Paștele la Desești

           Nu este nimic altceva viața creștină, decât o continuă pregătire pentru Înviere, iar lucrul acesta este foarte evident la Desești, ca în majoritatea satelor maramureșene, pentru că aici oamenii sunt legați, poate mai mult ca oriunde, de tradițiile străvechi.

           La marile evenimente din viața satului, precum sărbătorile legate de viața omului (botez, nuntă, înmormântare), sau de sărbătorile de peste an, ba chiar și la muncile câmpului de multe ori, oamenii de aici poartă cu mândrie veșmintele tradiționale pe care nu le consideră doar frumoase, ci și adevărate obiecte magice, care te obligă să-ți cunoști și să-ți respecți originile, dar în același timp și să le faci cinste prin comportamentul tău, după cum ne sugerează și zicala „Poartă-te cum ți-i portul”.

           Primăvara viața sătenilor noștri se scurge în funcție de marea sărbătoare a Paștelui, dar și de muncile câmpului.  Pentru pământ deseșteanul are un respect adânc. Pământul este asemenea unei ființe vii, nu numai pentru că săteanul îl iubește, ci și pentru că este dătător de viață: din pământ și din sămânță va crește o nouă plantă cu rod binefăcător. Nu întâmplător, din pământ va da rod bogat grâul, cel care e simbolul învierii.

           Dacă până miercuri în Săptămâna Patimilor bărbații sunt văzuți adesea pe câmp, la arat, din Joia Mare se opresc pentru a ajuta la treburile gospodăriei și pentru a mearge la biserică la cele 12 Evanghelii.

           Reprezentativ este faptul că deseștenii, pentru a aștepta Învierea, își fac curățenie și ordine în casă, pe lângă casă, dar mai ales în suflet. Casele se pregătesc, se spală precum omul de păcat, se înnoiesc, dar și oamenii își pregătesc straie de sărbătoare și se purifică ținând post și ajun, dând pomană, făcând un bine celor care au nevoie și mărturisindu-și păcatele spre iertarea lor.

            Îmbrăcămintea lor trebuie să reprezinte și să se armonizeze cu sărbătoarea. Dacă în perioada postului „cămeșa” este cu „bezeri” mai mici, cu „pogmeți” la gât și la umere mai puțin colorate și mai puțin elaborate, „zadiile” sau „sumna” de culori mai închise și pieptarul de culoare neagră, ca simbol al tristeții și al pocăinței, în perioada sărbătorii, în special din a doua zi de Paște, îmbrăcămintea deseștenilor oglindește bucuria.

           De marea sărbătoare totul capătă lumină. Bucuria învierii e dată nu numai de slujba bisericească, ci și de hainele în culori vii și cu broderii mai mari și mai colorate. Cel mai prețios veșmânt este cămașa, pe care fetele sau femeile, începând din perioada Chișilegilor, o fac prin multă muncă, prin multă răbdare și multă dragoste. Și cum tot ceea ce este făcut din dragoste și cu dragoste nu poate să fie decât foarte reușit, rezultatul lor este, de cele mai multe ori, de invidiat. Și zadiile sau sumnele sunt mai colorate, iar cojocul, purtat de feciori și fete, prin culorile sale vii este un adevărat simbol al vieții și al bucuriei.

         Apogeul pregătirilor îl reprezintă Săptămâna Mare, Săptămâna Patimilor. Acum casele trebuie să fie primenite și înnoite, fiind împodobite și ele cu cele mai frumoase și mai colorate obiecte,în general făcute de mâna femeilor din sat. Odată ce casa a fost aranjată, gospodinele se pot gândi să pregătească și o masă îmbelșugată. Deși produsele pregătite sunt fără număr și inspirate tot mai mult de bucătăria modernă, Pasca, cozonacii și ouăle roșii sunt la loc de cinste. Nu uită nimeni să pregătească și colacii de dat “pomană” celor mai puțin norocoși.

         Pasca este pâinea cea spre ființă, născută din munca omului și transformată de o mare taină în trup al Domnului. Capacitatea creatoare a femeii este pusă aici în valoare, căci ea creează, așa cum Dumnezeu a creat omul după chipul și asemănarea lui. Și, dacă Dumnezeu și-a însuflețit creația suflând viață asupra ei, omul își însuflețește creația arzând-o în cuptor.

        Ciclul vegetal al grâului, pornit cu sămânța semănată și închis cu cea recoltată, poate fi asemănat cu viața omului, cu nașterea și moartea sa. Dar biserica ne învață că nici grâul și nici omul, fără Sfânta Înviere nu și-ar găsi rostul pe Pământ.  

Lucia Ileana Pop

Lucia Ileana Pop a publicat volumul de poezie în ediție bilingvă româno-italiană “Scântei de suflet/Scintille dell’anima” (2020) și traducerea din română în italiană a volumului de poezie ”Dopamină în alexandrini/Dopamina în alessandrini” de Darie Ducan (2020); colaborează cu diferite publicații din Italia și din România unde publică articole, eseuri, poezii și traduceri în română și în italiană; se regăsește printre poeții incluși în Poetry Sound Library.