Tradiţii culinare de toamnă în Belgia

Dacă m-ar întreba cineva care este anotimpul meu preferat, aș răspunde fără să mă gândesc prea mult toamna. Nici eu nu știu de ce, poată datorită faptului că sunt născută în septembrie. Deși nu agreez nici ploaia nici frigul, e ceva din atmosfera toamnei care îmi place în mod deosebit. Poate frunzele care se colorează în zeci de nuanțe, poate ziua care devine mai scurtă și te invită să stai în casă la căldură și să coci o plăcintă de dovleac, căci despre dovleac voi vorbi mai jos. Oricum, îmi place toamna și cu atât mai mult în Belgia.

Când eram mică în România, înainte de importul Halloween-ul, toamna nu erau prea multe sărbători între culesul viei la sfârșit de septembrie și Crăciun. De altfel, postul Crăciunului impune de la sine o perioadă lipsită de fast. Dar în Belgia, toamna se sărbătoresc roadele pământului iar oamenii se pregătesc de venirea iernii prin tradiții cum ar fi culesul de ghinde și castane sau sărbătorirea tuturor sfinților (Toussaint), care are loc pe 1 noiembrie. De fapt, perioada de trecere la luna noiembrie este punctată prin diverse evenimente în multe din culturile occidentale, Halloween-ul căzând în ziua de 31 octombrie. La noi se sărbătorește sâmbăta morților în aceeași perioadă. Toate aceste manifestări sunt de fapt ocazii pentru a-i comemora pe martirii care și-au dat viața pentru religia creștină și, în general, pe toți oamenii care au plecat dintre noi, membri ai familiei sau prieteni, la care ne gândim în continuare și pe care încercăm să nu îi uităm. Fiecare cultură punctează în manieră proprie acest eveniment, Halloween-ul răspândit de irlandezi având mai mare impact mai ales în rândul copiilor datorită abordării ludice a acestei relații cu cei trecuți în neființă.

De Halloween, am mâncat prima dată la Bruxelles supă de dovleac, care mi s-a părut, bineînțeles, delicioasă. La abația Rouge-Cloître, un loc deosebit de frumos din capitala Belgiei, se organizau evenimente de Halloween pentru copii. Aceștia trebuiau să parcurgă un traseu prin grădina foarte mare a abației și să găsească niște indicii pentru a reconstitui rețeta de supă a vrăjitoarei care îi aștepta la ieșire. Indiciile erau cuvinte ascunse prin diverse locuri ale grădinii, cum ar fi livada sau lacul, la care trebuia să ajungi lăsându-ți frica la o parte, pentru că pe drum te puteai întâlni cu vreo fantomă care cobora dintr-un copac sau chiar cu vreun mort-viu perfect deghizat. Am fost de câteva ori cu băieții la acest eveniment unde, la sfârșit, dacă spuneau cum trebuie rețeta primeau dulciuri, iar adulții puteau degusta delicii culinare locale, cum ar fi supa de dovleac.

Am fost surprinsă atunci să aflu cât de bună era această supă pentru că amintirile mele în legătură cu dovleacul erau toate dulci. Într-o vreme când nu se găseau ciocolată sau bomboane, dovleacul umplea casa de un miros minunat când era copt într-o plăcintă sau direct în tavă la cuptor cu puțin zahăr deasupra. Belgienii nu prea îl folosesc în deserturi, ci mai degrabă ca legumă în diverse mâncăruri sărate, cum ar fi supa sau tartele. De altfel, pot spune că belgienii și francezii au un adevărat cult al dovleacului, care poartă nenumărate nume în funcție de formă. Chiar dacă în general dovlecii se numesc courges în limba franceză, ei se deosebesc astfel: citrouille, adică dovleacul mare, rotund și portocaliu, recunoscut adesea din decorațiunile de Halloween, potiron, care seamănă cu primul tip dar este mai alungit și are o culoare mai roșcată, potimarron, varianta mai mică a potiron-ului și butternut, care are forma unui titirez și este mai galben. Fiecare dintre aceste variante diferă prin gust și consistență, așa că nu pot fi folosite în orice tip de mâncare. Eu am descoperit asta în bucătăria proprie, când am vrut să coc butternut la cuptor. M-am trezit cu niște bucăți făinoase de dovleac, tari și fără gust, așa că am încercat mai apoi cu citrouille, care mi-a adus aminte într-adevăr de gustul copilăriei.

O altă rețetă pe care am încercat-o a fost supa, care mi-a reușit din prima, probabil că am avut noroc să nimeresc bine varianta de dovleac. Oricum, vă recomand să îl folosiți în diverse mâncăruri, și dacă duceți lipsă de rețete, vă puteți inspira din bucătăria belgiană. În acest sens, vă pot împărtăși trucul meu pentru a găsi rețete locale și cu rezultat garantat. Lanțurile de magazine, cum sunt Carrefour și Delhaize, publică regulat reviste cu rețete care sunt distribuite în mod gratuit în magazinele lor, iar posturile locale de televiziune au și ele emisiuni de gătit. Fără a merge la restaurant, mai ales în perioade dificile cum este această pandemie, putem să savurăm acasă produse ale bucătăriei locale. Și dacă tot vorbim despre delicii din această țară plată, cum le place belgienilor să spună, am să vă împărtășesc câteva informații și despre marțipan.

Chiar dacă se găsește în timpul anului în magazine, mi se pare cel mai potrivit să îl degustăm toamna, pentru că este un desert destul de consistent, dar potrivit când afară plouă și se face frig. Marțipanul, adică pasta de migdale, se găsește învelit în ciocolată sau simplu, de cele mai multe ori luând forma unui porculeț roz. M-am întrebat de mult ori de ce îl găsim sub această formă și iată că am găsit pe internet explicația. În Germania, să ai noroc se spune ‘Schwein haben’, tradus mot-à-mot, să ai porc, pentru că acest animal reprezenta bogăția și abundența unei gospodării. Oamenii își ofereau astfel pe 1 ianuarie porculeți făcuți din marțipan pentru a-și ura noroc în noul an. Cum Belgia se găsește la confluența mai multor culturi, mi se pare acum normal să găsim și aici porcușorii roz de marțipan pe care îi putem degusta în fiecare zi a anului, nu numai de 1 ianuarie. Marțipanul stă și la baza unor deserturi foarte bune care se găsesc în spațiul francez numite tarte cu frangipane, umplute cu pasta de migdale dar și cu gem, de obicei de caise. Și să nu uităm renumita gallette des rois, despre care am mai vorbit în alt episod. Și nu vreau să închei acest periplu gastronomic, care ne poartă de multe ori printr-o zonă mult mai largă geografic față de granițele statale ale Belgiei, fără a vă invita să degustați marțipan copt la cuptor, o delicatesă din Valonia care mie îmi place, ați ghicit, foarte mult.