Încerc să nu confund actoria cu poezia

Interviu cu poetul și actorul Artiom Oleacu

Artiom, volumul cu care ai debutat „Miere pentru toate exponantele” a fost scris la atelierul de scriere creativă „Vlad Ioviță”, coordonat de scriitorul Dumitru Crudu. Cât timp ai lucrat la volum? Cum a fost procesul de selecție? Au fost poeme la care ai renunțat definitiv?

E greu să  vorbești despre cărțile tale și mai ales despre volumul de debut. Au trecut doar patru ani, dar am senzația că „Mierea” e cel mai străin volum, un volum în care aproape că nu mă regăsesc. Desigur e o senzație înșelătoare, e același Artiom, doar că e Artiom cel mic (care nu a crescut foarte mult). Scriam și până la atelier, în perioada de liceu scriam caiete întregi. Cu acele caiete am trecut și pragul Academiei de Arte. Fiind convins că textele mele sunt bune, iar eu știu cum trebuie să joci teatru ca să fii un actor excelent. S-a tăiat drastic din texte, iar selecția a fost, dacă-mi aduc aminte bine, una destul de riguroasă.

Spune-mi care au fost cele mai importante lecții sau tehnici pe care le-ai învățat despre poezie, în anii în care ai frecventat atelierul.

Am învățat, să nu-ți fie frică să renunți la un poem prost. Asta în primul rând, iar în al doilea, niciodată să nu te grăbești. Poezia nu suferă graba. Cere foarte mult timp și dedicație, dar îți oferă foarte puțin, aproape nimic. În concluzie, aș prefera să nu scriu decât să scriu. Și totuși m-am găbit și acum sunt deja trei volume publicate, când ar putea fi unul și foarte bun.

Volumul „Miere pentru toate exponantele” a câștigat Premiul de debut în poezie „Alexandru Mușina” din România. Ce a însemnat acest premiu pentru tine, ca tânăr poet?

Pentru mine premiul „Alexandru Mușina” este cel mai valoros premiu din România, pentru că aportul acestui poet este unul uriaș. E destul să amintesc, că Dumitru Crudu a fost elevul lui Mușina.

După doi ani ai publicat volumul de poezie „Spinner”, care a fost inițial gândit ca o piesă de teatru. Dumitru Crudu a fost cel care ți-a sugerat să-l transformi într-un poem confesiv. N-ai regretat ulterior?

Referitor la „Spinner”, poeții spun despre volum că e poezie, iar dramaturgii și regizorii că e piesă de teatru, posibil că aici se ascunde misterul acestui text. Evident că nu mă compar cu dramaturgii mari, dar și ei au scris în versuri, deci afirmația că o piesă de teatru nu trebuie să fie în versuri, e o afirmație absurdă. „Spinner” a fost scris ca o continuare la „Diagonala B”. Iar „Diagonala B” e o piesă de teatru. „Insula”, care încă nu s-a publicat și nu sunt sigur că se va publica în timpul apropiat, e încheierea trilogiei.

Ai avut o prestație extraordinară cu acest poem la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere din Iași, 2023. Se pare că tema paternă este un subiect sensibil și pentru publicul din România…

În ultimul timp încerc să-mi citesc textele cât mai rezervat și rece. Nu-mi fac un plan sau mă pregătesc în mod deosebit pentru o lectură. Ba mai mult, încerc să nu confund actoria cu poezia. Nu pun totul într-o cratiță și încerc să mă feresc de extreme. Faptul că a fost o lectură reușită la FILIT se datorează textului. Nu încerc să laud acum Spinnerul, dar vreau să spun că un text reușit oricum te sensibilizează, în sensul că textul își face foarte bine treaba, el te ghidează exact unde trebuie, nu mai este nevoie să forțezi lucrurile. Tema paternă a fost și va rămâne una sensibilă pentru toată lumea, pentru toți acei care au trăit fără tată, îl văd destul de rar, sau trăiesc în aceeași casă cu el, dar nu comunică cu el.

Anul acesta ai publicat o nouă carte de poeme intitulată „Plin de adevăr”. Ți-am văzut prestația de la Blecher. Prin ce este diferită această carte de celelalte cărți? Cu ce vii nou?

„Plin de adevăr” a rămas cumva în umbră, în comparație cu celelalte volume, dar  nu sunt supărat sau tristuț. Mă mulțumesc, cu câțiva cititori. Pe lângă faptul că sunt plictisitor în viața de zi cu zi, sunt ca o broască țestoasă sau un mielc și în scris, deci fac toate lucrurile foarte încet, am nevoie de mult timp, să mă adun, să mă gândesc, să cântăresc lucrurile, mai pe scurt sunt lenos. Dacă n-aș fi atât de lenos, cred că aș scrie romane și încă multe piese de teatru. Dar sunt. Și totuși „Plin de adevăr” e cel mai matur volum după părerea mea și mi-e cel mai drag.  L-am adunat singur și sunt mândru de asta. „Plin de adevăr”, are construcție, are structură, o ideie și un mesaj foarte clar. E cel mai plin volum al meu. Are poeme despre mama, are poeme de dragoste, are poeme ecologice, are poeme confesive, deja cât sunt ele de reușite să hotărască cititorul.

Fiind antrenat în mai multe activități, cum ar fi spectacole de teatru, turnee, spune-mi, ți-ai format o anumită disciplină a scrisului? Când scrii? Cum scrii?

Atelierul te educă să ai o disciplină. Acum din păcate n-a rămas nimic din ea, dar dacă aș răspunde foarte pe scurt la întrebare, aș spune că scriu când nu sunt pe scenă, când nu joc. Când nu joc atunci scriu, iar când joc uit de scris. Am perioade când nu scriu săptămâni întregi, iar dacă sunt implicat într-un spectacol și câteva luni. Am spus-o și în alte interviuri, fără scris aș putea, fără teatru niciodată, teatrul, scena, e pentru mine ca aerul, e primordial.