Arta – dimensionalitatea unei emoții

Există mai mult decât se vede.
Există ceva în intuiția noastră fluidă, unică. O expansiune a simțurilor care ne domină gândurile și se concentrează pe alchimie, pe Nașterea imaginației. Imaginația inepuizabilă, de o agilitate fantezistă.
Există un „nu știu care știe”, care ne ridică dincolo de obișnuit. Ceva care face timpul să se simtă diferit, întocmai unei piese muzicale în formă vizuală. O experiență emersă într-o temporalitate care poate vorbi fără a fi întreruptă.
Dincolo de vizibil, arta oglindește complexitatea sufletului uman. Spectaculos, misterios.
Frumosul și fragilul, durerea și extazul coexistă în aceeași tensiune creatoare. O sagacitate a sufletului pentru a demonstra complexitatea sa creatoare, căci prin ramurile sale emoția trece, se scurge, rămâne.
În artă, de la plat la sculptural, nu fixăm elementele, ci emoțiile – care pot inciza secrete ale sufletului în fiecare lucrare -, iar când acestea devin tactile, o capodoperă se naște.
Pentru a transmite emoția, e necesar ca arta să fie trecută prin „chinurile” frumosului devastator, să perforeze cu o forță subtilă mișcarea ritualizată a propriului mesaj vizual, unic.
Frumusețea inerentă a sufletului este inspirația expresiei artistice cristalizate în orice element folosit, și toate împreună împrumută atingerea umană, se îmbrățișează unul în celălalt pentru a trezi căldura în venele fiecărei lucrări.
Îmi place să spun că emoția este șoapta nefiltrată a sufletului, portretul lui complex, multistratificat, unde nu se poate fugi de sine.
Fiecare piesă poartă lumina sau umbra artistului. Acea frântură de artă este forma și limita sufletului său, o energie incandescentă, „nebunia” fertilă care comprimă focul interior într-un spațiu finit.
Arta, ca verb și ca substantiv, simbolizează universalitatea misiunii, o formă liberă a sufletului în căutarea propriei expresii.
Adesea uimiți, uneori scandalizați, după cum o demonstrează atât de persuasiv, arta i-a făcut pe oameni să stăpânească capacitatea de a-și transmite stările emoționale cu abilitățile unui țesător, stări ce încarnează vitalitatea uimitoare a naturii umane.

Arta este durere și forță, o forță „în care timpul însuși poate face parte din expresie”, spune Manuel Mathieu.
În inevitabila mișcare a timpului, marmura, lemnul, sticla, metalul, pânza – atât nemișcate, cât și tăcute – nu pot rămâne ceea ce sunt. Bucuria și durerea vopselei, frumusețea translucidității sticlei, țipetele pietrei, relația tandră a lutului, complexitatea bronzului, țesătura abundentă a pânzei, natura stratificată a lemnului, forța durabilă a oțelului spun povești despre lucruri care traversează timpul.
Arta conturează frumusețea și fiorul, chinul și tragicul, rugăciunea și violența. Genial, tulburător!
Este o istorie a emoției și a vulnerabilității, e căutarea sublimului hipnotic, unic, imposibil de imitat.
Când ne pierdem voit în actul de creativitate pură, renunțăm la părți din noi care se întorc schimbate, fără a sacrifica masivitatea emoției. Fragilă, dar practic indestructibilă, emoția este piesa de umanitate artistică. Când pasiunea pentru artă este aprinsă de o intenționalitate a sensului, oferă o interioritate impregnată de un spirit eclectic, emoția întrupându-se ca esență a expresivității, ca o reverență solemnă a sufletului, adresată artistului pentru a îndoi regulile.

Glorioasă sau tragică, arta îmbrățișează nuanțele subtile ale lumii noastre interioare. Îi simțim atmosfera, o construcție psihologică minuțioasă a ruinelor existente în noi – acolo unde am lăsat toată durerea sau retragerea -, un amestec neobișnuit, reinventat de autor, care își schimbă perspectiva și străbate Totul. Un sentiment personal ce rafinează acel limbaj vizual care șoptește ca un fluture, dar care erupe ca un leu.
Călătorim în această combinație a obsesiei minții și a fragilității sufletului, devenind absorbiți de spectacol. O lume care se simte reală, care ne „cimentează” elegant, cu o strălucire totală și cu frânturi de grație divină.
Arta este a acelora care, pentru o lungă clipă, au încercat să oprească frumusețea în timp și timpul în frumusețe prin dimensionalitatea unei emoții. Arta, însă, ca și viața, refuză să stea pe loc.

sursa foto: Autor necunoscut, sursă online

N. red. – Dacă dețineți drepturi de autor pentru această imagine, vă rugăm să ne contactați pentru creditare sau retragere.