Nu trăi după tipare!

Trăim prin tipare….

Ne naștem, urlându-ne dreptul la viață, unici, fără grija zilei de mâine. Ca, apoi, să fim prinși în creuzetul vieții…
Murim interior prea simplu, uitând să mai credem în valori, în culorile cu care visele păreau atât de aproape, în iubire…
Ne îmbălsămăm cu tot gudronul rămas de la predecesori, neatenți la „anchilozeala” relațiilor.
„Purtăm” aceleași „măsuri” la hainele vieții, avem măști, alegând în neștire… să fim ca ei.
Există un glisando între reperele vieții, ce, parcă, ne pironește aripile de înger pe care le aveam cândva: familie, job, prea puține „destinații” în care sufletele să se poată regăsi în tihnă, cu înțelegere, încredere și speranță.


Ne întâlnim frugal, iubim patetic de apatic, uitând că, odată, Adam și Eva aveau toată lumea numai a lor…
Nu mărul a stricat frumusețea din Rai – el a fost doar acarul Păun -, noi, oamenii, ne ferim să dăm sens vieții pe Pământ; trăind prin tipare. De aceea, nu mai știm să alergăm la întâlnirea cu destinul!
Nu vrem, ori nu putem, să dăm frâu liber iubirii, desăvârșind crezul nostru pe Pământ.
Ce simplu ar fi să ne iubim întâi cu ochii, privirea devenindu-ne Calea Lactee… ca, apoi, fără să amăgim femeia, s-alegem doar frumosul din ea.
Atingerile să nu fie reflexe barbare, fără suflet, iar suspinele să-i devină doar amintiri de fericire.


Sărută-i palmele, bărbate!
Desfată-i simțurile cu priceperea celui ce vrea, înainte de toate, să-i cucerească sufletul!
Mângâi-o, fără motive aparente; ascult-o, încearcă s-o înțelegi sau, cel puțin, acceptă-i trăirile. Ocrotește-o, respect-o, fii bărbat în toate aspectele!
Iubește-o, ca și când numai dragostea voastră ar fi pe Pământ!

Nu trăi după tipare…!

sursa foto: pixabay

Articole asemănătoare

Radiografie

De multe ori, viața ne constrânge să devenim puternici sau, din contră, ne frânge.Nu știu dacă fericirea e scrisă-n stele ori dacă alinierea planetelor poate…

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *