Cuvântul care își dă lumina

„Dacă aş avea obiceiul de a izbucni din coaja unui cuvânt pentru care nu am cuvinte, să trec dincolo de cuvinte – în curgerea liberă a ordinii creată din cuvânt -, ce extrem de vechi şi veşnic nou aş fi, într-un cuvânt din misterul cuvântului!”

În amploarea acestui privilegiu, care îmi trimite drumul, Cuvântul este locuința nemuririi. Este esența construcției și nucleul magic al echilibrului. Și mai cred că timpul nu este altceva decât Arca cuvântului. Acea rădăcină magică de adevăruri ascunse. Un capăt de timp, ca un capăt de loc, unde mă scriu din interiorul acelei matrice extraordinare, care creează adâncimea și întinderea înțelegerii profunde a cunoștințelor profunde.
Este necesar să ai un loc – ca un nume curat -, unde să vezi din cuvânt. Să te sprijini pe înțelepciunea și principiile cuvântului, scris în culoarea cunoașterii.
În condeiul meu, în scrierile atribuite mâinii mele, există o femeie şi vocea ei. Ca un titlu care începe poezia. Atingibil, meditativ, intens.
Condeiul! Un etern credincios. Lacom de cuvânt.
Cu puterea lui, am auzit cuvântul altfel decât lumea.
Mă îndrăgostesc de un cuvânt sărutat de soare, de aceeași lumină de lună… Și apoi, de imnul lor cosmic – replicat pe Pământ.
În spațiile pe care le-am lăsat între rândurile mele, iubirea, eternitatea ei și secretul ei, așteaptă ca o rugăciune nevinovată. Căci, ce este iubirea, dacă nu acel cuvânt incalculabil – de o frumusețe rezonantă până la esență și o fidelitate neclintită -, scris pe sufletul universului, pe care să-ți risipești admirația?
Eu, și pagina, ne-am întâlnit în timiditatea unui cuvânt – ca în visul unui copil -, când m-am sprijinit de pieptul unui cuvânt ca să umplu cu sunete sufletul.
Cât poate încăpea într-un cuvânt?
Atât cât de departe poți ajunge cu ochii interiori. Atât de departe cât poți scrie dragoste… cu dragoste.
Iubesc modul lor tăcut de a-și exprima consimțământul, cu o stăpânire de neînvins; înrădăcinat în subiectul scris și trăit. În acea stare profundă de frumusețe – ca un punct de sensibilitate -, mirosul lor îmi umple versul infuzat cu dulcea lor respirație. Ca un secret care se dezvăluie din întuneric – când lași lumina sufletului aprinsă.
Ascult ce mi-ar putea spune un cuvânt. Și poate că este din nou o poveste. Las cuvintele să cadă. Picătură cu picătură. Toate au un sunet frumos, care mă sună. În acel sunet tăcut, o poveste începe să curgă ca apa căruia îi este. O picătură din cântecul său plin de sens. Și toate sunetele, perfecte, naturale, sunt cuvinte care fredonează, apoi, se fixează pe o bucată de hârtie brodată, lipită de interiorul meu. Mă fac să mă simt acolo cu adevărat.
Un cuvânt este o lume. A înțelege povestea unui cuvânt, înseamnă a înțelege povestea întregului: prin potrivirea şi amestecul acelor taine topite, care perlează întreg sensul din care curge întreaga lume tangibilă, spunând frumusețea înfățişării.
Cuvântul! Toți trăim în visul lui: oameni, locuri, anotimpuri, secole, milenii. În această lume a frumuseții sonore, cu o multitudine de sunete care fredonează atât de adânc în cântecul sufletului și atât de sus de iluzia timpului…
În această entitate muzicală care ascunde inevitabil o minune ascunsă, poveștile noastre – oamenii lumii -, încep. Povești care curg în clepsidră pentru un moment evanescent, pentru un simplu moment. Dar atât de etern în esență! De la o simplă țesătură, la o mătase de o intensă epifanie existențială.
Căutându-te în tăcere, te vei găsi în sunet.
M-am îndrăgostit de tăcere, în tăcere. De liniştea tăcută dintre cuvinte; aranjându-le, în aşa fel, încât, să existe suficient spațiu să respire… să respire ca focul.
Nu încerc să le explic. Nu estetizez.
Şi povestitorul, care povesteşte toate astea, le ia cu el oriunde merge: nu în adâncul unei librării, ci, în darurile unice ale sufletului.
Unele neterminate, altele desăvârşite. Căci, există mângâieri, şi există nelinişti.
Cuvintele îşi doresc emoție.
Sunt în colțul fiecărui cuvânt care are colțul meu de lume. Un spațiu sacru: ca predica unui crin.