Deputatul Marii Uniri – Teodor (Feodor) Herța

   De apreciat este faptul că unii oameni sunt preocupați și interesați de istoria localității natale, a personalităților marcante care și-au adus contribuția de-a lungul timpului și datorită cărora, astăzi, am ajuns să fim liberi și să trăim într-un stat prosper. În această ordine de idei, îl remarcăm pe Vasile Bumbac din satul Alcedar, raionul Șoldănești, un tânăr interesat de trecutul său, dar și al întregii comunități, care a depus efort și a realizat o cercetare cu privire la una din personalitățile basarabene din localitatea natală care a jucat un rol crucial în istoria neamului. În continuare, urmează cercetarea cu privire la viața și activitatea lui Teodor Herța, deputat în Sfatul Țării în perioada Marii Uniri.

   Familia Herța se trage dintr-o familie de răzeși care s-a remarcat prin vitejie în lupta împotriva turcilor pe timpul domniei lui Ștefan cel Mare. Drept răsplată, prin hrisov domnesc, familia a fost împroprietărită de domnitor cu pământ în zona județului Orhei. Teodor (Feodor), Vasile s-a născut în familia boierului Mihail al lui Ștefan, căsătorit cu Sofia a lui Gheorghe, ambii de confesiune ortodoxă.

   Studiind și cercetând istoria familiei Herța, am descoperit date importante din viața și activitatea lui Teodor (Feodor) Herța. Acesta s-a născut ,conform unor surse, la 2 februarie 1891, iar conform unor acte de la nepoata dumnealui, găsim data de 10 aprilie 1897, ceea ce e puțin probabil, deoarece în spatele unei imagini de-a dumnealui din armata țaristă scrie că a făcut serviciul militar în anul 1912. Considerăm ultima dată de naștere neverosimilă, deoarece era căutat și în România de securiști, pentru că a fost membru al Sfatului Țării în perioada anului 1918.

   Tânărul Teodor (Feodor) a făcut armata în garda personală a Țarului Nicolai al II-lea. După ce a venit din armată, s-a căsătorit cu Agafia Tăut, născută în anul 1899, în jud. Orhei.(Doamna Agafia avea și doi frați: Tăut Erofei și Tăut Vladimir.) Teodor (Feodor) și Agafia Herța au avut doi copii: pe Alexandra Herța (Porubin) și Afinoghen Herța. Alexandra Herța s-a căsătorit cu Porubin Nicolaie Ioan, fiu de preot, absolvent al școlii de cântăreți, născut în s. Vâprova, jud. Orhei, în anul 1915, împreună având o fată și un băiat. Domnul Porubin în perioada 1 martie 1939-1940 a fost dascăl al bisericii din Alcedar, după care a fost mobilizat pe front, iar la întoarcere, din 1945 până în 1946, a activat din nou în calitate de cântăreț, apoi plecând la Odesa și în perioada anilor 1946-1948 a studiat la seminar, după care a fost preoțit pentru parohia Alcedar. Familia sa s-a refugiat însă în România, în anul 1941, el tot acest timp, până în anul 1957, fiind considerat prizonier. Alexandra Porubin, în tot acest timp, a devenit asistentă medicală, angajându-se la spital în tura de noapte. Într-o seară a anului ’57,când a venit soțul ei în România, era la serviciu și, aflând despre aceasta, a lăsat serviciul și a fugit acasă să-l revadă. Afinoghen Herța, băiatul lui Teodor, când a plecat din Basarabia era mic, în România a studiat la un liceu agricol, după care s-a căsătorit și a fost șef la o fermă, unde și locuia.

