Tăceri
Sub geana serii gânduri curg
Pe unduiri de ape tulburi
Le strâng, le-alung, se-ntorc, se scurg
Topind tăcerile sub ziduri.
Din lacrimi picurându-mi dor,
O ploaie răscolește zarea,
Descălecând din timp, un nor
Mă infrățeste cu-ntristarea.
Urlând cu forță, vântul crud
Îmi scrijelește răni sub coaste,
Iar karma-mi desenează-n nud
Trecutul lumii cu angoase.
Unde sunt eu, dar cine sunt?
Unde mi-e umbra răstignită?
Ce piesă joc? Ce amănunt
Mă definește peste clipă?
Săgeți de întrebări țintesc
La poarta împietrită-a nopții,
Demoni căzuți pecetluiesc
Ispitele pe cercul sorții.
Parfumul zilelor de ieri
Sub perna gândului se-așează
Și-n timp ce ierni albesc sub cer
Tăceri în dor mă colorează.
© Simona Prilogan
Imagini anncapictures, Pixabay
Simona Prilogan: „Scrisul a venit ca o compensare pentru ceasurile în care emoțiile, gândurile și ideile se doreau exprimate. Întru multă bucurie, lumina și adevăr. Pentru că dincolo de alergările cotidiene, rămânem noi cu noi înșine. Să ne vindecăm de toate durerile lumii și să ne înmulțim speranțele”.
Răspunsuri