Lucrurile se întâmplă atunci când trebuie să se întâmple

Alexandra Crețu este elevă în clasa a XII-a, la Liceul „Spiru Haret” din capitală. Frecventează atelierul „Vlad Ioviță”, condus de scriitorul Dumitru Crudu. A debutat cu poezie în revista „Planeta Babel” din România.

Alexandra, ai fost revelația taberei „Leonard Tuchilatu”, care s-a desfășurat la Vadul lui Vodă. Spune-mi, ai mai participat la o tabără de literatură sau este pentru prima dată?

A fost prima mea experiență de acest gen, care a apărut destul de spontan, dar pentru care, probabil, eram pregătită de ceva timp. Totuși lucrurile se întâmplă atunci când trebuie să se întâmple. Mă simt chiar norocoasă întrucâtva de această oportunitate care a venit datorită întâlnirii mele cu Dumitru Crudu la atelierul de scriere creativă ,,Vlad Ioviță”. Țin să-i mulțumesc din suflet atât lui, cât și Mariei Ivanov, care a devenit o persoană apropiată  sufletului meu, împreună cu restul participanților, în timpul taberei.

Cum a fost să te organizezi în fiecare zi să scrii? Aveai o disciplină a scrisului și înainte sau abia în cadrul taberei ai dobândit-o?

Trebuie să menționez faptul că aveam o oarecare frică în legătură cu scrisul la tabără înainte de perioada propriu-zisă. În momentul în care știi că te vei afla printre atâția oameni versați în domeniu, care știu ce și cum să scrie, te apucă un soi de anxietate. Ei bine, aflându-mă la tabără, am zis să las lucrurile mai moale și să încerc să nu mă situez între anumite granițe mentale. Procesul de scriere a fost unul cât se poate de natural. Înainte de tabără eram o creatură sălbatică într-ale scrisului, nici vorbă de rutină ori disciplină, ceea ce nu e nici rău, nici bine. La tabără am încercat să mă organizez cât să îndeplinesc sarcina de lucru până la finele zilei, dar fără mari presiuni.

Cel mai bine am lucrat în prima jumătate a zilei, după o cană de cafea ness, la foișorul de pe teritoriul taberei. Conexiunea cu natura m-a ajutat enorm de mult. M-am simțit la locul meu, liberă să creez ce și cum îmi doresc.

În același timp, au fost poeme care m-au trezit din somn, de-a dreptul. Mă culcam destul de târziu, pe la orele 2, cu toate astea, la ora 6 dimineața, mă trezeam cu primele versuri ale vreunui poem, rod al subconștientului meu, chinuindu-mă, forțându-mi mâna. Probabil cele mai emoționante și mai dure texte au fost scrise astfel, aproape din obligație.

Care teme sau tehnici s-au lipit cel mai tare de sufletul tău? Cu care ai rezonat cel mai bine? Ai putea să ne dai câteva exemple?

Fiecare zi a fost provocatoare în felul ei. Toate temele propuse de mentori mi s-au părut ofertante, chiar dacă erau unele cu care, evident, am rezonat mai mult. Am scris pentru prima dată un poem narativ, o experiență surprinzătoare pentru mine, căci rezultatul a fost mai bun decât m-aș fi așteptat.

Mi-a plăcut să scriu o poezie despre poezie, așa cum o vedem noi, asemenea, tema dedicată unei persoane trecute din viață, un subiect pe cât de sensibil, pe atât de revelator, cel puțin pentru mine. Surpriza taberei a fost poemul erotic, cu care aș fi putut spune că eram deja familiarizată, dar scrierea căruia mi s-a dat cel mai greu. Cu toate aceasta, rezultatul a fost satisfăcător.

Acum după o săptămână în care ai tot scris, cum ai defini poezia?

Poezia rămâne și sper să rămână în continuare, o necunoscută pentru mine. E o formă superioară a materiei, se conține în tot ceea ce ne înconjoară. Poezia poate fi privită ca o realitate alternativă care se suprapune celei în care trăim. Cert e că o poți găsi oriunde, trebuie să ai sensibilitatea necesară de a o percepe și priceperea de a-i conferi formă.

O altă provocare pentru tinerii poeți a fost să scrie cronică literară despre o carte preferată. A fost un exercițiu dificil? Ai reușit să scrii?