   Dar aici ne întoarcem la Teodor (Feodor) Herța, care a fost boier prin moștenire, primar și deputat în Sfatul Țării, ales la 2 februarie 1918 de Congresul III al Țăranilor din Basarabia, din partea partidului Național Moldovenesc, mandatul păstrându-l până la 27 noiembrie 1918. El a fost prezent la ședința Sfatului Țării din 27 martie 1918 și a votat Declarația de Unire a Basarabiei cu România. Despre activitatea sa din satul Alcedar nu cunoaștem multe, știm din spusele nepoatei sale, Cici Pescaru, căruia îi povestea mama ei, Alexandra, că familia lui Teodor Herța avea caii frumoșii (unuia îi spunea Stela), avea iazuri și veneau cu căruțe pline de pește de la iaz acasă, avea și fermă de animale, pe scurt, era o familie înstărită. Regretatul Bumbac Ion își aducea aminte că domnul Teodor (Feodor), fiind primar al comunei, mergea prin sat și spunea cu mândrie la lume: ,,eu v-am unit”, lumea mulțumindu-i pentru acest fapt, dar și pentru ajutorul pe care îl acorda tuturor, fiind, în cele din urmă, poreclit – ,,căpitan Tudorică”. Tot el ne povestea că boierul avea vii multe, pământuri pline de grâne și păduri care au fost cumpărate de la Ștăceni, mai dădea pământ în arendă lipovenilor de la Cunicea (sat din r-nul Florești). Plecare lui nu a fost ușoară pentru săteni, spunea domnul Bumbac.

   Începându-se Al Doilea Război Mondial și, venind rușii, boierul a fugit în anul 1940, singur, în România, după care în 1941 a venit și a luat toată familia cu el. Nepoata Cici Pescar, care pe atunci avea 3 ani, își aduce aminte cu emoții cum împreună cu bunicul, bunica, unchiul, mama, și fratele au fugit din Alcedar, doar cu o căruță, lăsând toată bogăția ,,nimănui”. Ajunși la Prut, au fost trecuți pe malul drept cu un pod plutitor, ostașii supraveghindu-i de pe ambele maluri ale râului. Își mai aduce aminte cu zâmbet și de cei doi saci de farfurii, luați de bunica, cu care au ajuns la Iași.

   Ajunși în România, au fost repartizați în comuna Găiești, lângă Pitul, Argeș, unde împreună cu cumnatul său, boier și el din Alcedar, Călugărul Panigratii, soțul lui Iulia Panigratii, sora lui Teodor (Feodor) și Vasile Herța au păscut oile la o fermă o perioadă îndelungată. Pășteau oile doar în timpul săptămânii, sâmbăta și duminica veneau acasă la familii, dar și acolo erau urmăriți de securiști și bolșevici. Doamna Cici, își aduce aminte că bunicul avea o carte cu Sfatul Țării și, când pleca la lucru, mereu îndemna soția să aibă grijă de această carte, ca să nu fie găsită de nimeni, însă soția lui a dat cartea la o vecină ca să fie mai sigură. Într-o seară, a venit un convoi de mașini la casa unde locuiau și, întrebând prin mahala, unde locuiește Teodor (Feodor) Herța, vecina la care era cartea, auzind a dat-o pe foc, probabil de frică, dar și pentru siguranță. Ce se afla scris în acea carte nimeni nu știe, dar se înțelege foarte bine că mereu a fost urmărit de securitatea română, din motiv că a fost deputat și putea destabiliza situația politică în orice moment. Ajunși în comuna Podlogi, datorită cumnatului Panigratii, domnul Teodor (Feodor) a lucrat la vița-de-vie a unu-i mare călugăr din valea Călugărească.

   Despre feciorul lui Teodor Herța, Afinoghen, se cunoaște că a ajuns șef de fermă în comuna Pipera, lângă București, unde își avea și casa, acolo la bătrânețe a mers și boierul Teodor (Feodor) cu soția sa Agafia, care avea frații în România. Soții Herța aveau pensia a câte 300 lei de fiecare.

   Cucoana Agafia Herța(Tăut) s-a stins din viață la 15 august 1969, la vârsta de 70 ani, iar boierul, primarul și deputatul Teodor (Feodor) Herța a stat paralizat la pat doi ani și jumătate, după care la vârsta de 82 de ani, pe data de 2 mai 1972, a plecat spre veșnicie. Ambii sunt înmormântați în cimitirul bisericii Sf. Proroc Ilie, din Pipera, lângă București. Tot aici au fost înmormântați părintele Nicolaie și preoteasa Alexandra Porubin.

   Din păcate, au existat tentative de deshumare, atât de către stat, cât și biserică, pentru a vinde locul pentru groapă altor persoane, necătând la toate probele aduse din partea apropiaților despre personalitatea lui Teodor (Feodor) Herța și a familiei acestuia.