar din momentul în care timpul o va permite, voi organiza cursuri în aer liber în Parcul de Recreație Dennenbad. 

Dacă ați putea să vă întoarceți în timp, unde v-ați duce și ce ați vrea să schimbați? 

 Dacă aș putea să mă întorc în timp mi-ar plăcea să fi trăit acum poate o sută de ani și să fi avut ocazia să călătoresc cu vapoarele Red Star Line muzeul unde sunt și ghid turistic. Ar fi o aventură care cred că pentru oricine drumul spre America țară făgăduinței ar însemna ceva.
Marea mă fascinează și în toate picturile mele regăsești culorile apei, mării, albastru, violet, verde, nuanțe de argintiu și culori de pământ. 

 Unde și cum vă vedeți peste un an?

Anul viitor aș vrea să fiu liberă să pot călători fără frică, să fiu în stare să deschid  o expoziție mare la unul din muzeele belgiene.

“Abstraction allows man to see with his mind what he cannot see physically with his eyes… Abstract art enables the artist to perceive beyond the tangible, to extract the infinite out of the finite. It is the emancipation of the mind. It is an exploration into unknown areas.” – Arshile Gork

Drum fără întoarcere
Deasupra mării voi ajunge
Fără să văd și fără să simt
Vântul rece și valurile mării
Voi fi pasăre în zbor peste oceane
Voi fi suflet preschimbat în uragane
Când voi pierde controlul și puterea
Va rămâne doar nemărginirea. – Avdia Van Art

Interviu realizat de Aura Lupu

Aura Lupu este scriitoare, a publicat cărțile „Trăirile Aurei” (volumul I și volumul II) și a participat la două antologii (“Vara Cuvântului” și “Iarna Cuvântului”) apărute la editura ECreator. Scrie și pe blogul personal https://aurablupu.com.