Ție, Patria mea!

Chip de lut întors spre fereastră,
Spre o lume și neagră, și-albastră;
Chip de lut întors spre zenit,
Spre un cer pustiit, părăsit;
Chip de lut cu speranțe deșarte,
Cu nopți albe, cu visuri, cu șoapte…

Cine ești? Cine-ai fost? Oare știi?
Ai păstrat un album cu copii?
Cu el, și cu ea, și cu tine,
Adunați, risipiți pe coline?

Ai jurnal cu povești și cu flori,
Cu istorii de-amor și fiori?
Ai un trandafir ofilit? O narcisă
Presată? Un catren dăruit?

Chip de lut… ești ca mine.
Ești ca el, ești ca noi, ești ca tine!
Chip de lut… ești țărână și apă,
Și ești sânge, muzică, daltă,
Și ești mare, ești piatră, ești ram;
Ești sădit, înflorit… ești din neam!

Un fir de nisip pământesc,
O inimă, pe tărâm românesc.

sursa foto: pinterest, Timpul Bruxelles