Reflecții asupra relațiilor interpersonale

Pe data de 12 martie 2021 s-a făcut un an de la închiderea hotarelor Norvegiei. Îmi place foarte mult să călătoresc însă, din cauza restricțiilor impuse, ultima călătorie a mea a fost în Italia, în aprilie 2019. Acest lucru mă demoralizează, deoarece înțeleg că vremea virusului nu are de gând să apună, a stăpânit globul și nu se știe pentru cât timp.

După ce s-a născut copilul, am făcut o înțelegere cu partenerul de viață, de a nu călători măcar până face copilașul un an. A venit pandemia, am anulat vizita spre țara de baștină și cu asta basta. Pe de o parte, această decizie a fost una bună, deoarece am evitat atât pericolul provocat de virus, cât și multe alte formalități. Pe de altă parte, au avut de suferit foarte mult relațiile, în primul rând, cu familia, în principiu, a mea, așa cum o parte din familia partenerului meu se află aici cu traiul. Îmi este foarte dor de mama și de sora mea, și, desigur, de frații mei. Am avut gânduri, probabil, ca orice alt emigrant în perioada de acomodare, de a merge acasă cu orice scop și de a nu mă mai întoarce, însă această eră a digitalizării face mai ușor de dus acest dor. Ori de câte ori am nevoie de comunicare, o găsesc pe internet. Păstrez relațiile de la distanță cu familia și prietenii și, cel puțin, situația nu pare atât de sumbră. Ei bine, dar ce facem cu contactul fizic? Omul are nevoie nu doar de comunicare, ci și de contact. Este complicat acest lucru în momentul de față, dar speranța nu moare niciodată. Deși luminița de la capătul tunelului încă nu se vede, sperăm să vină și acea zi, când ne vom face valizele pentru a ne întâlni cu familia și prietenii din țară.

Atunci când am părăsit Chișinăul, am pierdut și contactul cu lumea de acolo, cu unii parțial, iar cu alții definitiv. Vreau să spun că îmi lipsesc foarte mult prietenii din Chișinău și activitățile acestora. Relații clădite frumos, cu experiențe care mai de care, relații de durată. Am avut norocul, să zic așa, deși nu cred în noroc, să cunosc și să lucrez cu oameni extraordinari care m-au susținut și înțeles din prima, iar loc de interpretări nu existau. Ei bine, printre străini e mult mai diferit, lumea devine rece și uneori chiar paranoică, iar relații de prietenie este foarte greu să stabilești. Probabil o să dau din nou vina pe virus, sper ca acesta să nu ne facă, pe noi oamenii, nu doar distanți, dar și răutăcioși. Am cunoscut oameni cu care, deși vorbim aceeași limbă, nu ne înțelegeam și mă trezeam că am ofensat, ori că am făcut ceva cu rea intenție, deși nici prin cap nu îmi trecea acest lucru. Există lume fel de fel, mi-am zis, unii vor să te cunoască, iar alții pun eticheta și nu mai doresc să afle nimic despre tine. Din nou, comunicarea este cheia. Dar ce fel de comunicare? Ei bine, probabil una care să rezoneze cu interlocutorul, deoarece părțile implicate în dialog, deseori, pot veni din cu totul alte sfere și cu filtre personale complet diferite.

Toată viața învățăm, spune o vorbă din popor, iar faptul că am întâlnit oameni diferiți chiar mă bucură. Asta mă face să reflectez și la persoana mea și, uneori, chiar găsesc lucruri care pot fi îmbunătățite.

Așa deci, orice tip de relație poate veni și cu o lecție. Dacă vreți să deveniți mai înțelepți, nu vă temeți să vă avântați în relații.