Timpul nu judecă pe nimeni

E greu să stăpânim cu adevărat amintirile; sunt clipe magice în care reușim să scriem viitorul, hrănindu-ne cu ce este mai frumos din noi înșine, din ce am fost și, mai ales, din ce am devenit. În rest, ne amăgim că suntem proprii noștri stăpâni, fiind nevoie câteodată doar de un sunet sau de o imagine pentru a începe furtunile memoriei.
RENUNȚAREA… fuga de tine însuți, drumul spre nemișcarea sufletului, banalul plin de cuvinte goale și fără de viață, liniștea relativă și ternă ce împietrește sufletul, traiul făcut cu măsura ce nu știe a-și da foc din dragoste de viață, renăscând, apoi, ca pasărea Phoenix.
Timpul nu judecă pe nimeni, vine însă momentul în care dai drumul benzii de magnetofon și retrăiești momentele în care ai simțit că ești om, că dragostea vie nu e o poveste și-atât, și că totul părea că are sens.
Iubește atât cât se mai poate și nu blestema ce nu poți duce; în fiecare, destinul ne picură din cerneala vieții ceea ce ne este scris!
Uneori, mă agăț de câte un gând ca de o rază de speranță. Refuz să-mi construiesc raţionamente bazate pe logica rece, depășind momentele de îngheț prin voinţa sufletului, colorându-mi gândul cu optimism şi cu cădura inimii mele.
Reîmprospătarea sufletului poate dilua regretele, dezamăgirile sau visele ce par nerealizabile, făcând loc emoțiilor vibrante, pozitive.
De ce să nu credem că vom întâlni fericirea? De ce n-ar putea poveștile să se întâmple în realitate şi să aibă final fericit, indiferent de obstacolele ce par de netrecut, iar dragostea adevărată să se contopească cu răsărituri eterne de poveste? Privind viaţa ca un loc magic, minunat, nu ca pe o povară, putem transforma ordinarul în ceva extraordinar… ca şi când…
Sunt gesturi în iubire ce nu trebuie explicate, cuvintele mai mult stricând, decât adunând două inimi.
Uneori, ceva lipseşte şi nu lasă puzzle-ul dragostei să se împlinească; poate un contratimp, ce nu şi-a spus încă ultimul cuvânt, poate o îngâmfare a destinului, ce-şi lasă cu greu poveştile să se rescrie, poate unul dintre cei doi, ce încă are rădăcinile prea prinse de trecut, ori poate, pur şi simplu, „bad karma”, fără nicio motivaţie anume.
Dorinţa de împlinire este una dintre laturile umane ale fiecăruia, căutarea sinelui în desăvârşirea lui fiind motivul pentru care rostogolim sentimentele de-a dura, pe aleea vieţii, lăsând, parcă, orice rezultat să fie posibil, ştiind că nu putem permite să ne minţim singuri.
Alteori, uităm să mai ascultăm metronomul propriului destin, punând la bătaie toate energiile, doar-doar vom găsi vâlvătaia cu care sufletele să se călească, arzând unul altuia ca într-un dans al vieţii şi al morţii. Şi bine facem să ne permitem clipe de răgaz, atunci când fericirea se consumă la masa propriei creaţii. Iar când iubesc, mă hrănesc până în ultima mea moleculă cu viaţa în bucate. Cu de toate!
Viaţa noastră e plină de răscruci, „purtându-le” ca pe nişte cruci, fără de care am fi precum un vapor fără balast, frunză în calea furtunilor…
Plecările din viaţa cuiva – voluntare sau nevoite – nu sunt doar experienţe şi-atât; ne regăsim în celălalt, încercând să aflăm cât de „acasă” ne simţim în sufletul lui, vibraţia cu care „ne avem” fiind turnesolul unei relaţii.
Atunci când „locul” pare devastat, iar credinţele nu-şi mai regăsesc rostul dimineţilor, priveşte în tine şi lasă să-ţi zboare oftatul către înaltul cerului! Izvorul scânteii cu care ai fost binecuvântat va găsi puterea să iasă la suprafaţă. Din drag pentru viaţă şi oameni, doar iubind vei continua să-ţi simţi sufletul viu, „sosirea” celui care te va însoţi toată viaţa fiind miracolul sub care ne naştem.
Se întâmplă, câteodată, să nu mai știi să-ți „citești” destinul… Pierdut pe cărările vieţii şi plin de „fapte” ce nu te mai reprezintă, cauţi cu disperare dovezi care să-ţi ofere certitudini… însă, simplul fapt că te îndoieşti, dovedeşte că-ţi funcţionează anticorpii cunoaşterii de sine.

Pune-ți doar întrebările la care știi să-ți răspunzi, pentru restul, Timpul va fi cel care va decide cum, când și, mai ales, de ce va fi așa.

sursă foto: pixabay