Trebuie să recunosc faptul ca mi-a fost frică de la început de critica literară, nu pentru ca n-aș fi capabilă să o scriu, dar pentru că mi se pare o îndeletnicire care necesită un grad mare de pricepere, o privire de ansamblu asupra operei, o cunoaștere exhaustivă a elementelor de teorie literară. Încă mai trebuie să cresc până acolo. Cu altă ocazie, nu voi ezita să încerc să scriu o cronică, dar la tabăra din acest an, atenția mea a fost îndreptată exclusiv spre poezie.

Știu că fiecare zi a fost una specială în care s-a scris, s-a discutat, unde au venit scriitori, actori, a fost și multă distracție și voie bună, așa cum se obișnuiește într-o tabără. Ei bine, spune-mi, o întâmplare, care te-a marcat prin ceva anume, un moment pe care nu poți să-l uiți…

Dacă e să aleg câteva momente care mi-au rămas în minte, deși toată perioada petrecută în tabără a fost cu adevărat specială, ar fi vorba de a doua seară, în care după lectura de seară a celor scrise pe parcursul zilei, am primit un feedback mai mult decât pozitiv. Am fost recunoscută ca membră a acestei tagme de poeți. Nu o să încerc să argumentez însemnătatea acestui eveniment pentru mine, e de la sine înțeles.

Un al doilea moment, de aceeași importanță, a fost conștientizarea faptului că literatura e cea căreia vreau să-i dedic propria realizare profesională.

În timpul unei discuții despre literatura necesară spre a fi studiată de cei care își doresc să scrie cronică literară, în care se pomeneau titluri necunoscute pentru mine, lucruri ce ar putea părea cu ușurință anoste pentru o persoană fără asemenea predilecții, mi-am dat seama, că ceea despre ce discută Dumitru și Șerban, pe cât de neînțeles, pe atât de captivant este pentru mine. Nu, nu e vorba de magnetismul pe care îl are necunoscutul, e revelația esenței proprii în ceva ce ar putea părea neînsemnat și plictisitor pentru alții. Mi-am dat seama că, indiferent de talentul pe care l-aș putea manifesta în creație literară, oricum mi-aș dori să pot activa în domeniul literaturii. Prin urmare, la anul, cu Doamne Ajută, sper să reușesc să fiu admisă la facultatea de Litere.

Alexandra, serile ne-ai încântat cu vocea ta la chitară. Ai compus cântece, ai improvizat pe loc. Vei înregistra acele cântece? Ce planuri ai legate de muzică?

Am compus un cântec împreună, cu tematică de nuntă, dar care a ieșit ceva între folk și rock. Experimentul s-a dovedit a fi reușit. Ziceam că ar fi posibilă chiar înregistrarea și lansarea lui, întrucât ideea e într-adevăr originală. Sper să pot să mă ocup de producția lui într-un viitor apropiat.

Muzica rămâne o constantă în viața mea. A fost ceea ce m-a ținut pe linia de plutire o lungă perioadă de timp, legătura mea cu arta s-a desăvârșit prin aceasta. Am câteva cântece care sunt în producție, unul dintre ele urmează să fie lansat în septembrie, împreună cu un videoclip. Sper că va fi pe placul ascultătorilor, dar dacă lui Dumitru Crudu și Mariei Ivanov le-a plăcut atât de mult, îmi permit să-mi fac careva așteptări în legătură cu acesta.

Versurile pe care le-ai scris la tabără vor fi incluse într-o antologie alături de alți poeți participanți la tabără. Ești fericită? Ți-ai dori să publici și o carte de autor în viitorul apropiat?

Cu siguranță, acest fapt este o importantă realizare pentru mine la această etapă. Va fi prima antologie din care voi face parte, iar acest lucru îmi confirmă  anumite lucruri despre direcția pe care aș putea să o iau atât în literatură, cât și în viață.

O carte de autor e ceva la care se gândește orice debutant într-ale scriiturii, dacă mă pot înscrie și eu în această categorie, însă, la moment, încă nu mi-am definitivat o idee despre cum ar fi aceasta. Continui să lucrez la cizelarea stilului personal de a scrie și voi contempla asupra acestei idei. Sper, poate într-un an, să am ceva material din care s-ar putea croi un volum, dar îmi dau libertatea de a face acest pas la momentul pe care o să-l consider eu potrivit.